Iuresul Sabiilor – George R.R.Martin

iuresul sabiilorNumai ce am fost entuziasmat dupa ce am terminat de citit volumul 3 din seria fantasy Cantec de gheata si foc, volumul de fata, Iuresul sabiilor, ca Martin mi-a dat o alta lovitura. In Festinul Ciorilor se pare ca a renuntat la cateva din personajele sale si a mai introdus unele noi pentru ca, chipurile, plotul a devenit prea dens si a preferat sa se concentreze doar pe personajele de la Sudul celor Sapte regate si cele din Insulele de Fier. Recunosc ca la auzul unei asemenea informatii si dupa ce am si verificat mi s-a cam taiat elenul sa citesc volumul urmator. Am gasit lista cu personajele care sunt prezente si, din cate se pare, lipsesc unele care, din pacate si din nefericire, sunt si favoritele mele si ale multor alti cititori din cate scria si pe wiki i-as aminti aici pe: Tyrion Lannister (piticul cu un simt al umorului foarte dezvoltat, dar si imbogatit cu doze ridicate de sarcasm), Daenerys Targaryen, Jon Snow (bastardul Stark) sau Brandon Stark. Trist, trist de tot. Dintre “vechile cunostinte” ii avem prezenti pe:

Cersei Lannister (hua!), Sir Jaime Lannister caruia in Iuresul sabiiilor i s-a acordat o atentie mai sporita si prin urmare a mai crescu putin ochii mei, Arya Stark (yeee, macar e si ea prezenta), Sansa Stark (pisica visatoare dupa care nu prea ma omor, thumb down), Samwell Tarly care, de asemenea, primeste destule capitole in volumul trei, Lady Brienne, fecioara din Tarth ( iar o prezenta interesanta) plus o serie de eroi in premiera absoluta.

La momentul de fata George Martin scrie ca nimeni altul in seria Cantec de gheata si foc si este clar ca pina si carcotasii ii recunosc meritele, chiar daca volumele sale nu prea au fost recompensate cu premii numeroase. Paradoxal as spune. Ce le place fanilor nu prea prinde la critica si poate si reciproca este valabila intr-o anumita masura.Este greu si, aproape imposibil, sa te raportezi la un singur volum din intreaga serie cand toate pina acum ti-au placut. Enorm. Vestea grozava pentru cititori este ca nici in Inclestarea regilor, George R.R. Martin nu si-a pierdut indeminarea si reuseste sa se ridice la inaltimea volumelor precedente si chiar sa le depaseasca din umilu-mi punct de vedere. Autorul se foloseste de intregul arsenal aflat la dispozitia unui scriitor si am certitudinea ca a reusit sa construiasca o serie care poate fi citita cu usurinta de catre orice cititor, nefiind neaparat nevoie sa fie un fan infocat de fantasy.

Cum nu e o serie finalizata,  este mai mult decat frustrant sa constat ca aventurile eroilor se opresc la un punct firesc si de-acolo intervine nedorita asteptare. Este greu de inghitit mai ales ca odata pornita, actiunea se desfasoara ca un bulgare de zapada plecat la vale, atingand cote maxime la finele fiecarui volum. Este ceva de speriat omul asta. Din punct de vedere al cartii pe care a construit-o, evident. Toate episoadele de pina acum sunt genul de romane pe care daca incepi sa le citesti mai inspre seara, sau in orice moment al zilei, pur si simplu nu te poti desprinde de ele sa mai faci si altceva. Halucinant si cu adevarate efecte halucinogene, ce mai!. Vorbim de cazul meu, desigur. Dar nu cred ca e singular.

Lumea construita de autor este una care reda cu fidelitate probleme umane, viata de zi cu zi a eroilor sai, care nu sunt cu nimic mai iesite din comun sau prea indepartate de istoria noastra medievala. De asemenea, as remarca ca nu se face niciun compromis pentru buna desfasurare a plotului, cine se intinde mai mult decat il tine plapuma, intr-o lume guvernata de dueluri, sange si intrigi de curte pentru acapararea puterii, isi va gasi in mod cert sfarsitul intr-o maniera sau alta, mai devreme sau mai tarziu.

Fiecare carte este impartita pe capitole al carui titlu este de dat de personajul asupra caruia se centreaza actiunea. Astfel intr-un sigur volum avem parte de intamplari care se petrec in puncte diferite ale lumii imaginate de Martin, sarind peste ape, munti si paduri, de la un continent la altul cu o naturalete si o usurinta demna de un regizor de film. Parca pina acum nu mi-au sarit chiar asa de tare in ochi, insa de aceasta data in Inclestarea regilor, fiecare capitol, dar aproape fiecare, este finalizat fie cu o rasturnare de situatie, fie cu un aspect care te determina si te impinge (mai mult acum ca niciodata, cum spuneam) sa-l citesti si pe urmatorul. De multe ori nu poti sa spui decat “oau” si sa te pleci in fata maiestriei si viziunii scriitorului.

Sunt multe de spus si de dezbatut in legatura cu serie fantasy a lui Martin, insa un alt aspect imi mai zgandare neuronul. Este vorba de convingerea ca este foarte probabil sa avem in fata o lucrare literara despre care se va vorbi (numai la superlative, evident) decenii de acum incolo, si care va fi asezata in istorie alaturi de alte lucrari remarcabile ca Dune sau Lord of the rings.

Si cateva cuvinte si despre actiunea volumului de fata. Lupta dintre pretendentii mai mult sau mai putin indreptatiti sa spere la tronul Westeros-ului continua. Sunt destui si fiecare are cate un atu in maneca astfel ca surprizele nu ne vor ocoli in niciun caz, fiind interesant de vazut in ce fel  isi vor exploata fiecare avantajele si ce efecte vor determina acestea pentru destinul eroilor. Si mai interesant este ca intr-un plan mai indepartat, dar promitator pentru viitor, Daenerys Targaryen, ultima descendenta in viata a familie Targaryen, incearca sa se ridice si sa-si cladeasca un imperiu, pentru a putea astfel spera si ea la tronul furat miseleste, prin tradarea manjita de singele membrilor ei de familie, de la tatal sau. Si, un alt fir narativ se desfasoara cu finete in Nordul cel friguros, parte din el stapanit de cei din casa Stark, foarte aproape de granita Winterfell-ului strajuita din timpuri stravechi de cei din Rondul de noapte. De aici se apropie o primejdie salbatica fata de care toti cei de vita nobila manifesta o crasa indiferenta atunci cand Rondul cere ajutor, si care ar putea periclita viitorul si soarta intregului regat. As minti daca as spune ca partea aceasta de povestire, evolutia evenimentelor ce pericliteaza viitorul Rondului de noapte, dar si al intregului continent, nu a fost una din preferatele mele si probabil va si ramane mult timp de-acum inainte. Asta pina vor mai creste un pic si dragonii lui Daenerys si atunci sa vezi macel.

George R.R.Martin contopeste sub acelasi acoperis aceste multiple fire narative si le inlantuie unul cu altul, cel putin la un anumit moment dat, sau macar le incruciseaza temporar, existand si posibilitatea ca in urma acestei intercalari din plan pseudoprincipal sa se transforme intr-unul cu sanse tot mai slabe de reusita si sa se subordoneze in totalitate celuilalt. Si astfel intamplarile si viziunea asupra personajelor si plotului general se schimba si se reinoieste continuu.

O recenzie asupra uneia din partile seriei lui George R.R. Martin poate continua la nesfarsit si din acest motiv nu as fi niciodata multumit de ce am spus sau subliniat si mereu ar mai fi ceva de adaugat. Volumele le-am terminat de fapt in cateva zile si au trecut cel putin doua saptamani de cand m-am apucat de recenzie, insa am vrut sa ma concentrez mai bine. Sa fiu multumit de ce am scris. Bine, si  acum urmeaza un mic disclaimer valabil si pentru perioada viitor-apropiata, un alt motiv al intarzierii recenziei si o activitate mai redusa pe blog a fost determinata de o noua cooptare si colaborare in plan profesional. Cam era si timpul.

Nu ati citit nimic din seria Cintec de gheata si foc? Rau ati facut! Eu va spun ca nu stiti ce pierdeti. Fugiti repede la prima librarie si luati primul volum si discutam mai apoi. Sau comandati-l de pe siteul Nemira ca e cu reducere. E o serie must read by everyone.

55 Comments

  1. craciun perfect…cu “corbii”

  2. Vad ca te-a prins rau 😀
    Acum stai ‘pe uscat’ pina apare Dansul Dragonilor.

  3. mai am Festinul Ciorilor 😛

  4. mai…sincer n-am nimic interesant de spus acum, dar tare vreau sa continuati discutia pe teme gen: corbi, gheata, dragoni…orice amanunt care ma distrage de la hidosul craciun romanesc merita toata atentia.

  5. am uitat sa spun si de http://www.towerofthehand.com/ un site foarte bine pus la punct in ceea ce priveste saga lui Martin. Biografii, poze, descrieri ale personajelor punctate exact cu trimiteri spre carti, fiecare casa disecata exact pe membri. foarte, foarte interesant.

  6. Care Brian Stark?!? Vrei să zici Bran(don) Stark şi ţi-a scăpat mîna …

  7. @L.

    ii mai botez si eu 😀 merci!

  8. da stiu ca Martin nu lasa indiferent pe nimeni; toate recenziile pe care le-am citit pe bloguri pe la noi au fost foarte pasionale si vorbesc despre personaje mai ceva ca despre rudele pe care le cunosc de-o viata 😀

  9. da, scriitura e de asa natura de parca traiesti zi de zi fiecare aventura alaturi de eroii seriei.

  10. parca Noica spunea ca de cunosti mai multe limbi traiesti mai multe vieti;
    mie imi pare ca atunci cand citesti unele super carti traiesti alte vieti;
    cel putin (si) cu seria asta eu asa simt;
    cam la fel a fost si cu Perdito Stree Station si Cicatricea si aialalta a lu China M.;
    insa nu sunt asa multe la fel de meseriase, chiar putine, anu asta am citit multe dar le uit la fel de repede

  11. tare meseriase trebuie sa fie cartile astea de le uiti la fel de repede cum le citesti, mosule…

  12. Peste tot scrie: Nemira da faliment! Nemira in stare de insolventa!
    Se inchide? Nu se inchide? Ce se intampla?
    Unul din cele mai ingrozitoare cosmaruri e pe cale sa se adevereasca. Anul trecut glumeam cu un amic ce ar fi daca Nemira ar disparea…
    Se pare ca o sa traiesc asta…
    Trist, trist de tot…

  13. @Eddie pai de aia uit tocmai, cum spuneam, ca nu sunt chiar asha meseriashe, u know… : “insa nu sunt asa multe la fel de meseriase, chiar putine, anu asta am citit multe dar le uit la fel de repede”

    ceeeeeeee? nemira faliment? 🙁 ar fi super nashpa

  14. bravo whiteadi…i love “china”
    2 lucruri am sa fac dupa ce castig acest pot de la loto: o sa cumpar nemira(o s-o salvez apoteotic) si apoi o sa cumpar drepturile pt melodia “Last Christmas” de la Wham, o sa le inchid intr-un seif si-o sa inghit cheia.
    la multi ani GIANY

  15. @arsavir
    azi e ziua lui? 😀

    la multi ani giany! 😀

  16. aa, am uitat si eu sa adaug. da, primele doua romane din seria lui China mi s-au parut geniale. The Iron council e cam slabuta. merge citita doar ca o completare, dar in mod clar nu se ridica la inaltimea precedentelor.

  17. O sa fiu in minoritate aici, dar n-am reusit sa termin Perdido Street Station. E frumos (de)scrisa, dar nu se intampla aproape nimic, si dupa ce am adormit a doua noapte consecutiva cu ea in brate, am abandonat-o… 🙂

  18. @Eddie

    😮 sigur ai avut varianta buna?! 😀 pai mie nu mi s-a parut asa de statica cum zici tu..chiar are mai multe fire narative, diverse inflorituri binevenite si ceva personaje surpriza…

    si, revenind, despre Martin ce mai ziceti ? 😀

  19. eu n-am citit in viata mea un personaj mai cool decat TESATORUL 🙂

  20. La multi ani Giany!
    Si Nemira nu este in faliment ci doar in restructurare!

  21. good 🙂

    in perdito a fost putin cam ciudat firul epic, cand mai lent cand chiar tumultuos,
    cu zburatoarele alea halucinante, desi nu asta e buba ci parca e ciudat compusa scenaristic vorbind, oricum universul din carte e unul fascinant, pt mine cel putin a fost o surpriza foarte faina si chiar am terminat foarte repede cartea din pacate 🙂

    ultima din seria aia cu trenu a fost cel putin ciudata si diferita total, mda nu am fost la fel de incantat, iar cea din mijloc cu corabiile tot diferita si faina dar nu ca prima

    si Martin e diferit si imi place ca nu se grabeste si da viata la personaje complexe

  22. Eu m-am plictisit de seria asta a lui Martin destul de repede.

    Adica, in perioada aia lucram pe la o telenovela tampa la acasa tv, am citit primele trei volume din epica-liptica lui Martin si mi-am zis ca nu am nevoie de inca o telenovela, fie ea si fantasy. Chestie de gust, dar asta a fost pentru mine aceasta carte, un Tanar si Nelinistit in proza, si cu sabii.

    De altfel, nu reusesc sa imi aduc aminte de nici un roman de GRR Martin pe care sa-l fi citit si care sa fi depasit (in capul meu) statutul de lectura interesanta, insa facila. Proza lui scurta mi se pare mult mai buna, ca literatura.

  23. orice scriitura daca se comite in serie e telenovela doar ca unele, alea considerate mai reusite, nu au dialogurile asta tampite ca cele televizate, plus si o oarecare tematica diferita, poate chiar devine doar un serial si nu telenovela daca consideram caracteristicile telenovelei : am prieteni si dusmani, multi barbati si femei prosti prinsi in mrejele iubirii samd, ca altele is comune tuturor, asta daca contin oameni si nu is despre caini si pisici, adica lupta pt putere, lacomie-iubire bla bla

  24. LOL @ Eugen: si ti-ai dat seama ca nu ai nevoie de inca o telenovela abia dupa ce ai terminat 3 volume, nu ? 🙂 In rest, mie mi-a placut si Windhaven.

  25. Am trăit s-o aud şi p-asta, ASOIAF egal telenovela … Nu cumva sînt cam mulţi răposaţi şi cam multe dezastre pentru o telenovelă corectă? În plus, nu prea văd cum că “Binele învinge, ştie toată lumea, toate femeile ştie …” (vorba lu tamango)

  26. @whiteadi

    la volumele lui China sunt si eu de acord cu tine 😉

    si intr-un fel dupa ce citisem primele doua volume din Martin am avut si eu impresia ca sunt intr-o mica telenovela fantasy. cred ca pe blogul Nemira sau pe undeva am mai comentat ceva de genul asta.

    insa intre timp mi-a mai schimbat parerea. sunt multe personaje luate in colimator si e normal sa fie si mai multe fire de actiune. si dialogurile mi s-au parut foarte bune. si eu am citit traducerea. in engleza cred ca e “prapad” :D.

    @L. stie, stie!

  27. nu stiu daca in tanar si nelinistit victor newman moare decapitat in fata propriilor copii

  28. @Eddie
    Nu, m-am plictisit dupa trei volume. Chestie de gust. Le-am citit la rand, nefiind nevoit sa astept traducerile, si la un moment dat m-am plictisit foarte tare. Literar, nu am mai gasit absolut nimic nou in carti, si m-am trezit ca le citesc doar ‘ca sa aflu ce se intampla mai departe.’ De aici si comparatia cu o telenovela, care produce acelasi impuls. Iar, in ceea ce priveste ‘ce e mai departe,’ pe mine pur si simplu nu m-a atras. Sare sabia, cade capul, conspira conspiratorul, intr-o lume generic anglo-saxona, dar inventata ca sa nu se impiedice autorul in rigori istorice.

    Repet, parere persoanala.

    Ca sa dau un exemplu de serie fantasy in care fiecare roman in parte aduce un nou argument stilistic in constructia unei lumi absolut fascinante, imi vine in minte Cvartetul Din Alexandria a lui Durrell. Sau seria de povestiri si romane Viriconium, a lui M John Harrison.

  29. @rreugen: pina la urma e, cred eu, o chestiune de gusturi.

  30. Pai, e o discutie despre o carte 😀

  31. @rreugen ce interesant, nevasta-mea zice exact la fel si a proprit cititu la serie

    dar asta ma bucura pt ca daca e un lucru ce ma enerveaza la culme e ca sa nu gasesc cartea pe care o citesc in locul in care am lasat-o 🙂

    poate e vorba de gusturi totushi; catziva ani am mancat acelashi fel la chinezarii: pui cu bambus, dupe catziva ani am zis wtf shi am schimbat dar acum din cand in cand mai iau ca tot imi place

    anyway ms pt sugestii, de alea 4 cartzi a lu durell auzisem ceva da mi-au scapat pana amu

  32. Incearca sa ii dai cadou The Book of The New Sun a lui Gene Wolfe (au aparut si in romana – macar primele volume). Dupa aia conecteaza sticku’ ala de net, intra pe un site de critica si explica-i toate trucurile stilistice si narative pe care le-a folosit Wolfe ca sa scrie vreo 20 de romane intr-unul singur. Ca si cum ai sti asta de mic.

    Maine dimineata.

  33. mwhahaha

    am alea 2 ale lui GW dar le pastrez pt cand termin Amurgul Zeilor Stepei pe care o citesc amu, is la cartea ne-SF, 1-1; asha ca nu, o las sa citeasca ale ei si daca imi cere vreo recomandare am sa ma dau eruditus

    dar nu shtiam ca asha meser e GW asta, il faci sa para un fel de Proust

  34. am scris si eu pe blog de primul volum si la al doilea pe Nautilus. Mai mult imi place Martinu chiar daca e mai putin incarcat literar 😀

    de Durell nu am auzit . o sa cercetez si subiectul asta. si Viriconium mi-a placut si mie muuult. Desi e mai greoaie un pic in anumite momente 😀

  35. Pentru mine GW a fost cea mai mare surpriza a ultimilor ani. Nu citisem nimic de el pana la New Sun … de atunci am citit cam tot ce a publicat. In ceea ce priveste New Sun, chiar poti face o comparatie intre el si magnus opus-ul lui Proust. Proust iti propune naratiunea dominata de memoria involuntara, in timp ce GW propune EXACT opusul, un narator care nu uita absolut nimic din propriul trecut si se poate folosi voluntar de memorie, pentru a crea o naratiune perfect controlata de o personalitate incredibila.

    In mare, atat temele din New Sun cat si cele din Timpul Pierdut sunt aceleasi, timpul, spatiul si memoria.

    Dar, din punctul meu de vedere, Gene Wolfe scrie mai bine decat Proust. Poate ca il gasesc mai modern sau mai ingenios, sau poate ca am avut eu mereu o problema cu stilul frantuzesc 🙂

  36. @kyodnb
    Daca iti face placere sa citesti/recitesti Viriconium, trebuie neaparat sa incerci The Course of The Hearth. Este superb. Mai dificil decat Viriconium, insa folosindu-se de aceleasi concepte, relatia dintre real si imaginar si dintre obiect si persoana. In Viriconium era un oras al carui realitate se juca sau rejuca in functie de perceptiile actorilor. In The Course, ceea ce se modifica este psihologia personajelor – 4 oameni carora in adolescenta li s-a intamplat ceva impreuna, ceva magic dar absolut de neinteles, ceva care i-a afectat pe fiecare personal intr-un fel unic, si cartea urmareste felul in care viata lor in urmatorii douazeci de ani le-a fost schimbata din cauza asta. Si, bineinteles, o sa gasesti si Viriconium-ul pe acolo 🙂

    Foarte greu de citit cartea, e densa si se preocupa in detaliu de vietile interioare ale personajelor, dar mie mi-a placut.

  37. “Gene Wolfe scrie mai bine decat Proust.”
    wow 🙂

    then is a must!

    ma enerveaza doar ca vol 3 nu e gata tradus si nu is asha increzator sa citesc in engleza, ultima data am citit Bester’s Tiger Tiger shi a fost super insa inainte The Road shi aia a fost mai greu cu unele probabil licentze poetice 🙂 shi nu imi place sa folosesc dictzionarul, imi strica cursivitatea shi placerea lecturii

    pt mine cartea anului asta, cred ca am zis de zeci de ori, e Atlasul Norilor, asha ca o paranteza

    cartea nu serialul :d

  38. Da, nu cred ca multi imi impartasesc parerea inj ceea ce ii priveste pe GW si Proust :))

    Exista un serial dupa Atlasul Norilor? Credeam ca fac un film dupa carte cei care au facut Matrix. De ala zici? Ar fi tare sa fie tot cu lemnul ala de Keanu Reeves, eventual in rolul lui Cavendish.

  39. haha

    de ala zic insa poate o mini-serie ar fi mai potrivita

    Craciun fain!

  40. @rreugen

    o trec pe lista negresit 😀 desi space-opera lui Harrison nu ma atrage prea tare partea de fantasy mi s-a parut muult mai reusita.

    o sa caut si Atlasul daca spuneti ca e interesanta 😀 citisem pe undeva despre ea si nu prea m-a dat pe spate

    Craciun fericit tuturor, da!

  41. Eu recunosc ca nu am citit sf-ul lui Harrison 🙁

    Craciun Fericit.

  42. @rreugen

    mhh ..Cvartetul Din Alexandria a lui Durrell vad ca e aparuta la polirom si, momentan, e “epuizata” 🙂

  43. am vazut shi eu 🙁

    asha ma enerveaza ashtia cum iau drepturi pt un nr limitat, sper sa nu fie cazul aici;

    este insa cazul pt idiotzii aia de la amaltea, au scos un nr evident insuficient de

    numere pt trilogia lordul intunericului sau cum ii zice a lu Zahn din seria star wars

    imi place cum scrie zahn asta, mai ales fatza de altzi autori star wars;

    ps: da mie unu atlasul norilor mi-a lasat jkhatarsisul ala pe care putzine cartzi sau filme reushesc sa il “sumoneze” 🙂

  44. @rreugen nu au raspuns ashtia de la editura dar tot m-am apucat de tetralogie (ce cuvant:)) si acum termin volumul 2;
    captivanta carte! trece timpul cu ea nici nu itzi dai seama, am luat aseara pe tren volumul unu dar shi 2 ca mai aveam vreo 50 de pagini si nu numai ca am trecut la 2 dar shi am citit un sfert din el in cam in 3 ore de mers dus-intors de la concert;
    meser wolfie asta

  45. @ Kyo,
    Cvartetul se poate gasi si in varianta pentru Sony-ul tau, daca nu ma inseala memoria.

  46. ce vrei sa spui jeje zi-mi shi mie te rog, ai cumva ceva digital? 🙂

  47. @jeje

    hmm, asa nu am cautat-o recunosc 🙂 bine ca ai spus sa arunc un ochi dupa ea

  48. @whiteadi
    Cel mai tare e ca dupa ce o termini o data, o poti citi din nou ca e alta carte. Si tot asa. Face banii.

  49. In ceea ce priveste Cvartetul…, eu zic sa nu citesti in ro. E o carte in care limbajul joaca rolul principal, dupa parerea mea – sunetul cuvintelor alese creaza un peisaj sonor la fel de relevator ca si descrierile pe care cuvintele le evoca. Uneori cu totul altul. E si asa o serie de carti dificile, cred ca in romana sunt si mai greu de citit.

  50. @whiteadi
    Doamne fereste, nu citesc nimic fara copyright.Daca imi dai o adresa de mail, pot sa-ti spun o librarie unde poti sa-o gasesti.

  51. @jeje
    LLLLLOL!
    Pot sa o zic, pot?
    … si marmota…

  52. @jeje ui aici: whiteadi@yahoo.com , ms man!

    @rr oook, o sa ma imbarc shi la asta incercare herculiana, sa le caut acum pe amazon

  53. @ aspoiu
    neincrederea ta ma mahneste profund 🙂

  54. Pingback: Blogul Editurii Nemira » Arhiva de blog » Bloguri de cititor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu