Cronicile Martiene – Ray Bradbury

CronicileMartiene (cop)Desi nu am inceput bine anul cu Boneshaker iata ca am facut o miscare inspirata si am luat in mina volumul lui Ray Bradbury, Cronicile Martiene aparul la editura Leda si de care auzisem numai cuvinte de lauda. Traducerea este executata de Mihai-Dan Pavelescu si la fel ca si ultimele romane pe care le-am citit traduse de domnia sa nu am avut probleme. Dimpotriva.

Dar sa revenim la carte. Eu mi l-am imaginat ca un roman stufos, insa mare mi-a fost surpriza sa descopar ca de fapt are un numar decent de pagini, mai precis 271.Volumul de fata dovedeste, nu ca nu as fi fost constient de acest lucru, ca nu este impetuos necesar ca pentru a construi imagini si a pune in aplicare idei deosebite trebuie sa te intinzi pe mii de pagini. Nimic mai fals. Bine, George R. Martin este scuzat ca lui chiar ii trebuie`jdemii de pagini si pina la urma nu cred ca aspectul asta l-a deranjat vreodata pe un fan fantasy. Ray Bradbury a construit o bijuterie de carte.

Cronicile Martiene nu urmareste evolutia unui personaj anume, si aici am fost un pic surprins, desi la un moment dat mai revine asupra unor eroi din debut, ci aduna ca intr-un dosar mai multe povestiri si intamplari privitoare la debarcarea omului pe planeta, locuita si locuibila, Marte. De fapt aceste povestiri au fost publicate la vremea lor, in anii `50, prin diverse reviste science fiction si, ca si cronologie, au loc incepand cu anul 1999 si pina hat departe, in 2026.

Omul a reusit sa-si construiasca rachete spatiale si silit, printre altele, de amenintarea unui razboi atomic pe Pamant, adevar care nu este chiar departe de zilele noastre, trimite in expeditii cosmonauti catre Marte. Doar ca martienii nu sunt dispusi sa stea deoparte si sa-i primeasca pe pamaneni cu paine si sare, din diferite motive mai mult sau mai putin subiective sau, in necunostinta de cauza, trec cu vederea peste acest eveniment milenar. Civilizatia extraterestra este descrisa foarte bine, acestia fiindde  prezentati ca niste fiinte fragile ce au constientizat si si-au inteles scopul in viata si, impacate cu natura si existenta lor, se preocupa doar de scrierea poeziilor, de spectacole, si alte evenimente cu iz cultural, intr-o totala armonie cu semenii si mediul inconjurator.

Povestirile avand subiecte personalizate trateaza si discuta in mai multe runde, din puncte de vedere diferite si pe nivele bine punctuate, diverse tare ale umanitatii, dar si ale  psihologiei fiintei umane, in general. M-a surprins sa descopar in povestirea Iunie 2003: Tocma-n mijlocul cerului (publicata prima oara in Other Worlds, iulie 1950), evocarea unui episod desprins din istoria prejudecatilor rasiale ce au bantuit America sute de ani. Astfel negrii dintr-un oras sudist emigreaza, cata frunza cata iarba, spre Marte lasandu-i  in urma fara “obiectul” muncii pe albii total debusolati de acest exod. Si se pare ca acest episod pina la urma a si fost eliminat in reeditarea recenta din 2006 a Cronicilor si aparuta la editorul William Morrow/Harper Collins.

De remarcat ca doar in cateva propozitii,  din care o sa reproduc si mai jos, Bradbury a reusit sa transmita o serie de imagini de o forta si un sentiment de care rar m-am lovit pina acum. Parca acest lucru nefiind de ajuns, in numeroase situatii scriitorul pare ca ofera fraiele povestirii in totalitate cititorului, dar de fapt totul este o iluzie popozitia imediat urmatoare deschizand o noua perspectiva asupra evolutiei actiunii. Este parca ca intr-un joc de domino in care Bradbury intuind ca este mai bine sa mearga pe alt drum gliseaza cu o dexteritate si o pricepere de adevarat literat si alege intotdeauna cea mai buna evolutie pentru personajele sale. De fapt actorii sai aici mi s-au parut ca au chiar un rol secundar, accentul picand pe efectele devastatoare ale invaziei umane, odata ce acest lucru este posibil, si pe cat de “natural”  actioneaza americanii si cat de inteleniti in ideile lor ca odata ce au pasit pe noul pamant acesta le apartine in totalitate.

Oamenii de pe Pamant venire pe Marte.

Venira pentru ca erau tematori sau netematori, pentru ca erau fericiti sau nefericiti, pentru ca se simteau ca Parintii Intemeietori sau pentru ca nu se simteau asa. Fiecare avea motivul lui. Lasau in urma slujbe rele, neveste rele sau orase rele; veneau sa gaseasca ceva, sa lase ceva, sau sa obtina ceva, sa obtina ceva sau sa lase ceva in pace.

Veneau cu visuri marunte, visuri marete sau cu niciun fel de vis. (pag.111)

TheMartianChronicles(1stEd)

Prima editie a Cronicilor Martiene

Bradbury s-a jucat  cu foarte multe idei si aspecte in aceste povestiri, textul Usher II, publicat pentru prima oara sub numele de Carnival of Madness in Thrilling Wonder Stories (Aprilie 1950) se remarca ca un omagiu clar adus lui Edgar Allan Poe, si a sa povestire The Fall of the House of Usher. Text aparut audio si la Humanitas anul trecut si pe care din pacate inca nu am citit-o. Pe scurt,  Pamantul a fost coplesit de o armata de cenzori si comisii ce au militat pentru arderea tuturor cartilor, situatie prezenta si in capodopera Fahrenheit 451, Marte fiind singurul loc in care au reusit sa se refugieze unii dintre iubitorii de cultura.

Decembrie 2005:Orasele tacute (The Silent Towns) publicata pentru prima oara in revista Charm, (Martie,1949) este o alta povestire de neuitat in care Walter Gripp, un prospector minier singuratic, se trezeste parasit pe planeta Marte. Chiar daca disperarea de a-si face un rost in viata, in principal prin gasirea unui suflet pereche, este si mai mare acum, in final se va dovedi ca de fapt nici chiar in cele mai vitrege conditii omul nu renunta asa usor la visele, dar mai ales la principiile sale.

Se pare ca din manuscrisul original au fost date la o parte patru povestiri ramase nepublicate pina acum si anume: They All Had Grandfathers, The Disease, The Fathers, and The Wheel, iar editia din 2005 a editorului Hill House mai adauga o lista de inca cateva povestiri acestei adevarate capodopere.

Cronicile Martiene atat ca un intreg, cat si disecata separat, ramane o lucrare memorabila, un must read pentru orice fan sf, mai bine mai devreme decat mai tarziu, in special pentru a se putea deosebi mai cu usurinta nivelul si calitatea altor scriituri comparativ cu acest iceberg pe care la escaladat Bradbury aici. Pentru mine un singur cuvant poate descrie tot ce construieste Ray Bradbury in Cronicile Martiene si efectul pe care l-a avut asupra mea volumul de fata. Fenomenal!

16 Comments

  1. cam asa arata varianta completa a Cronicilor, in cea mai recenta incarnare a lor: http://www.subterraneanpress.com/Merchant2/merchant.mv?Screen=PROD&Product_Code=bradbury09&Category_Code=B&Product_Count=16
    am salivat intens, dar pretul editiei ieftine mi-a lasat un nod in git.

  2. http://www.cititorsf.ro/2009/03/04/free-books-7/

    uite era si Robin Hobb 🙂 si vad ca la Novik inca mai merge pdf-ul…

  3. @bear
    varianta completa a Cronicilor suna a mulgere de bani

  4. suna a editie limitata, pentru bibliofili. sint convins ca nu va trece anu’ si va iesi si editia pentru noi, astia cu buzunare mai mici.

  5. Na si tie, din prietenie draga Kyo… sa nu fiu singur:
    “tu ai face bine să te întrebi cum o fi cu excesul tău de zel când ridici în slăvi orice rahat etichetat cu american şi dispreţuieşti tot ce nu-i american, toate astea cam fără nici o legătură cu valoarea literară”.
    Vine sfirsitul lumii, bai!

  6. moaaaaamă, ce ţi-a zis-o! agrofufa fu? 🙂

  7. @ UBB – Nah! Din cate-mi aduc eu aminte, un societar la drum de seara.
    @ Asp – Sfarsitul lumii a fost deja! Acum e “dupa”. Cameron, autosuficient, isi injura fanii, “Avatar”-ul e catalogat drept pelicula rasista din cauza replicii: “How does it feel to betray your own race?”, un urs carpatin isi programeaza sa citeasca o carte englezeasca de 8700 de pagini, romanii scot o carte greceasca, Ben Ami nu mai comenteaza etc.

  8. @Aspoiu
    ma pusei pe ganduri…noroc ca pe google gasesti exact unde e plasat comentariul..

    credeam ca se refera la mine si nu am vazut eu 😀

  9. @A. Buzdugan
    ““How does it feel to betray your own race?” 😀
    Nu mai stiu ce i-a raspuns elfu’…
    Cit despre ultima ta remarca, sper ca nu-mi creezi sperante desarte.

    @kyodnb
    Pai la cite laude i-ai bagat lui Brad Buri, ar putea sa fie vorba si despre tine.

    @Bear
    De data asta nu. Doar un invatacel sirguincios…

  10. @aspoiu: bleah, acu vazui, ce discutie de cacat…

  11. Antologica! 😀 (si din pacate, intr-o anumita masura, reprezentativa)

  12. Furtuna intr-un pahar cu apa. Posibil sa fie si un pic de scandal fals, ca sa mai creasca interesul pt film (de parca nu toata lumea deja vorbeste doar despre el). “Race” in cazul de fatza este de fapt “species”. Iar americanii sunt niste ipocriti si niste rasfatzatzi si gomosi si politically correct.

    Cuuum? Tu de’abia acum ai citit Cronicile martiene? Tz tz tz. Ce intarziere in a face lucrurile cu adevarat importante in viatza…

    🙂 :p

  13. Turambar, sa-l creasca… p-asta n-am vrut sa-l downloadez de pe net, am zis ca poate ajung la un cinema sa intru in randul celor care n-au ce face cu banii. mi-a trecut prin cap. da’ n-a fost de bani pan’ la urma, ci pentru ca am gasit altceva mai bun de facut.
    Ursule, doar s-a amanat treaba de care vorbiram, nu s-a prins momentul oportun, lumea avea alte poale-n cap. Se face!
    Buzdugan, si eu te salut!

  14. @Turambar

    Nuu? si eu mi-am dat seama in timp ce o citeam :D…explicatia ar fi ca sunt inca tanar si nu m-a ajutat prea mult ca sunt din provincie 😀 si in plus nici la biblioteca nu a fost ca de acolo am citit tot ce era de lecturat de la raftul de science fiction 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu