Noi – Evgheni Zamiatin

Noi_-_coperta

Coperta editurii Leda, ediţia din 2005

Imaginaţi-vă o lume în care oamenii trăiesc în oraşe de sticlă, în clădiri cu pereţii transparenţi, trezindu-se şi culcându-se la aceeaşi oră, plimbându-se încolonaţi la aceeaşi oră, pe muzică de marş, purtând uniforme identice, având numere în loc de nume. Singurul moment în care geamurile locuinţelor devin opace este Ora Personală, adică ora în care, odată la trei zile, locuitorii au voie să facă sex cu persoana care li s-a repartizat. În rest, totul se petrece în văzul tuturor, nu există viaţă privată, nu există sentimente (decât faţă de Statul Unic), copiii sunt crescuţi de automate, în comun, iar scrisul este interzis cu excepţia celui propagandistic. Într-o lume organizată pe principii matematice, „Mersul Trenurilor” este considerată „cea mai remarcabilă dintre operele literare vechi ce au ajuns până la noi

Şi oamenii mărşăluiesc fericiţi. Nu există „eu”, există doar „noi”.

Aţi reuşit? Bun venit în lumea lui Evgheni Zamiatin, autorul romanului „Noi”, despre care Orwell a recunoscut că a fost sursa de inspiraţie pentru mult mai celebra lui „1984” (iar Huxley n-a recunoscut că ar fi fost sursa de inspiraţie pentru „Minunata lume nouă”).

HORROR: COSMOSUL ROŞU!

Este o lume post apocaliptică. După o criză energetică şi ecologică ce a redus drastic populaţia planetei, supravieţuitorii, sub aripa protectoare a Binefăcătorului, au ridicat o civilizaţie bazată pe principii strict matematice şi acum se pregătesc să ia cu asalt stelele. Simpla idee a unui cosmos comunist îmi dă frisoane, că asta ar însemna chiar să nu mai ai unde fugi, nici măcar în imaginaţie, dar să continuăm. D- 503, personajul principal, este constructorul Integralei, vehiculul cosmic. El începe să scrie nişte note menite să slăvească această victorie a umanităţii, pentru că aşa li se cere cetăţenilor: să scrie tratate sau ode care să preamărească etc., acestea urmând să fie încărcate în rachetă şi folosite ca material propagandistic pentru civilizaţiile extraterestre întâlnite.

Început ca un jurnal despre finalizarea Integralei şi măreţia Statului Unic, manuscrisul deviază de la subiect când D-503 o întâlneşte pe I-330, o femeie atrăgătoare, care manifestă un mare apetit pentru încălcarea normelor şi de care se îndrăgosteşte pe neaşteptate. O omisiune ici, o minciună colo, un gând nepermis dincoace, şi nenorocosul constructor se trezeşte încălcând toate regulile bătute în cuie ale societăţii.

DIFERENŢA SPECIFICĂ

Deosebirea dintre această distopie şi altele– şi chestia care o face să fie fascinantă pentru mine, cel puţin – este că, dacă de obicei eroii se luptă pentru a obţine măcar puţină libertate personală sau pentru a se sustrage unui mod opresiv de viaţă, personajul lui Zamiatin este un entuziast al regimului. El nu se situează în afara normelor din revoltă, nici din dorinţa de libertate, ci din pricina atracţiei irezistibile pe care o simte pentru rebela I-330. Şi, de fiecare dată când se mai sustrage unei reguli – şi în umbra Binefăcătorului nu există abateri nevinovate – el nu se simte liber. Dimpotrivă, se simte vinovat, se crede bolnav, încearcă să revină la ceea ce el cunoaşte drept normalitate. Este cel mai reuşit experiment literar de spălare pe creier, acela în care victima cooperează cu călăul de bună-voie şi cu entuziasm. Înspăimântător este felul în care personajul gândeşte despre sine însuşi, mai ales că e aproape convingător în acţiunea sa de autoacuzare:

„Am conştiinţa eului meu. Dar tot aşa e conştient de sine şi îşi recunoaşte individualitatea numai ochiul în care a intrat un gunoi, degetul care coace, dintele bolnav: în stare de sănătate ochiul, degetul, dintele parcă nici n-ar exista. E limpede: conştiinţa de sine este o boală”.


07_2
Colecţiile Cotidianul, 2008

Cetăţean al Rusiei sovietice, Zamiatin nu a făcut decât să împingă mai departe ceea ce observa în jur: marşurile, propaganda, înregimentarea, uniformizarea, declaraţiile colective de iubire faţă de conducător, acordul benevol al mulţimii pentru reprimarea elementelor nesupuse ordinii de stat. D-503 nu este deloc un idiot dar se simte fericit că este urmărit de securitate şi îi compară pe securişti cu îngerii din vechime, pentru că veghează asupra lui ca să nu cadă în ispită. Personajul este foarte convingător creat; cum noi privim prin ochii lui, iniţial atmosfera în care ne trezim este straniu de senină – deşi suntem conştienţi că e vorba de un regim totalitar – devenind mai întunecată pe măsură ce personajul simte că se îndepărtează de iubitul său Stat Unic.

Fascinant este modul în care Zamiatin a realizat că, prin pervertirea cuvintelor, se schimbă sensul a ceea ce ele definesc. Ceea ce nu este numit nu poate fi gândit; ca urmare, regimul descris de el a scos toate conotaţiile negative din cuvinte, lucru pe care comunismul nu l-a reuşit. Comunismul vorbea despre jugul capitalist, deci capitalismul era rău. La Zamiatin însă, popoarele extraterestre urmează să fie supuse „jugului binefăcător al raţiunii”, războiul este definit prin „datoria de a le sili să fie fericite”, execuţiile, întotdeauna publice, devin „Sărbătoarea Justiţiei”. Singurul drept pe care îl au oamenii în această lume este acela de a fi judecaţi când greşesc şi D-503 nu s-ar lipsi de acest drept pentru nimic în lume.

O VOCE PROASPĂTĂ

Scrisă în 1920, de un participant la revoluţia din octombrie dezamăgit în aşteptările sale, cartea nu a fost publicată în Rusia, ci a apărut pentru prima oară în Statele Unite, în 1924. În ciuda faptului că a fost scrisă la începutul secolului trecut, cartea nu este „datată” istoric.

Este drept că lipsesc anumite tehnologii, pe care Zamiatin nu şi le-a putut imagina atunci, dar în contextul societăţii postapocaliptice şi obsedate de controlul total al individului este natural să nu existe televizoare (conservarea energiei după catastrofa ecologică) şi nici computere sau telefoane celulare (controlul individului, refuzul dezvoltării ideii de hobby sau de intimitate).

În concluzie, cartea mi s-a părut proaspătă şi actuală, recomandabilă chiar şi cunoscătorilor care şi-au tocit cerul gurii cu toate distopiile posibile.

34 Comments

  1. Buna cartea.
    Sfarsitul a fost foarte bun , ma asteptam sa fie cliseu dar iata ca nu a fost 🙂

  2. Intre Noi si 1984, eu am sa aleg totusi cel din urma roman. 🙂

  3. “Noi” este in mod clar o capodopera a literaturii. Si mie mi se pare mai complex 1984 , dar nu poate exista disjunctie intre cele doua. Exista doar “si, si” 🙂

  4. @ nea_caisa
    Sfârşitul e mai teribil decât la 1984, fiindcă acolo e doar un eşec individual, aici e mai mult decât atât.

    @ Stefana
    Mie “Noi” mi se pare, în felul lui, mai pervers decât 1984, pentru că ilustrează felul în care omul a fost deformat din interior, până la a crede tezele care i s-au servit.

    @ Vlad
    Cred că ar trebui să-l recitesc pe Orwell, a fost tare demult.

  5. l-am citit pe zamiatin in 1991 (sau chiar 1990, prin toamna?), la prima sa aparitie in romaneste, cea de la humanitas. atunci, fiind proaspat iesiti din comunism, mi s-a parut ca o oglinda a ceea ce (inca) mai eram. sint curios cum l-as percepe acum. multumesc pentru ideea de a-l reciti.

  6. da… noi e scris cu mult inainte de 1984. ca si picanterie, zamiatini-a cerut lui stalin sa-l lase sa plece din “paradisul comunist” pe ideea ca nu-iplace.. si a fost lasat

  7. @ Bear
    Ok, să-mi zici cum l-ai (re)găsit. Ei, dacă m-aş apuca şi eu de recitit…

    @ Sagy
    Stalin era ciudat de capricios din punctul ăsta de vedere. Şi Bulgakov i-a scris cerându-i să emigreze şi plângându-se că nu e lăsat să lucreze dar pe el nu l-a lăsat să plece. În schimb i-a găsit de lucru la un teatru din Moscova, pentru o perioadă.

  8. majoritatea titlurilor din fosta Galerie Fantastica a celor de la Leda sunt un must read pt orice fan, dar nu numai …incet,incet o sa le parcurg si eu pina la capat..

    la “Noi” inca nu am ajuns si suna asa de interesant…. o trec la carnetel 😀

  9. Da, eu am fost foarte încântată când a apărut colecţia asta, mi-a golit portofelul la Bookfest-ul din anul ăla. Pe Zamiatin oricum l-am ocolit multă vreme, “a, distopie! rus! nu, mersi” (de parcă fraţii Strugaţki nu tot ruşi erau, că şi eu sunt absurdă uneori… ). Dar uite că merită citit.

  10. Aaa… faza cea mai tare, ca am cautat cartea vreo 2 ani, am facut rost de audiobook (mi l-a adus un prieten din UK), si l-am gasit in Kaufland la reduceri… erau mai multe de la Leda in cosul ala de aluminiu.. cred ca din Galeria Fantastica…

  11. @DJ: eu cand aud “distopie” spun “unde, unde?” 😀
    e unul din genurile literare preferate

  12. @Vlad Puescu
    Mie îmi plac mai degrabă postapocalipticele.

  13. @Sagy,
    Eu am luat-o la reduceri anul ăsta, de la Cărtureşti.

  14. @jewel: iar post-apocalipticele or fi un fel de utopii, nu? 🙂

  15. @Bear
    Nu, dar îmi plac alea în care accentul e pus pe postapocalipsă. Ai numi “Apocalipsa” lui King o distopie? Pe de altă parte, parcă “1984” nu e postapocaliptică, nu? Deci nu poţi pune semnul egal între distopie şi postapocalipsă.

  16. chestia asta imi aminteste de multimile alea care se intersecteaza despre care invata fie-mea la matematica… 🙂

  17. da, in prima parte a anului asta se gaseau la reducere prin librarii la 5 lei (cel putin in Iasi era plin de ele )..Si la targ mai vazusem niste volume, dar le aveam 😀

  18. sunt o caruta de volume bune la pretul ridicol de reduse in vremurile astea “de criza”

  19. @Vlad Puescu

    sa stii ca e criza… disponibilizari peste disponibilizari… de asta si va zic “jos palaria!” (dupa modelul protevist) pentru “tupeul” de a veni cu atatea noutati “fierbinti” la targ 😀

    acum, sa speram ca se merita investitiile si mai aveti “combustibil” si pentru anul urmator 😉

  20. Am inceput sa citesc Noi din Colectia Cotidianul (si mi-a placut!) dar m-am oprit- imi luase ochii in perioada aia alta carte-, dar uite c-am s-o reiau, pentru ca prea ai prezentat-o misto aici.

  21. @ Vlad
    Bucuria cititorilor!

    @ feeria
    Ce zic, ce frumos ştiu eu să duc oamenii în ispită!

  22. > în stare de sănătate ochiul, degetul, dintele parcă nici n-ar exista

    pai si ce, n’are dreptate? 🙂

    in posibilitatea insulei, houellebecq zice: “eu-l e sinteza esecurilor noastre”. clar ca astea – eu constiinta etc – sunt ca o boala sau ceva.

  23. Păi ţine de perversitatea cărţii, că tipul argumentează atât de convingător o cauză greşită. Şi mai sunt şi altele de acelaşi soi.
    Şi da, cumva conştiinţa s-ar putea spune că e o boală dar acum, că o ai, ai vrea să trăieşti fără ea?

  24. nu 🙁

    uf sunt mai infectat decat credeam.

  25. Da, nu-i nicio speranţă dar am auzit că destul de puţini oameni chiar au murit de prea multă conştiinţă, cel mult o să-ţi facă viaţa amară.

  26. da 🙁

    anyway lasand asta la o parte, zi si mie care’i treaba cu all that sci-fi frenzy pe bloguri? pare a well-organized thingie, am dat peste minim 5 bloguri bine cotate care se ocupa doar cu sci-fi, etc…

    so?

  27. @strelnikov
    Care-i treaba? Ăăăăă, la explicaţia aia simplă te-ai gândit? Tadaaaa: ne place SF-ul.

  28. @nea_caisa
    Foarte bun?? Nu ma interesa un happy ending de-ala prost, dar nici asa. Adica… totul a fost in van? Preferam un suicid decat “Traiasca Statul!” din final. 🙁
    In fine… merita citita. 🙂

  29. Pingback: gettin high on sci fi « Lollitta’s blog

  30. Pingback: Gettin high on sci-fi « Biblioteca Babel

  31. Pingback: Plecată prin vecini « Biblioteca Babel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu