Disfuncţia realităţii – Peter F. Hamilton

Hamilton intreg

Nuş cum face Hamilton dar mereu creează de două ori mai multe personaje şi locuri decât i-ar fi strict necesar ca să-şi spună povestea. Ca urmare, mi s-a întâmplat de vreo două ori să mă uit la câte un personaj ivit din senin în faţa mea şi să-l întreb: „Tu cine dracu mai eşti, că te-am uitat?”

Pe de altă parte, nuş cum face acelaşi Hamilton dar de fiecare dată născoceşte câte un mister căruia eu chiar mor să-i aflu rezolvarea. Dacă în ciclul Commonwealth (“Steaua Pandorei” şi “Judas dezlănţuit“) era vorba despre a descoperi ce entitate misterioasă a acoperit o planetă cu un soi de scut izolator şi de ce, aici civilizaţia umană este confruntată cu o invazie a spiritelor celor morţi care, printr-o fisură a realităţii, se întorc şi preiau controlul asupra celor vii. Mai precis le izgonesc spiritele în dimensiunea de unde au venit ele şi le posedă trupurile.

Romanul “Disfuncţia realităţii“, publicat anul trecut la editura Nemira, este primul din trilogia “Zorii Nopţii” şi abordează momentul iniţial al invaziei.  Primele cazuri de posedare apar pe planeta proaspăt colonizată Lalonde, presărată cu localităţi izolate, unde coloniştii nu dispun de tehnică sofisticată de transport şi comunicare. Ca urmare, până să se dumirească autorităţile planetei, epidemia de posedare, dac-o putem numi astfel, ajunge să ameninţe nu doar lumea respectivă, ci şi alte lumi umane. Enigma ne este servită cu pipeta, pentru că, da, sunt spirite ale unor oameni care au trăit, unii chiar cu 700 de ani în urmă, dar care spirite? Ni se sugerează că unii dintre marii Răi ai istoriei – gen Hitler – sunt şi ei de partea cealaltă, aşteptând să treacă în lumea reală: că ar fi, deci, un spaţiu al celor nelegiuiţi. Pe de altă parte, reacţia unora dintre aceste spirite pare să indice că nu toţi invadatorii sunt răi sau răuvoitori; cum şi de ce  se aflau împreună este un mister.

În paralel cu invazia, cercetătorii de pe Seninătate încearcă să afle ce anume a dus la distrugerea în masă a străvechii civilizaţii a laymililor, ceea ce este greu dat fiind că rămăşiţele habitatelor extraterestre plutesc împrăştiate prin spaţiul cosmic, alcătuind aşa numitul Inel al Ruinelor.

Mai este şi un fir secundar, un conflict între partizanii biotehnologiei (edeniştii) şi cei care cred că omul nu trebuie să sufere îmbunătăţiri nenaturale (adamiştii). Cele două civilizaţii se dispreţuiesc reciproc şi caută să nu se amestece, chiar dacă nu sunt în război propriu-zis. Oricum, diferenţele dintre ele par să nu mai conteze atât de tare odată ce apare ameninţarea exterioară.

În fine, sunt tot felul de alte intrigi mari şi mici, la nivel planetar sau strict la nivel de persoane, toate date peste cap de invazie. Evident că, fiind partea întâi dintr-o trilogie, romanul se termină fără să ne descâlcească enigma spiritelor invadatoare, de fapt cu cât aflăm mai multe cu atât suntem mai nedumeriţi.

PUNCTE TARI

– SF plus oameni posedaţi de duhuri?! Hai că sună mişto! Iar confruntarea dintre posedaţi şi oameni se dovedeşte inegală indiferent câtă tehnică ar arunca umanitatea în joc.

– Etapele invaziei şi reacţia autorităţilor faţă de aceasta sunt foarte minuţios şi foarte realist descrise.

– Acţiune cât poftim, ca într-o space opera ce se respectă: urmăriri de traficanţi prin spaţiul cosmic, desant pe planete, cercetarea unor ruine extraterestre răspândite prin spaţiu etc, plus crime, uneltiri, terorism biotehnologic, guerillă în junglă, în fine, de toate.

– Paleta variată de personaje, din medii diferite şi de pe planete diferite, fiecare cu preocupările, problemele şi mediul său şi cărora invazia le dă vieţile peste cap. Mă refer aici la varietatea tipurilor umane şi nu la numărul mare de personaje, vezi mai jos.

– Relaţia dintre edenişti şi navele lor spaţiale, numite şoimi-de-vid, nave conştiente şi telepatice, un amestec de celule vii şi tehnologie. Căpitanul şi nava sunt născuţi împreună, unul pentru altul, şi experimentează cea mai strânsă legătură ce poate exista între două fiinţe.

PUNCTE SLABE

– Universul nu este strict acelaşi din saga Commonwealth dar este cam acelaşi soi aşa că ai un oarecare deja vu.

– Numărul mare de personaje dintre care nu toate sunt utile; şi cum unele apar şi reapar la foarte mare distanţă, ca număr de pagini, mi s-a întâmplat să nu mai ştiu exact cine este tipul şi cum a ajuns la faţa locului. În plus, la multe dintre ele, psihologia mi s-a părut cam rudimentară dar, până la urmă, mai au două romane să tot evolueze. Şi mai rău e cu personajele care apar abia odată, fiindu-ne descrise în mediul şi cu funcţia lor şi pe care apoi autorul le pune bine deoparte pentru restul seriei (când, probabil, ne va vorbi depre ele ca despre nişte cunoştinţe vechi, iar noi ne vom uita la pagină nedumeriţi).

– Scenele de sex presărate şi unde e cazul şi unde nu e cazul. Se simte că Hamilton le-a scris la kil, ca să bifeze chestia cu sexu că aşa tre să fie în romanele moderne. Ca efect, un personaj care sigur va juca un rol important în toată istoria devine un soi de caricatură a exploratorului cosmic îndrăzneţ, descurcăreţ şi seducător pe care ar fi trebuit de fapt să-l întruchipeze – ceea ce autorul sigur nu a intenţionat. Îţi vine să te întrebi cum mai aveau anumite personaje timpul şi mai ales energia să mai facă fie afaceri, fie să conducă diverse consorţii sau planete în loc să zacă epuizate. Tehnica viitorului, domle! Plus că nu oricine poate să scrie cu talent proză erotică, iar Hamilton nu le are cu asta.

De fapt, spre deosebire de Dan Simmons care de asemenea îţi descrie o grămadă de lumi şi planete (vezi „The Fall of Hyperion”, ca să nu mai zic de Endymioane), Hamilton nu scrie frumos: nici strict literar, nici nu creează imagini de neuitat. Pe de altă parte, să fim înţeleşi, nu scrie nici groaznic; numai că scriitura nu mi se pare punctul lui forte, nu e nici bună, nici rea, atât.

În concluzie, din punctul meu de vedere, o carte de nivel mediu, cel puţin cu o treime prea lungă dar cu o ipoteză interesantă, de natură să mă facă să vreau să citesc şi restul seriei.

9 Comments

  1. Pingback: Plecată prin vecini « Biblioteca Babel

  2. Magnifica ,mirobolanta, extraordinara aceasta carte si serie! Cine nu citeste aceasta serie pierde bucuria vietii! Parol!

  3. cred ca o sa o pierd 🙂

  4. Partea cu edenistii si adamistii suna foarte interesant. Imi aduce aminte de jocul Deus Ex Invisible War, care la fel ca si cartea asta are idei faine, dar executie mai putin reusita. In schimb, originalul – Deus Ex – e pur si simplu sublim. Daca va place sefeul, dar si jocurile PC, e obligatoriu sa il jucati. Cred ca o sa il reinstalez maine…

  5. Daca e cel putin egala ca valoare cu Steaua Pandorei, cu siguranta o sa o savurez, desi probabil o sa imi ia mai mult timp decat ti-a luat tie. Si la Steaua Pandorei avea personaje care puteau foarte bine sa lipseasca (acuma na, depinde si de gusturi, dar mie mi s-a parut total in plus partea despre acel average Joe cu job-ul lui plictisitor si viata banala, chiar m-am bucurat cand autorul, probabil plictisit si el, a decis sa rada planeta unde locuia) 🙂

  6. @jujuman

    E o operă mai din tinereţe, dacă nu mă înşel, aşa că pare puţin mai stângace. Pe de altă parte, însă, nu e corect să fac comparaţia cu Steaua Pandorei, pentru că acolo am citit tot ciclul, în timp ce aici am citit doar primul roman din trei, aşa că personajele au timp să evolueze sau măcar să le cunoaştem noi mai bine.
    A, un dezavantaj: până acum cel puţin, în “Disfuncţia realităţii” nu există un Ozzie!

  7. eu am citit-o toata trilogia…e superba…niste imagini si o imaginatie….extraordinara….si are si raspunsuri…
    si acum citesc the void…..super….si asta

  8. @endymion
    Sunt convinsă că are şi răspunsuri, numai că noi ăştia care o citim în română mai avem de aşteptat până le aflăm, fiindcă ele, evident, nu se află în primul roman din serie. Şi de data asta am de gând să aştept traducerea Nemira, nu să o iau înainte în engleză.

  9. @Endymion- intra pe blogul fansf,nu de alta dar vreau sa schimb vreo citeva vorbe cu tine,legate de seria asta! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu