Camerista – Margaret Atwood

Povestirea-cameristeiPovestirea Cameristei este o distopie publicata in 1985 si devenita deja clasica, despre o lume a viitorului, ce se transforma in urma unei lovituri de stat perfide intr-un regim de sorginte militara caracterizat prin izolarea cetatenilor sai de restul lumii. Teritoriul Statelor Unite poarte acum numele de Galaad si actiunea se petrece intr-un singur oras al sau.  Ne aflam intr-o perioada in care omenirea s-a lovit de o natalitate mult scazuta, factorii principali fiind considerati a fi depravarea fiintei umane si o proasta intelegere a libertatiii sexuale. Acest acest lucru combinat cu pericolul poluarii si al radioactivitatii deseurilor prin depozitarea acestora pe unde s-a putut a pus in pericol viitorul fiintei umane. Sau cel putin asta este viziunea “de lucru”a  mintilor luminate ce tin fraiele Galaad-ului. Si din aceasta pricina acest grup de “binevoitori” si-au trecut aceste date prin filtrul gandiri si au iesit cu solutia salvatoare de a-si izola cetatenii de restul lumii. Si in plus au instaurat o  forma aparte de dictatura militara cu ceva iz si, surprinzator, pronuntate influente religioase.

Este un roman in care aparentele si intreaga noua societate pe care si-o construiesc acesti oameni de “bine” contrasteaza in mod evident cu realitatea din teren. In fapt, regulile foarte stricte sunt facute doar pentru cei de rand, Comandantii, adevaratii profitori si conducatori ai Galaadului, se remarca,  mai ales prin bunavointa (demna de toata lauda, nu?!) cu care sunt dispusi sa-si puna saminta la bataie pentru a contribui la inmultirea speciei. Pentru ca nu v-am adus inca la cunostinta, dar in noua viziune a conducerii femeile sunt impartite pe ierarhii si cele mai fertile au ajuns chiar sa organizeze o casta in care se specializeaza pentru a le oferi copii( la foc automat) Comandantilor. Iar povestea noastra urmareste destinul tocmai al unei asemenea Cameriste ajunsa in casa unui Comandant cu o pozitie foarte importanta in regim. Si mai trebuie adaugat ca nu toata lumea, inclusiv si personajul nostru, a aderat benevol la idealurile si doctrina noii conduceri.

Pentru a exprima cat mai coerent si credibil singuratatea si izolarea in care este silita sa traiasca Camerista in casa gazda, intr-o camaruta lipsita de toate obiectele ce le-ar putea folosi pentru a-si pune capat zilelor, dominata de o austeritate vizibila, autoarea maximizeaza cu pricepere intensitatea trairilor si interactiunea acesteia cu mediul inconjurator. Astfel trebuie sa va pregatiti pentru descrieri amanuntite ale obiectelor si personajelor din jur si pentru o intreaga gama de analize si introspectii menite a exploata unicitatea oricarui contact sau eveniment banal. Silita la o viata de restrictii eroina incearca de fapt sa-si mai lumineze drumul si se straduieste sa descopere in orice lucru neinsemnat (o inscriptie ratacita, o imagine dintr-o revista, etc) o modalitate de a petrece timpul mult mai usor si de-asi alina ranile.

Nu e lucru usor sa te adaptezi unei asemenea situatii si multi chiar incearca sa ia atitudine, insa fara prea mare success. Cel putin in aparenta.

Intregul background este picurat gradat printre capitolele cartii, fiecare noua incursiune completand cite o piesa din puzzle-ul general. Si pe linga fundal se mai ofera incet, incet imagini si intamplari din trecutul Cameristei dezvaluindu-ne in intregime drama si suferinta indurata de pierderea celor dragi. Totusi ea nici un moment nu incearca sa renunte la speranta si crede orbeste ca cei apropiati ei sunt cu adevarat in alta parte, in siguranta deplina. De altfel, in acelasi ton de nesiguranta este construit si finalul romanului care se incheie intr-o nota usor ambigua, nu esti sigur ca lucrurile evolueaza intr-adevar cum ti s-au descris si pentru a spori aceasta stare de confuzie (sau, de ce nu,  pentru a o lamuri odata si bine) Atwood mai ofera o incursiune bonus in lumea Galaad-ului aducand o lumina noua asupra unora dintre evenimentele cheie ale romanului.

De asemenea mai trebuie sa fiti pregatiti sa va loviti de o serie de trimiteri biblice si, mai ales, de o prezentare amanuntita e dezastrelor cauzate de fanatismului religios al galadenilor, sa nu mai vorbim de penibilitatea unora dintre desele ceremonii cu tenta ecleziastica ce presara volumul de fata.

Camerista a fost distinsa in 1987 cu Arthur C. Clarke Award, dupa ce in 1985 primise Governor General’s Award for English language fiction. A mai primit nominalizari la Booker Prize (1986), Nebula Award (1986) si Prometheus Award (1987).

Fraza preferata  din carte ramane unul dintre citatele (genial, zic eu) ce deschid volumul de fata  :

In desert nu exista nicio inscriptie care sa spuna sa nu mananci pietre.

Proverb sufist

Dupa ce am parcurs si mica bijuterie Oryx si Crake imi este clar ca Margaret Atwood ramane o maestra indiscutabila a literelor, dar si o vizionara de exceptie, multe dintre  subiectele exploatate in operele sale avand capacitatea de a starni numeroase controverse, dar si de a pune serios pe ganduri cititorii. Ar mai fi multe de discutat, insa va las si pe voi sa descoperiti ce alte taine mai ascunde The Handmaid’s Tale sau tradus, Povestirea cameristei.

16 Comments

  1. Interesant …. hmmmm ….. e posibil sa o cumpar si eu. Voi vedea.

  2. eu am gasit-o la reducere..10 lei parca 😀

  3. ca orice scriere PoMo, ‘the hanmaid’s tale’ este exact ‘legitimize and subvert’ sau ‘installing and ironizing’. de fapt ‘the handmaid’s tale’ e doar o scriere feminista, plasata intr-o perioada distopica. este un manifest feminist. este despre rolul femeii, injosirea femeii si lipsa de orice sansa.

  4. “camerista” a fost si ecranizata. am prins filmul la TV acum vreo doi sau trei ani.

  5. Remarcabil este că Atwood a reuşit să spună povestea la persoana întâi, din punctul de vedere al cameristei şi, cu toate astea, să evite melodrama şi miorlăielile lacrimogene, tentaţie în faţa căreia alţi scriitori probabil că ar fi cedat.

  6. of, de asta am uitat sa spun. si doar am vrut sa precizez ca e la persoana I 😀

  7. dar cine a spus ca persoana I inseamna melodrama si miorlaieri lacrimogene?
    atwood a folosit persoana I cu un scop. sa dea extrem de putina credibilitate personajului. persoana I este ceea ce se numeste ‘unreliable narrator’-(a se vedea wayne booth – the rhetoric of fiction). dupa cit stiu eu, romanul chiar asa se termina. dupa ani si ani cineva gaseste marturia ‘cameristei’ si pune sub semnul indoielii veridicitatea documentului. femeile nu mai stiau sa scrie sau sa citeasca, pentru diferitele chestii de cumparat aveau acele ‘piese’ pe care erau desenate simbolurile obiectelor. asa ca: cine a scris povestea? atwood asta face: pune sub semnul indoielii tot ceea ce ai citit pina atunci.
    in general, in PoMo, persoana I este destul de mult folosita.

  8. @soqarit

    da, asa se incheie..uite ca la faza cu scrisul nu m-am gandit..

    eu am ramas montat pe ce s-a intamplat cu ea, daca a scapat sau nu 😀

  9. @soqarit
    N-am zis că persoana I înseamnă melodramă şi miorlăieli lacrimogene, ci că, în cazul de faţă, persoana care narează fiind una dintre victime, care a pierdut atâta, o autoare mai puţin abilă ar fi putut s-o facă să se văicărească la nesfârşit, să fie patetică, în fine.
    Iar la final nu ştiu dacă Atwood a pus la îndoială povestea sau a vrut să arate cum se pot şterge nedreptăţile istoriei cu buretele, cât de greu – dacă nu imposibil – este pentru urmaşi să reconstituie adevărul istoric. Sau poate ambele.

  10. tocmai asta e ideea. romanul este scris in ceea ce se numeste ‘fixed focalization’ – o singura perspectiva (in acest caz a unui ‘first person narrator’), care este si limitata si filtrata prin prisma propriilor valori si judecati. si la final are loc o schimbare de perspectiva. adevarul istoric nu se poate reconstitui pe o singura marturie si mai ales ‘unreliable’. finalul este ‘open ending’. societatea din gilead a evoluat? casetele au fost transcrise de barbati. ei le-au alterat in vreun fel? eu unul consider ca romanul e privit gresit ca SF (nefiind de acord cu genurile literare), dar scriitori PoMo se folosesc de teme de oriunde pentru a-si atinge scopul. aici trece prin ‘genre'(male/female), feminism, ceva aspecte religioase, dar in principal se merge pe feminsim… distopia a fost modul autoarei de a vorbi despre asta.

    oricum, m-am inselat. povestirea ei nu e scrisa, este inregistrata pe niste casete. oricum, faptul ca e ‘unreliable’ ramine.

  11. Traducerea in limba romana – presupun ca e aceeasi, cel putin traducatoarea e aceeasi – a aparut mai intai la editura Univers (in 1995) sub titlul “Galaad 2195”). E unul dintre romanele care m-au impresionat suficient de mult ca sa-mi ramana bine intiparite in memorie (in ciuda celor aproape 15 scursi de cand l-am citit).

  12. am citit si eu cartea acum cateva luni si am vrut sa scriu despre ea, dar a fost una dintre cele care m-au impresionat prea mult ca sa pot spune ceva. cred ca e singura carte pe care am citit-o pana acum si care nu cred ca poate fi inteleasa la fel de o femeie si un barbat. un barbat o s-o vada mai rece, ca un exemplu de feminism, distopie, bla bla… o femeie (ma rog, eu) o sa se gandeasca la posibilitatea ca totul ar putea ajunge real. fanatici religiosi avem destui… speram sa nu ajunga vreunii la conducere. pe mine m-a socat cat de reala face atwood sa para o lume in care simpla apartenenta la un anume sex te face sa nu mai existi ca fiinta umana, si in care o poveste sf (ceva mai veche, intr-adevar) e luata pe post de adevar suprem si interpretata dupa voia unora si altora.

    stiu ca s-a mai scris pe tema asta si ca pe vremea aparitiei cartii femeile nu erau atat de independente ca acum… poate tocmai de asta mi-a placut atat de mult, contrastul e mai mare.

    si apropo de ‘oryx & crake’ – o citisem acum cativa ani dar nu ma impresionase extrem de tare, asa ca nu m-am grabit sa mai citesc ceva de atwood. dupa ce am inceput ‘handmaid’s tale’ m-am intrebat de ce nu mi-a dat cineva cu ea peste cap mai devreme…

  13. jen: ma exclud din judecata ta. sint un consumator infocat al literaturii feministe (margaret, isabel si mai ales ursula sint pentru mine undeva intr-un olimp al scriitoarelor; mi-a placut pina si lynn flewelling!).

    [ daca e sa judecam drept, song of ice and fire e misogin pina-n maduva, dar asta nu-i diminueaza cu nimic calitatile. ]

  14. Pingback: Blog simplu…de aITist… » Camerista

  15. De ce Galaad si nu Gilead, ca in original?
    Mister! Prof. dr. Monica Bottez traduce si numele proprii?

  16. nu am citit cartea in romana, dar avand in vedere ca gilead e un cuvant biblic, iar in biblia in romana (cf ebible.ro) apare cu forma lui latina galaad… cred ca e evident de ce apare ca atare. nu sunt 100% de acord cu alegerea traducatoarei, dar asa referinta e clara si pentru cei care nu cunosc limba engleza.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu