Boneshaker – Cherie Priest

boneshaker_cover_frontBoneshaker incepe bine. Prin anii 1800 si ceva, intr-o istorie alternative, rusii, bagaciosi dupa cum ii stim, se vor mari prospectori de aur prin Alaska si pun la bataie un premiu consistent pentru cine va inventa o masinarie capabila sa patrunda prin solul inghetat al statului de mai sus pentru a putea ajunge la zacamintele respective. In orasul Seattle, care a crescut si s-a dezvoltat intr-o masura foarte ridicata prin aportul prospectorilor de aur, apare un cercetator si inventator pe nume Leviticus Blue care se ofera sa construiasca o asemenea masinarie capabila sa strapunga solul de nepatruns si gheata Alaskai. Omul nostru bate palma cu rusii si duce proiectul la capat. Doar ca cu foarte putin timp inainte de a testa masinaria in fata unui oficial rus, o situatie neobisnuita loveste orasul Seattle. Intr-o dimineata ceva trece prin toate seifurile bancilor din oras si le si goleste de bani, cauzand in acelasi timp surparea unor zone din localitate si patrunderea in atmosfera terestra a unui gaz ucigator botezat ulterior cu numele sugestiv de Blight (pieirea). Populatia inspaimantata, ca doar si avea de ce, gazul inhalat producea moartea in cateva zile, se retrage in afara orasului, construind un zid pina la cer (cel putin pe aproape) pentru a se putea izola de substantele ucigatoare. Pentru a se mai colora un pic peisajul apocaliptic in urma au ramas si unii supravietuitori ai infectarii cu gaz care nu au murit ci s-au transformat in niste zombie fara minte, doar cu pofta pentru carnea umana (ca sa vezi!), rotterii.

Povestea ne aduce cu vreo 15 ani mai tarziu si ii urmareste pe Briar Wilkies, vaduva lui Leviticus Blue, de care nu se mai stie nimic, insa asta nu inseamna ca cei din jur nu o pot invinovati pe fosta sa sotie pentru dezastrul creat (asta chiar daca nu sunt dovezi pentru a sustine o asemenea idee) facandu-i viata un calvar, si pe fiul sau Ezekiel, prescurtat Zeke. 

Copilul Zeke bantuit de dorinta de a dovedi ca tatal sau a fost nevinovat fuge, intr-o noapte, in zona inchisa a Seattle-ului cu gandul de a ajunge la vechea casa a parintilor sai. Si de aici sa te tii. Aventurile sar la tot pasul. Sau, cel putin, asa ar trebui. Sau ele sunt, dar nu le-am apreciat eu cum trebuie.

Cineva ar putea spune ca intr-adevar am eu o problema. Tot ce se poate, insa de foarte multe ori m-am surprins aproape impedicandu-ma de pagini. Lumea fuge prin tunele, lumea fuge pe afara, mortii umblatori sunt peste tot (normal acu ar trebui sa ma ridic si sa aplaud frenetic, dar, cu tristezte adaug, nu e cazu`) mai prind pe unul, pe altul, insa parca povestea nu este imbogatita cu nicio surpriza, cu nicio rasturnare de situatie. Totul e liniar si simplu, fara prea multe explicatii sau detalii, concentrandu-se mai mult pe disperarea mamei de a-si gasi baiatul in orasul redus la un tinut apocaliptic si pe conditiile grele de viata din interior.

In mare masura mi-a adus aminte de un film vazut acu citiva ani, City of Ember, care la fel ca si cartea de fata a avut o singura directie de actiune, fara prea multe inflorituri si parca nereusind a se lua in serios. Cine l-a vazut stie despre ce vorbesc. Daca volumul de fata este incadrat ca fiind YA atunci toate nemultumirile mele ar putea avea o explicatie. Daca as fi citit-o la 14-15 ani si nu as mai fi parcurs niste clasici ai Sf-ului, probabil, nu as fi avut prea multe de reprosat autoarei. Asa, insa raman cu dezamagirea de a nu fi gustat prea mult din reteta pe care mi-a oferit-o Cherie Priest.

Nici elementele de steampunk prezente parca nu m-au dat pe spate. Cred ca se putea detalia mult mai in amanunt si se putea recurge la o imbogatire mai spornica a gadgeturilor folosite de eroi. Personajele sunt credibile, dar poate tocmai targetul relativ mai tanar al romanului a compromis si scriitura, care nu e complicata sau cu prea multe inflorituri stilistice si prin urmare nu e de mirare ca m-a pierdut definitiv. Nu am reusit deloc sa ma sperii de zombie cei singerosi care la fiecare zgomot se strang gramada si ataca tot ce misca si nici sa empatizez, o secunda, sau macar doua, cu vreunul dintre personajele romanului.

Ar trebui sa amintesc si ca boneshaker se numeste masinaria inventata de Leveticus Blue, insa titulatura este si a fost folosita pentru a desemna vechile biciclete  din istorie despre care am auzit cu totii, cele cu o roata mare si una mica.

Nu am nimic cu YA-urile si daca o sa citesc Graveyard Book e foarte posibil sa-mi placa. Bine, asta ramane de vazut. Insa cred ca este foarte important si cat de convingator scrii si cum o faci, ce stil abordezi, si cui te adresezi. Poate tocmai lipsa evidenta si descrierile mai putin singeroase si mai putin detaliate ale unor actiuni evident violente au mai scazut din apetit, insa in mod cert nu sunt un factor decisiv. Dar se aduna la total.

In ciuda parerii pozitive existente pe blogurile din afara mi s-a parut o carte cumintica, lipsita de o serie de detalii esentiale ale tehnologiei si inventiilor acelei perioade si cu niste personaje trecute sumar in revista si fara vreun pic de lipici la mine whatsoever.  Si totusi romanul de fata a fost selectat de Amazon.com ca fiind drept  The Best Book of 2009 in Science Fiction and Fantasy.

De mentionat si ca autoarea scrie din 2003, mai mult sub influente horror sau  gotice (unde a si avut ceva succese) , in 2006 a avut o povestire “Wishbones”,din cadrul antologiei Aegri Somnia editata de Apex Digest, a fost nominalizata la  Bram Stoker Award si in timpul liber face recenzii pe site-ul premiat cu Bram Stoker Award, Chiaroscuro.

Si ca sa pun capac va anunt ca e doar primul volum din seria ce va urma si care se desfasoara in Clockwork Century universe. Hahahaha! Cred ca Jules Verne ar rade si cu fundul (scuzati expresia, dar asta e adevarul) de cartea autoarei de fata. Coperta cred ca i-ar placea, totusi.

22 Comments

  1. Ideea parea chiar promitatoare, da’ na, am mai vazut idei misto executate cu dosul. Macar se da o iecsplicatie la faza cu gazu’ si cu zombalaii, sau e doar asa, o chestie de joben?
    Nu ma mir ca urmeaza ‘o serie’ la cita reclama a vazut cartea asta… adica nu putea sa fie atita reclama numai pentru un volumas. A ‘cauzat’ chiar si “Luna Steampunk” pe tor.com. Corporatie mare care stie sa-si vinda produsele ‘liniare si simple’, sa le prezinte drept mare chestii in spatele unor coperti-garduri frumos vopsite.
    Asta imi intareste prejudecata legata de autoare/ri ce poarta nume de fructe suculente sau pufoase, nume care se termina in -elle sau nume macho, scurte si percutante precum Dan, Brad, Thor sau Gunn.

  2. @aspoiu: sa pricep de-aici ca nu-ti place Brad Buri? 😀

  3. pare destul de clisear (fazele cu zombi, cautarea tatalui etc), dar aventura are loc intr-un alternativ 1800…si d-aia e cool…imi place pana la urma

  4. @Urs:
    Ba imi place Brad Buri tocmai ca-i mai bosorog si mai putin macios 😀 (desi si stiu pe cineva care ceva ginduri ‘necurate’ in legatura cu mosulicu’ asta).
    @Arsavir:
    YA si ‘cool’ este de obicei o combinatie lame.

  5. @kyo: cred ca o sa ma fac ca n-am citit recenzia ta si o sa citesc totusi si eu carticica asta. nu de alta, da’ prea e misto copearta 🙂

  6. @Aspoiu

    pai se spune ca ar fi un vulcan prin apropiere si gazele emanate de el ar fi trebuit sa ramana undeva, underground. asa cu boneshakeru s-a trecut printr-o zona de asta si puf si gazele.

    si gazul, in urma inhalarii, in cateva zile erai pe ultimul drum. acum, nu am reusit sa ma prind daca toti care mureau din pricina lui se transformau in zombie sau doar unii mai “rezistenti”. pentru ca se spune ca unii au fost ingropati si nu s-au ridicat apoi sa umble prin oras. deci e si ca un fel de virus, dar nu pt toti.

    @arsavir
    pai tocmai cadrul general este sarea si piperul romanului. ca in rest pe mine nu m-a surprins cu vreo ceva.

    poate pe voi o sa va prinda. eu am gasit numai recenzii si pareri extaziate despre roman. si, dupa cum am scos in evidenta, a fost si votata pe amazon cartea lui 2009 la rubrica Sf&F. halucinant. 😀

  7. @aspoiu
    “Asta imi intareste prejudecata legata de autoare/ri ce poarta nume de fructe suculente sau pufoase, nume care se termina in -elle sau nume macho, scurte si percutante precum Dan, Brad, Thor sau Gunn.”

    De Dan Simmons ce zici?:)

  8. @kyo: pina la urma o fi vorba de gusturi educate intr-un anumit fel…

  9. @jujuman
    Mai sint si exceptii… sa intareasca regula 😀

  10. Apropos de istorii alternative, a incercat careva Greg Keyes, seria Age of Unreason? Eu unul o recomand. Sau, ma rog, recomand primele 2 carti din serie, in urmatoarele, desi seria surprizelor continua (sint unele din cele mai pline de surprize carti pe care le’am citit, cu mentiunea ca ajuta mult ceva cunostinte avansate de fizica, matematica si istoria lor) actiunea incepe sa se cam lungeasca inutil si sa devina mai putin spectaculoasa. Daca in primele 2 carti deviatia de la istoria reala este “minimala” (in masura in care un Newton avind succes cu alchimia in loc de fizica poate fi minimal), in ultimile 2 o cam ia pe aratura si distanta creste exponential transformind istoria alternativa in SF&F, frumos dar frustrant.

    Chiar asa, s’a tradus si pe la noi?

  11. @MBadragan – in ce sertar literar incluzi istoriile alternative? Nu in SF?

  12. Bujold, ca sa fiu pedant pina la capat, depinde de istoria alternativa. Daca ma gindesc la ultimul roman al lui Salman Rushdie, The Enchantress of Florence, de exemplu, nu e in nici un fel SF&F oricit de mult ar vorbi el despre vrajitoare (si din fericire nu vorbeste prea mult, dar nu asta e ideea). La fel cum nici ultimul Norman Mailer, Castle in the Forest, nu e SF, chiar daca pe ici pe colo se sugereaza ca Hitler a fost fiul lu’ Dracu (nu, nu Vlad, chiar al Dracului). Si amindoua sint istorii alternative.

    De partea cealalta, The Iron Dream al lui Spinrad, o istorie alternativa mascata (si un mesaj literar interesant) e SF, chiar daca pulp-SF. Deci depinde.

    Ceea ce incercam eu sa spun era ca farmecul primelor 2 carti din serie izvora tocmai din distanta mica dintre cele 2 realitati, cea istorica si cea imaginata, aspect care s’a pierdut in urmatoarele 2. Si mi’a parut rau, m’a lasat cu senzatia de “lungit pelteaua” specifica seriilor lungi, si a sfirsit prin a ma plictisi. Iesirea din nisa IA nu i’a servit, din pacate.

    Merita, totusi, citite.

  13. @bujold: istoriile alternative, incadrate la SF? cam fortata incadrarea asta… ar fi valabila doar in cazul in care punctul de divergenta a fost creat dintr-un motiv cu relevanta SF… iar cazurile respective sint destul de putine.

  14. @Bear Asta e una din chestiile misto la Age of Unreason, punctul de divergenta este relevant SF. Dupa care incepi sa te intrebi daca e SF sau F. Lumea e re-vrajita, dar vraja are la baza calculul diferential al lui Newton, ecuatii si inventii, oameni de stiinta, chiar daca o stiinta noua, si metoda, cu drumuri si personaje recognoscibile, din istoria reala. Al doilea volum are un nume superb: “A calculus of Angels”, trimitere la celebra dezbatere scolastica, dar cu un deznodamint diferit si neasteptat.

  15. Stiti ce este foarte interesant? Interesant este ca nu observam un lucru elementar – ca genul in sine, incluzand temele abordate, nu mai este atat de ghetoizat. Pe de alta parte sunt extrem de multumit ce temele evident apartinand genului sunt revendicate de “curentul principal” ceea ce nu poate decat sa bucure. Iar aici nu e vorba de nici o polemica. E doar o constatare.
    @MBadragan – m-ai facut extrem de curios drept pentru care am, in clipa asta, toata seria ca sa ma edific asupra calitatilor scriitoricesti ale lui Keyes.

  16. @bujold: da, SF&F-ul e pe cale sa devina mainstream. cel putin pe „afara”.

  17. Hehehe…. spor la citit. Sa’mi spui cum ti s’a parut, poate chiar o recenzie, ceva. Da’mi un cot daca vezi ca nu comentez nimic.

  18. mai aspoiule…chill out cu fazele astea…WTF

  19. Pingback: Jeff V., candidat la Nebula! « Ugly Bad Bear’s Blog

  20. Pingback: Galileo Online » Steampunk pentru toate vîrstele

  21. Pingback: Ugly Bad Bear's

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu