Amber – Roger Zelazny (I)

Noua_printi_din_AmberSe trezeşte într-un spital şi habar nu are cum îl cheamă sau de ce a ajuns acolo dar i se pare cam suspectă insistenţa cu care medicii încearcă să-l reţină. Ca urmare, ca un ins de acţiune ce se dovedeşte a fi, evadează şi o ia pe urmele identităţii sale pierdute.

Astfel reîncep, după o amnezie lungă şi deloc accidentală, aventurile lui Corwin, prinţ al Amberului. Amberul este singura lume, cea adevărată, restul lumilor, inclusiv a noastră, nefiind decât umbre pe care aceasta le aruncă. Este locul în care Roger Zelazny şi-a plasat acţiunea seriei sale fantasy ce are în centru familia regală a Amberului, cu relaţiile sale straniu de disfuncţionale şi cu luptele sale pentru putere.

Publicată în România de editura Tritonic, seria “Amber” (în original “Chronicles of Amber“) este un fantasy atipic. Lupta dintre bine şi rău, bătălia pentru putere, luptele, uneltirile sunt toate acolo, dar într-un cadru atât de nou şi de proaspăt, cu vechii termeni de referinţă folosiţi în moduri insolite şi cu personaje care, departe de a avea acel aer medieval, sunt aproape moderne.

AMBER

Amber este lumea, singura reală. Iar centrul puterii Amberului şi al puterii familiei domnitoare îl constituiearmele_din_avalon Modelul, un labirint de linii de forţă pe care orice membru al familiei regale trebuie să-l traverseze pentru a-şi dobândi puterile. Care puteri sunt considerabile şi implică longevitate, capacitate rapidă de vindecare, capacitate de modelare a realităţii înconjurătoare în orice alt loc decât Amberul, capacitatea de a controla vremea, capacitatea de a călători prin lumi ajustând împrejurimile cu puterea minţii şi multe altele. În plus, membrii familiei au Atuurile, cărţi de joc cu chipurile lor, prin care pot comunica între ei, prin care pot călători unul către altul dar prin care se pot şi ataca reciproc, fizic sau psihic.

Umbrele, celelalte lumi, sunt la rândul lor locuri interesante: în unele timpul curge mai repede şi pot fi folosite ca locuri pentru odihnă sau pentru a obţine o vindecare rapidă, arme care funcţionează într-o lume sunt inofensive în alta etc. Pământul vremurilor noastre este o asemenea umbră, pe care Corwin o vizitează frecvent şi cu plăcere. Iar la capătul celălalt, unde umbrele îşi pierd minţile, se află duşmanul, Curţile Haosului (Amberul, cu Modelul său în centru, reprezintă Ordinea).

Prima serie Amber începe ca o luptă pentru tron între prinţii moştenitori. Nu sunt ei chiar nouă, cum zice titlul promo_16863primului roman, pentru că vreo doi au decis că nu vor tronul, iar unul este dispărut, dar oricum rămân destui. Când Regele Oberon dispare pe neaşteptate, fără urmă şi lăsând o succesiune încurcată, cu nouă fraţi proveniţi din vreo trei sau patru căsătorii, unele legale, altele anulate de capul familiei, începe o bătălie pentru putere în care aliatul de azi poate fi inamicul de mâine. Ca să fie limpede care sunt relaţiile dintre fraţi, la un moment dat Corwin este prins de Eric – care ocupa deja tronul ca regent – şi, după încoronarea fratelui său, este orbit şi aruncat în închisoare, de unde este scos odată pe an, ca să participe la aniversarea încoronării. Şi drăgălăşenii de-astea se tot petrec.

Dar, la Zelazny, lucrurile nu merg în direcţia în care semnalizează el iniţial că ar merge. Lupta pentru succesiune păleşte treptat în faţa a ceva ce pare a fi vechea luptă între bine şi rău dar care devine, în final, o luptă între două principii opuse însă, ambele, necesare. Pornit să cucerească tronul, Corwin va descoperi cum însăşi căutarea îl schimbă, va afla că nu doreşte ceea ce crede că doreşte, va descoperi despre familia sa lucruri surprinzătoare.

Acţiunea nu este deloc previzibilă, e alertă, cu dialoguri precise, cu descrieri scurte şi strict funcţionale (majoritatea), iar romanele au puţin peste 200 de pagini, deci nu-i pretind cititorului o fidelitate ieşită din comun ca să le termine.

MEET THE FAMILY

Nouă fraţi, patru surori, o reţea de relaţii ce variază în funcţie de experienţele din copilărie, de linia maternă de pe careeditura-tritonic-cronicile-amber-mana-lui-oberon provin, de ordinea succesiunii la tron, de personalitatea fiecăruia. Corwin îl place şi-l respectă pe Benedict, îl place pe Bleys, o iubeşte pe Deirdre, se aliază de nevoie cu Random, e neutru faţă de Gerald sau Lewella, suspicios faţă de Caine, îi urăşte pe Eric şi Julian etc. Fiecare frate sau soră are propria hartă de simpatii şi antipatii, de alianţe conjuncturale şi de uneltiri de culise. Impresionant este că, şi între cei din aceeaşi tabără, ba chiar şi între cei care nutresc afecţiune unul faţă de altul, suspiciunile sunt foarte uşor de plantat.

Mi s-a părut că Zelazny a reuşit să le creeze personalităţi distincte, chiar dacă, inevitabil, unii dintre ei sunt mai mult schiţe; erau prea mulţi ca să poată avea vizibilitate egală. Personajele au un aer modern, deloc prăfuit, relaţiile dintre bărbaţi şi femei sunt bucăţică ruptă din epoca actuală (nu tu centuri de castitate şi domniţe jurate pe viaţă cuiva), iar la un moment dat Corwin se întreabă ce ar zice Freud – pe care îl cunoscuse – despre relaţia sa cu taică-su.

Merită să-l cunoaşteţi pe Benedict, strategul, spadasinul, înţeleptul; pe Caine, manipulatorul; pe Brand, care odată a renuţat să ucidă pe cineva numai pentru că şedea pe covorul lui preferat, pe care nu-l voia pătat de sânge; pe Random cel care va dovedi că numele nu i se mai potriveşte; pe Julian, cinicul, vânătorul, cu ironia sa muşcătoare şi răceala glacială, asupra căruia autorul aruncă, la final, o nouă lumină, fără a-i ştirbi duritatea. Pe Flora, cocheta al cărei zâmbet a declanşat revoluţii, pe Fiona, cea care ştie totul despre vrăji şi uneltiri, pe Vialle, care nu curtile-haosului-roger-89471vede dar ştie să asculte (ea e în familie prin alianţă dar e remarcabilă oricum). Pe Deirdre, fructul oprit pentru Corwin – fiindcă e soră-sa, la fel cu Fiona e fructul oprit pentru Julian, din aceleaşi motive. Pe Dara nu merită s-o cunoaşteţi că e o dobitoacă dar o s-o cunoaşteţi oricum.

Şi, fireşte, pe Corwin, vocea care povesteşte, uneori cu ironie şi autoironie, alteori cu regret dar fără să-şi plângă de milă, recunoscându-şi greşelile, asumându-şi consecinţele, maturizându-se sub ochii noştri (deşi, după niscaiva sute de ani ai zice că asta nu mai e posibil). Corwin, care se duce să ia masa în propriul lui cavou, înălţat când familia îl crezuse mort, un tip care mi s-a părut iniţial un fel de James Bond fantasy (inclusiv partea cu gagicile, of course) şi care m-a făcut, ulterior, să-mi revizuiesc părerea.

Atât despre primele cinci romane din serie. Despre celelalte cinci, care îl au ca erou pe Merlin, fiul lui Corwin, ceva mai încolo.

Romanele din serie:

1. Nouă prinţi din Amber (Nine Princes in Amber)

2. Armele din Avalon (The Guns of Avalon)

3. Semnul Unicornului (Sign of The Unicorn)

4. Mâna lui Oberon (The Hand of Oberon)

5. Curţile Haosului (The Courts of Chaos)

35 Comments

  1. primul volum (singurul pe care l-am citit) a mai aparut si prin 94 la editura Olimp daca nu ma insel.

  2. Da, si eu am tot primul. Mi-a placut. 🙂

  3. Şi eu am citit prima oară volumul ăla de la Olimp sau de unde era şi mereu m-am întrebat ce mai urmează. În consecinţă, când a început să apară seria în română, ghici cine sărea până în tavan de bucurie? Dar m-am apucat să citesc abia acum că am aşteptat să iasă toate, nu de alta da uitam între romane ce se petrecea în ele.

  4. Pingback: Plecată prin vecini « Biblioteca Babel

  5. pentru cei care ati citit volumul de la olimp… eu as spune ca merita recitita editia noua. cea veche a fost scoasa pe genunchi si in cea de la tritonic au fost corectate cea mai mare parte (sper) din greseli.

    despre serie nu comentez, e in top 5-ul meu, iar zelazny e scriitorul meu preferat, chiar si in cartile lui slabe scrie mai bine ca multi multi altii. de acord cu jewel intru totul, in afara de partea cu dara – mie imi place de ea 🙂

  6. @Jen
    Dara aia e o isterică şi-o instabilă, una două o apucă furiile şi nu mai vrea să asculte argumentele nimănui. Nu ştii niciodată cum stai cu ea. Eu n-am înţeles de ce a plăcut-o Corwin.
    Mă rog, când mă gândesc mai bine, probabil că la fel de nedumeriţi ar putea fi alţii de propriile mele preferinţe, dat fiind că personajul meu favorit este Julian.

  7. @dreamingjewel
    intr-adevar, eu nu inteleg de ce iti place julian :))

  8. @Jen
    Hihihi, ştiu, că de aia am şi zis-o. Pentru că se dovedeşte a fi altfel decât imaginea pe care şi-au făcut-o ceilalţi despre el; pentru că le trânteşte celorlalţi în faţă adevăruri neplăcute cu nonşalanţă plus ironiile de rigoare(vezi volumul 3: “Acum puteţi vorbi despre mine”); pentru că la nevoie îşi e suficient lui însuşi; pentru că e de o cruzime controlată (adică pusă în slujba unor scopuri care se dovedesc a fi mai bune decât le-ai fi crezut); pentru că rămâne un tip dur inclusiv după ce ne mai lămurim în privinţa lui, că dacă ar fi fost în secret vreun suflet sensibil şi duios zău că nu aş fi suportat! Îmi place toată combinaţia.

  9. Interesanta alegere Julian. Un fel de Marc Antoniu, fara ambitii majore dar cu un cuvint greu de spus, generalul perfect pentru executia planurilor, desi cam lipsit de imaginatie. Chiar asa, s’o fi gindit la Marc Antoniu nenea Zelazny cind l’a modelat?

    Dara? Misto personaj. Mai ales in ciclul celalat, al Haosului.

    La mine favoritul ramine Corwin. Si nu doar pentru ca este personajul principal 😀

  10. @MBadragan
    Las că-i mai bine să nu-şi folosească imaginaţia prea des, că e îngrijorător când devine creativ. Cine a avut ideea cu orbitul lui Corwin, pân la urmă?! E?!
    Mie din ciclul celălalt mi-a plăcut Mandor, ceea ce nu e de mirare, Merlin ne avertizează că toată lumea îl place.
    Tot aş vrea să ştiu ce ai găsit mişto la Dara, poate îmi scapă mie (cu atâtea personaje după care să te uiţi e cumva inevitabil).

  11. Da, da’ se vede ca nu a citit Machiavelli. Pai un dusman de calibrul lui Corwin nu’l schingiuiesti si’l bagi la beci. Ori il lasi in pace ori il omori de tot. Greseala strategica crasa, si’a dezvaluit printr’un singur act 2 slabiciuni: pina unde poate merge cu violenta (ce are Corwin de pierdut daca il infrunta) si faptul ca nu are curaj sa mearga pina la capat in privinta cuiva din familie. Aceeasi greseala pe care a facut’o si Oberon cu Dworkin. Pina la urma imaginatia lui este incompleta si se dovedeste a fi in avantajul lui Corwin 🙂

    Dara? Pai este prototipul femeii implicate activ in politica. Seducatoare, mincinoasa, agresiva, dura, cruda, inselatoare. Daca o compari cu celelalte dame, Fiona, Flora, Deirdre sau Llwella, ele par niste mici copii care incearca sa se joace de’a politica, fragile si in nevoie de protectie. Doar Vialle se ridica la acelasi rang doar ca este celalalt prototip de femeie in politica, cea pasiva, mai degraba sfatuitor decit luptator. Acu’… poate ca opinia mea este polarizata de faptul ca sint barbat si se stie ca noi nu prea rezistam la tipologia asta a femeii fatale. 😀

  12. Mamaaaa….. mi’ai facut o pofta sa le recitesc…. Cred ca ar fi a 4a sau a 5a oara. Sper sa rezist pentru ca am o lista lunga in asteptare.

  13. Păi exista un motiv, remember? Oberon era doar dispărut, iar în cazul unei eventuale reveniri a tatălui partida lui Eric putea explica tot, mai puţin uciderea cuiva din familie, că de aia s-a ajuns la soluţia în cauză. (Mai ales uciderea lui Corwin, pe care Oberon îl desemnase, e drept, din vorbe, nu oficial, ca potenţial urmaş al său).Şi şi-a dezvăluit pe dracu, căci Corwin continuă să se teamă de el o bună bucată de timp, nu mă face să bag spoilere ca să exemplific.Şi las că şi Corwin a făcut acolo nişte greşeli strategice (alea la care are timp să mediteze în beci).
    Iar Oberon n-a greşit în privinţa lui Dworkin: Dworkin era nebun dar nu de la el s-au tras toate necazurile, deci de ce să-l fi ucis? Să faci uz de asasinat cu înţelepciune e o artă; de ce să omori când nu e nevoie?

    Dara, mda, ar fi toate astea numai că e oscilantă în atitudini. Nu e complet calculată, e destul de hormonală în reacţii, tot schimbând taberele, în prima serie cel puţin. Adică mi s-a părut instabilă, cu toate calculele ei.Asta nu prea sună ca o femeie aflată în control.
    Cumva m-a enervat că femeile Amber nu s-au băgat să ia şi ele tronul,adică de ce să fi fost o joacă numai pentru băieţi?

  14. 🙂 Iti dai seama ca putem dezbate pe tema asta la nesfirsit, nu? Si, pina una alta, daca il omora pe Corwin, asa cum propuneam eu, se termina naibii totul dupa jumatea primei carti si ne lasa cu ochii in soare 🙂

    Si pe mine m’a cam enervat aspectul asta la personajele feminine. Pina la urma si Dara este tot un personaj minor, chiar daca mie mi’a placut ceva mai mult decit celelalte. Poate doar Vialle sa mai salveze putin situatia. Cam politically incorrect cartea asta, nu se recomanda feministelor 😀

  15. Trebuie sa la caut si pe celelalte, neaparat. De cand am citit-o pe prima, si uitasem de ea… 🙂

  16. @ MBadragan
    Ei lasă, că îl iert pentru asta cu femeile. Oricum, o mai drege puţin în partea a doua, cu Jasra, cu Dara şi chiar şi cu o altă adversară a lui Merlin foarte pricepută la magie (nu dau nume că e spoiler)dacă a prezenta femeile puternice ca fiind ale dracului şi periculoase înseamnă a o drege…
    Dacă îl omora pe Corwin tot rămâneau destui fraţi să se bată pentru tron, dar nu mai avea cine să ne povestească. 🙂

    @ Stefana
    Eu zic că n-o să-ţi pară rău.

  17. Adevarul este ca e greu sa vorbesti despre cele 2 cicluri ale lui Zelazny fara sa fie spoiler. Imi tot vine sa spun chestii de genul “Bai, da’ scena aia cu… mai tii minte cind…”

    Deci, Stefana, cu incredere inainte. Si zic sa nu te opresti la Amber si Chaos ci sa te mai uiti si pe la restul romanelor faine ale lui, Jack of Shaddows, Lord of Light, A Night in the Lonesome October, Doorways in the sand, The Great Slow Kings, This Immortal (cam de astea imi aduc aminte acum ca fiind cu adevarat spectaculoase). Din pacate doar citeva au fost traduse si publicate la noi, dar exista si alte surse 🙂

  18. si nuvelele, daca nu ai ceva impotriva genului. mie colectiile lui de nuvele mi se par mai misto decat multe dintre romane. sunt vreo 3-4 pe amazon, cred ca cea din fantasy masterworks e un inceput bun (‘the doors of his face, the lamps of his mouth’ cred ca-i zice).

  19. @ MBadragan
    O, da, că şi eu de abia m-am abţinut.
    În română, de Zelazny au mai apărut “Domn al luminii” (Lord of Light) la Nemira, în anii 90 şi am impresia că au reeditat-o şi în noua colecţie, şi Nemuritorul (This Immortal) la defuncta editură Pygmalion. Eu pe astea le ştiu.

    @ Jen
    Da, chiar că tre să mai încerc nişte Zelazny şi eu, altceva decât Amberul.

  20. si ‘damnation alley’ la teora, dar nu cred ca se mai gaseste pe nicaieri, eu am umblat mult dupa a mea. traducerea la ‘this immortal’ de la pygmalion e cam naspa, asa ca eu as zice ca merita investitia intr-o carte in engleza.

    (da, ‘lord of light’ a fost reeditata – nume vechi ‘lord al luminii’, nume nou ‘stapan al luminii’)

  21. ooo! ce mi-a placut This Immortal..tin minte ca am ramas wow! dragoste la prima degustare ce mai..el si cu Delany si Intersectia Einstein, tot de la Pygmalion :D…

    Lord of light nu am citit-o ca nu prea m-a atras ideea.

  22. Trandafir pentru ecleziast….

  23. @ jen
    Mda, de aia nu m-o fi prins pe mine This Immortal. Sau oi fi avut eu o perioadă proastă.

    @ kyo
    Delaney chiar nu mi-a plăcut. O să încerc din nou This Immortal, că nu îmi mai aduc aminte nimic din ea. Cu excepţia unui moment când el realizează (?) că interlocutoarea lui vede o floare albă acolo unde ochiul lui putea vedea nuşcâte nuanţe şi îi pare rău pentru ea că nu o să le poată vedea niciodată. Nu e o fază de genul ăsta pe acolo? Mi s-a părut un detaliu mişto.

    @ bujold
    Bine că ai pomenit de ea, că m-am apucat să o caut pe Internet şi am găsit-o! Uraaa! (N-o aveam.)

  24. @dreamingjewel

    La inceput Delany imi parea ca e in cu totul alta lume si m-am “agatat” mai greu, dar cind m-a cucerit nu am mai lasat cartea din mina.
    Mare lucru nu mai tine minte din amandoua, insa retin cu certitudine ca am fost impresionat 😀 Sa vad si eu de povestire ca nu o stiu.

  25. În engleză, o găseşti aici:
    https://www.msu.edu/user/carterca/rose.htm
    O s-o citesc mâine, că azi mai am ceva trebi.

  26. jewel, la fel am facut si eu. am citit-o in romana si m-am intrebat de ce se da lumea de ceasul mortii cu ea… iar cativa ani mai incolo am citit-o si in engleza si m-am intrebat de ce nu mi-a placut din prima 🙂

  27. hiiiiii! eu cum de n-am auzit de seria asta?!!! multam fain… desi o sa ma ingrop in curand in carti…

  28. @ jen
    Ei, o să încerc din nou în română, că doar o am în bibliotecă şi, dacă nu merge, o să iau măsuri.

    @ capricornk 13
    Hihihihi! Buy-buy, baby, buy-buy! Ce, numai eu să mă ruinez la târgul de carte?

  29. @capricorn: o gasesti la aproximativ juma’ de pret in original, intr-un singur volum, fata de suma la care se da toata seria de zece volume (cu tot cu reduceri) la tritonic pe site. iaca aici: http://alturl.com/vd6z

  30. iti recomand, desi sunt sigur ca ai trecut deja prin ei:

    David Gemmel orice carte, orice saga. e bestial omu. topor in freza.
    R.A. Salvatore – orice aparut in colectia Forgoten Realms
    Clayton Emery (la noi a aparut o carte din seria sabiilor runice care e scrisa de el, Proscrisii)
    Ursula LeGuin, cam poiata da misto de citi9t si visat cu okii deskisi.

    as mai putea sati zic de tone in aria SF&F, let me know…

  31. Intamplator Gemmel & Salvatore sint doi dintre autorii de care ma feresc ca de dracu’… Si mai sint destui pe lista: Ringo, Modesitt, Zahn… etc. Lista cu aia buni e mult mai scurta si imi place mai mult sa vb despre aia…

  32. @Aspoiu De Gemmel nu stiu, n’am incercat, dar Zahn si Salvatore au citeva carti chiar reusite in ciclul Star Wars. Daca ma iau dupa alea, as spune ca scriu amindoi destul de bine. E drept, nu sint nici dupa mine din liga mare dar nici de aruncat. Acu’, daca ai pretentia sa citesti numai carti esentiale, nu prea sint de bagat in seama (dar in cazul astia putini autori de SF&F stau in picioare, parerea mea)

  33. @ WarSongu
    LeGuin e foarte mişto, sunt de acord, iar un pic de poezie nu mă deranjează că şi GRRM are şi (şi) de-aia îl iubesc. Am citit “Proscrişii” lui Emery dar nu prea m-a impresionat. De Salvatore am găsit ceva ce se cheamă “Demon Awakens” parcă, dar mă enervează să citesc cărţi în format electronic aşa că tot amân să mă apuc de ea.

  34. nush ce sa zic, pe mine ma impresionat mult de tot Gemmel. imi place ca isi construieste personajele altfel. sunt mult mai negre, dar mai umane in acelasi timp (exceptandul poate pe Druss si saga lui). recomand saga Rigante, trilogia Waylander (parte din saga Drenai) si The Lion Of Macedon care mai mult istorica decat fantasy.

    Salvatore este tipicul Dungeons&Dragons. Daca nu iti place genul nu are cum sa iti placa Salvatore. Se vede multa influenta Tolkien in stilul lui de a scrie, usor poetic si abundand de balzacianisme gratuite. Cu toate astea saga Drow mi se pare foarte bine pusa la punct.

    Problema cu scriitori astia este ideea de Saga. Nu poti sa te decizi daca iti plac sau nu citind doar o carte. Amandoi au volume stand alone, dar sunt in general slabute fata de cele care fac parte dintro Saga. Io miam mancat un an de voata citindui, jde carti, si abia cand o terminam pe ultima simi parea rau ca e ultima imi dadeam seama cat de mult miau placut.

  35. PS. nus agramat, pur si simplu mie lene sa folosesc ortagrafia. si mananc articole, litere, subiecte, predicate… 🙂 sunt gurmand.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu