CONCURS!

***

Pentru prima oara in istoria blogului lansam un concurs. Noi speram ca nu va fi ultimul, dar nici sa nu va asteptati sa zboare cartile in nestire de azi incolo 🙂 . Cu rabdare le facem pe toate. Dar sa trecem la “problemele” noastre.

Blogul CititorSF, cu ajutorul editurii Nemira, pune la bataie un premiu constand in doua carti la alegere de pe www.nemira.ro.

nemira

Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa raspundeti  la o intrebare simpla. Raspunsul urmand a se da la comentariile de la acest articol. ( nu exista limita pt caractere)

Intrebarea este: Ce carte science fiction/fantasy/horror publicata de editura Nemira v-a placut cel mai mult si de ce?

Nu trebuie sa va limitati la noi aparitii, ci puteti vorbi si despre volume din mai vechea perioada a colectiei Nautilus.

Castigatorul va fi ales de editura Nemira. Din pacate noi doar ne vom delecta cu raspunsurile voastre, neputandu-ne inscrie in concurs  (era evident, nu?! 🙂 ).

Perioada de concurs este de 7 zile, de astazi 19 octombrie pina lunea viitoare 26 octombrie, inclusiv.

Va tinem pumnii si va uram succes!

52 Comments

  1. si raspunsul o sa-l dam intr-un comentariu aici?cate cuvinte trebuie sa aiba respunsul?

  2. Raspunsurile trebuie sa vina pe mail-ul vostru? Trebuie sa aiba o anumita lungime?

  3. 🙂 uite cum doi oameni isi pun aceleasi intrebari 🙂

  4. in comentariu, nu pe mail..

    cat simtiti voi 🙂 nu exista limita neaparat.. eu zic ca 5-6 propozitii ar fi ok .. de fapt fiecare scrie cat vrea 😀 nu va limitez eu dorintele .. insa sa nu fie rezumat sau eu stiu ce altceva 😀 …

  5. Sigur 100% pot răspunde la întrebare: Urzeala Tronurilor – George R. R. Martin. De la povestirea Regii Nisipurilor am așteptat sa mai citesc acest autor. Poate intre timp s-a mai tradus ceva în romana, poate nu, însa eu după atâția ani dau de saga asta fantasy.

    Nu spun ca nu are și puncte slabe însă care carte nu le are? Daca nu te erijezi dinainte în critic seria e și promite sa fie în continuare una dintre cele mai plăcute experiențe pentru cititorul de gen. Fantasy, medieval fantasy, fiction sau pur și simplu literatura.

    Iata un scriitor de fantasy pe care îl poți considera și scriitor, cu șansa sa rămână în istoria literaturii. Personal gust seria, chiar ma bucur sau ma enervez citind și singurul reproș pe care îl pot face situației nu are dea face cu tehnica scriiturii ci cu timpul scurs intre traduceri și lansări. Sincer ma enervează la culme criticile aduse pe bloguri seriei, mai ales cele legate de faptul ca omoară aiurea eroii, ca toți au hibe, pai sa-mi bag tu nu ai? Ești un fel de sfânt? Eu unul nu (mai) vreau carți și filme cu eroi neîntinați, și oricum tot ceea ce cer de la o povestire e sa fie bine spusa. Pentru mine e enervanta chestia deoarece se tot repeta, exemplu: vorbeam la o bere despre filmele favorite, și un cuplu pe care îl respect îmi contesta alegerea: Requiem for a dream, cu argumentul ca de ce trebuie sa fie un film asa deprimant? Nu ar fi destule rele și urate lucruri în lume de ce ne face și filmul sa ne simțim asa de nasol? Pe mine unu însă ma face sa ma simt bine după își face efectul catarsisul, dacă NU imi declanseaza emotzii si intrebari samd atunci ma intreb daca e doar un mic divertisment si distractzie sau arta… In fine, mie unuia lectura primelor 3 volume din serie m-a purtat efectiv în alta lume și m-a legănat cântându-mi un lullabi.

  6. Grea intrebarea asta… Mi-au placut atatea, ca e nevoie de timp de gandire.

  7. Pingback: Goodies « Blog de carti

  8. 1992, cindva in primavara: aveam obiceiul sa sterpelesc carti de pe tarabe. nu trecea o zi fara sa-mi strecor in buzunar cite-o carte, iar tarabele erau multe si neglijent supravegheate 🙂 carti noi apareau tot timpul in anii aia, era o chestiune de embarras du choix. si-am vazut atunci pe taraba “vinatorul de recompense” al lui dick, primul “nautil”… citisem cartea in franceza, stiam filmul si… mi-a fost o ciuda cumplita ca nu-i lasasera doar titlul original, ala cu androizii si oile. am luat cartea in mina si-am mingiiat-o indelung. m-a intrebat vinzatorul: “cumperi nene sau ce faci?” si-am cumparat-o. cu ultimii bani din buzunar, 15 lei parca. am ajuns la camin si m-a intrebat lucisoara ce mai achizitionasem. i-am aratat cartea si i-am spus c-o cumparasem. s-a uitat la coperta, la numele editurii, a vazut ca-i prima dintr-o colectie noua si mi-a zis: “inteleg pasiunea ta de colectionar, dar tu chiar crezi ca o carte scoasa de… (s-a oprit sa se uite la numele editurii) nemira o sa mai fie urmata si de altele? i-am spus ca nu stiu, dar ca o colectie inceputa asa merita sa continue.

    1993, februarie: eram in luna de miere si, intre doua iesiri pe pirtie si ce mai face omul in luna de miere, citeam “doando” in prima editie de la nemira (nautilus nr.9), luata de la libraria din sinaia. ma facuse curios un articol din JSF-ul proaspat descoperit. aveam amintiri frumoase despre cuplul de autori barbulescu-anania, iar doando mi-a intarit convingerea ca, “atunci cind o sa ma fac mare”, vreau si eu sa scriu sau macar sa public carti ca asta.

    patru luni mai tirziu, eram la cluj, intr-o dupa-masa din sesiune. citeam poul anderson, “ziua reintoarcerii lor”. a sunat cineva la usa. am ignorat soneria. a mai sunat ce-a sunat si-apoi a plecat. mi-am vazut de lectura. cel care sunase a revenit dupa vreo jumatate de ora, la fel de insistent. mai aveam citeva pagini si m-am dus sa deschid, ca ma innebunea tiriitul. era unchiu-meu tudor, palid si cu o mina cumplita. venise sa-mi spuna c-a sunat mama si ca tata s-a dus… n-am terminat nici pina in ziua de azi cartea. si mi-e frica sa aflu cum se termina. nu stiu de ce, dar am senzatia ca iar as primi o veste proasta daca as pune mina pe cartea aceea…

    in sfirsit, mai sar inainte citiva ani si pomenesc de-o alta carte din nautilus de care-s foarte legat: zanzibar. editia aia cu coperta frumos embosata, in seria veche. am pasit in ziua respectiva, dus de minutza de catre adi banutza (ia te uita, ce poet am devenit, hihi), in curtea nemirei de pe hagi ghitza. vlad popescu voia sa-mi dea ceva de tradus. si mi-a oferit, la alegere, unul dintre juvenilele lui heinlein (avea sa fie starman jones, in cele din urma). toata emotia aia de-a fi in sediul editurii-idol mi s-a topit si l-am intrerupt pe vlad la jumatatea frazei ca sa-l intreb, cu totul in afara subiectului, daca pot sa capat si eu un exemplar din cartea aia frumoasa din care erau stivuite zute de exemplare in hol. am primit-o, desigur. si tot drumul spre satu mare (11 ore cu rapidul) am stat cu nasul in zanzibar.

    nu stiu daca-s cartile care mi-s cele mai dragi din colectie. dar sint cele la care ma gindesc cind aud de “nautilus”.

  9. am putea scrie despre o serie? plss:) nu pot alege care carte mi-a plăcut cel mai mult…:-<

  10. Ursu deja a scris despre vreo 2-4. Nu vad de ce nu ar merge si o serie… 🙂

  11. se poate.. cum sa nu! 😀

  12. @Bear
    ti-am bagat niste paragrafe in text, ca ma dureau pe mine ochii cand citeam…

  13. Dupa o scrutare atenta a amintirilor, am sa spun “Alte Americi”, Norman Spinrad. Zic asta azi, (si) fiindca sunt intr-o perioada cand scriu si citesc proza scurta… Si facand o mare nedreptate altor carti dragi, precum seria “Dune”, “Talismanul”, “Apocalipsul (sic!)”. Si multe, multe altele.

    De ce o colectie de povestiri, mai mult sumbre, despre viitorul Americii? Mai ales pentru una in care plansul devine ras in hohote. Ideea ca un presedinte sovietic mumificat sa se intalneasca — la nivel inalt, vorba ceea — cu omologul american, pervers sexual, se dovedeste de o savoare greu de egalat. Vanzatorul de masini uzate, cu mintile tulburate de o experienta sexuala stupefianta, si momaia guvernata de un program virusat fac, din pacate, o treaba mai buna decat conducatorii nostri de azi. Reusesc sa se inteleaga, spre pacea mondiala…

    Scriitura e de exceptie, amara reflectie politica si hazul se intrepatrund mestesugit. Mai ieri, paginile astea ma faceau mai mult sa rad. Azi, umplu cetateanul din mine de tristete si condeierul de invidie.

  14. @Aspoiu: pai m-am gindit ca poate, in loc de 2 carti, o sa cistig 8! 🙂

  15. Seria care mi-a placut cel mai mult este ‘Cantec de gheata si foc’ a lui G.R.R.M.
    Motive ar fi multe, dar primeaza faptul ca desi nu eram fan fantasy, G.R.R.M. m’a convertit prin modul in care prezinta evenimentele – cartile aduc mai mult a romane cavaleresti decat fantasy (desi in partea a 3-a magia incepe sa-si faca simtita prezenta din ce in ce mai mult).

    PS: n-ar fi fost mai bine ca cerinta sa fie crearea unei scurte povestiri sf/fantasy/horror?.. sa puneti lumea sa munceasca un pic pentru premiu 😀

  16. @Shuyin

    nu e o idee rea, insa poate nu toti sunt inzestrati cu inspiratie creativa.. 😉

  17. Mi-e destul de greu sa ma hotarasc la o singura carte, dar daca e musai, cea pe care o aleg e Orasul BantuIT de Stephen King. Pornind de la primele pagini, care alcatuiesc un prim capitol care iti impune practic lectura intregii carti, trecand prin etapa in care “ne imprietenim” cu personajele si ajungand la scenele dure care il au in centru pe clovnul Pennywise, cartea ofera cam tot ce ne putem dori de la un roman de suspans. Avem o descriere minunata a atmosferei anilor 50-60, avem umor si veselie dar si o acuta teroare, careia doar puterea prieteniei si speranta data de copilarie o pot domoli. Tehnica narativa este si ea exceptionala, King conturand tabloul complet asemenea unui puzzle, prin saltul din trecut in prezent si inapoi aproape cu fiecare capitol. Recomandarea mea sincera e sa nu ratati aceasta carte. Ah, da… si nu cumva sa va dati cu parerea asupra cartii daca ati vazut doar filmul. Poate singurul lucru pe care l-a reusit filmul a fost sa redea o imagine a lui Pennywise care sa nu jigneasca personalul cartii. In rest… subtire de tot. Multumesc!

  18. @Shuyin
    kyo e mai diplomat… cu alte cuvinte, daca rugam oamenii sa scrie povesti probabil aveam 2, maxim 3 raspunsuri, dar am vrut putina competitie 😀

  19. @Bogdan Vreja
    mie filmul chiar mi-a placut… pana la sfarsit, cand a aparut paianjenul, si am inceput sa rad. o fi fost impresionant el in ’90 (desi nu cred), dar in 2000 si ceva cand l-am vazut eu a fost doar trist.
    (trecand peste faptul ca au facut si actiunea praf tot pe acolo, ma rog)

  20. Eu n-as fi asa de pesimista in ce priveste creativitatea publicului internaut. 🙂

  21. @Stefana
    eu da… am vazut (din interior) n concursuri pe bookblog (care are mult mai mult trafic decat cititorsf) unde am primit o mana de raspunsuri tocmai pentru ca tuturor le era lene sa scrie. si cum si eu sunt la fel (n-as scrie o povestire de nici un fel), de ce le-as cere altora?

  22. Am fost, şi sunt, un cititor atipic de SF. Generaţia mea citea SF la 15-18 ani. Eu l-am descoperit după Revoluţie, prin 2002, când tarabele (căci la tarabe se vindeau atunci) s-au umplut de cărţi. Cu o furie nebună, editurile au început să publice traduceri, şi cu o foame nebună erau cumpărate. În aceea perioadă s-a născut Nemira cu a sa serie SF&F, Nautilus. Şi am început să le cumpăr – şi să le citesc evident. M-am oprit pe la numărul 70.

    M-a bucurat atunci prezenţa lui Vladimir Colin cu Babel şi Pentagrama, regret că seria de autor anunţată s-a limitat la acestea două.
    Dar să revenim.

    Dacă nu aş fi citit The Song of Ice and Fire în original, aceasta ar fi fost nominalizarea mea. Aşa însă, este Dune. Clar seria, deşi unele mi-au plăcut mai mult altele mai puţin, cu opţiuni nete pentru Dune şi Canonicatul Dune. Prima pentru fereastra pe care a deschis-o larg înaintea ochilor mei şi ultima pentru relansarea uimitoare a poveştii.

    Dune este lumea unei umanităţi care a luptat cu propriilei creaţii – maşinile – şi a învins. A învins scoţând la iveală, din bagajul genetic comun, calităţi încredibile pe care le-a şlefuit transformându-le în arme şi unelte. E o lume de factură medievală în privinţa posesiunilor materiale, sclavagistă în privinţa libertăţilor individuale şi complet nemisogină.

    Comunitatea Cucernicelor Maici este admirată şi temută. Iar vrăjitoarele Bene Gesserit au un plan. Şi tot o femeie, una de a lor, prin nesupunere, îl scurtcircuitează. „Off Evo!!!” ar spune unii. Aici, de aici, începe povestea. Un amestec, uneori prea eterogen de istorie, religie, filozofie. Minunat amestec, oricum. Nu pot decât să regret că totul s-a sfârşit odată cu moartea autorului.
    Şi nu, nu-mi vorbiţi despre sequeluri. Casele (Atreides, Harkonnen şi Corrino) le-am cumpărat şi eu, după multe dezbateri, pro şi contra, în forul interior. Dezamăgitor este puţin spus. Bani aruncaţi pe fereastră este mai aproape de realitate.

    Seriile publicate de Nautilus au creat, eu sper să mai creeze, fani. De pildă, unii preferă Ciclul Fundaţiei al lui Asimov. Cred că poţi spune, doar întrebând pe cineva dacă este fan Dune sau fan Fundaţia, ce tip de cititor este.

    Altfel, cred ca ar fi fost mai interesant dacă concursul ar fi cerut să se nominalize mai multe cărţi, 3 să zicem, în ordinea preferinţelor, cu argumente pentru plasarea lor în poziţiile respective.

  23. sa fac o precizare. cei care comenteaza pentru prima oara pe blog sa nu se impacienteze daca nu le apare imediat comentariu. el intra in zona de aprobare si trebuie ca unul din noi sa fi pe faza. in cel mai scurt timp posibil el va fi vizibil.

    @catalina

    buna ideea. o s-o luam in considerare pe viitor 😉

    si eu as fi fost un pic in dubiu intre ce sa aleg, Dune sau SOIAF 😀 Desi cred ca balanta inclina spre Dune. Mult mai multe elemente inovatoare am intalnit in seria lui Herbert, decat la Martin. Si se observa cu ochiul liber ca exista si o diferenta in planul ideologic si social. Martin a stiut cum sa imbrace o poveste, nu neaparat cu elemente nemaintalnite, in niste straie noi si atragatoare pt cititor. Cred ca nu exagerez cu nimic cind cred ca seria Dune poate produce o adevarata revolutie a imaginatiei cititorului care o descopera pt prima oara…

  24. In mod normal la o asemenea intrebare as raspunde simplu cu Dune, dupa care as bate campii cu gratie cale de cateva paragrafe visand la peisaje desertice, zboruri interplanetare si oceane de mirodenie. Dar uite ca m-am plictisit sa tot scriu despre Dune si de data asta am sa va vorbesc despre altceva.

    ,,Infanteria stelara” de Robert A. Heinlein. De ce? Pentru ca era alfel decat tot ceea ce cititsem pana la momentul respectiv si a avut un impact deosebit asupra mea. Mi-a aratat ca SF-ul putea fi nu numai captivant ci si amuzant si se putea la fel de bine folosi persoana I fara a fi nevoit sa-ti scrii memoriile, o perspectiva invioratoare dupa zecile de romane istorice care ticseau biblioteca bunicilor.

    Urmarirea evenimentelor prin ochii eroului si impartasirea acelorasi sentimente au reprezentat o experienta noua pentru mine. Principala tema a romanului era razboiul si eu ma saturasem pana peste cap de filmele de razboi, totusi a reusit sa imi mentina interesul la cote maxime prin inventivitatea de care dadea dovada si, mai ales, prin stil. Mult timp dupa ce am citit-o a ramas in capul listei drept una dintre cele mai distractive lecturi intalnite vreodata. Desigur ca la o recitire ulterioara am descoperit multe chestii care imi scapasera din cauza ca nu avusesem cunostiintele necesare pentru a le intelege si impresia generala s-a imbogatit sub mai multe aspecte, fara a-si pierde insa din consistenta.

    Si ca sa inchei am sa spun ca Infanteria stelara a ajutat la conturarea stilului in care imi place, nu neaparat sa citesc, ci sa scriu.

    PS Cartea sta si acum la loc de cinste pe primul rand din raftul de sus al bibliotecii, ca nu se stie niciodata cand s-ar putea sa imi vina cheful sa o rasfoiesc. Spre deosebire de aceasta, intreaga serie a lui George R. R. Martin zace intr-o stiva la picioarele patului, nedespachetata inca. Dar e fantasy, asa ca poate sa mai astepte.

  25. @Weird Vision

    Infanteria nu e de la Pygmalion? a fost si la Nemira? vad ca a mai aparut la Cristian.. teoretic de carti Nemira vorbim..my bad daca nu am dreptate..

  26. “Infanteria stelara” n-a aparut in romaneste decit la Cristian, o editura fantoma din Craiova.

  27. Singurul Heinlein tradus la Nemira a fost “Pilotul Jones”/”Starman Jones”, un juvenile care n-a aparut in Nautilus ci in colectia (efemera) Paganel.

  28. Nu stiu cat de fantoma era “Cristian”, insa a scos cateva carti bune pe linga “Infanteria Stelara”: Stea Dubla, Masina Eternitatii, prima editie Neuromantul, si or mai fi…
    Oricum, greseala din eroare 😐

  29. era o editura fantoma fiindca n-a rezistat aparitiei Legii dreptului de autor. intentii nobile nu spun ca n-au fost, ba chiar si realizari meritorii. dar tot ei au scos si infama versiune romaneasca a primelor doua volume din Helliconia lui Aldiss.

  30. @kyodnb
    Oops, my bad. Scuze, nu stiu de ce ramasesem cu impresia ca e de la Nemira…

  31. @Weird Vision

    pina la urma poate ne zici de Dune 😉 nu e problema 😛

  32. Chiar daca nu e de la Nemira, si mie mi-a placut “Infanteria stelara”. Desi am avut o oarecare rezerva in privinta alegerii unei specii insectoide. 🙂

  33. As face o nedreptate celorlalte carti (mult prea multe) care mi-au placut, fiecare din varii motive, daca as nominaliza o singura carte publicata de editura Nemira.
    De aceea, ma voi referi la un volum care se distinge in amintirile mele de cititor nu doar pentru ca mi-a oferit placerea unei lecturi interesante, ci si drept cartea care l-a facut pe nepotul meu sa invete limba engleza.
    Este vorba despre Romanian SF Anthology, prima, cea din 1994, o selectie de texte apartinand generatiei optzeciste, realizate de Romulus Barbulescu si George Anania, cu o prezentare de N. Lee Wood si Norman Spinrad.
    Daca volumul in limba romana mi-a adus satisfactia familiarizarii cu scriituri SF mult diferite de cele american sau anglo-saxone, dar la fel de incitante, cel in limba engleza s-a dovedit extrem de util intr-o chestiune ceva mai prozaica.
    Nepotul meu, care considera ca nu prea are talent la invatatul limbilor straine, trebuia sa-i prezinte profesoarei de limba engleza, pentru a obtine o nota rezonabila la aceasta materie, vre-o 20 de rezumate ale unor povestiri scurte care i-au placut. Evident ca a amanat sa se achite de aceasta sarcina neplacuta pana in ultimul moment. Cand s-a declarat convins ca nu are nicio sansa sa termine la timp, i-am pus in brate cele doua volume ale antologiei. Citindu-le, in paralel, i-a fost mult mai usor sa-si faca tema, si de asemenea, a inteles ca limba engleza nu este chiar imposibila. Asa ca a repetat exercitiul, inclusiv cu urmatoarele antologii bilingve publicate de Nemira, in 1995 si 1996, cu diferenta ca la ultima a citit doar volumul in limba engleza. Era, deja, fluent, in aceasta limba.

  34. @stk
    stiu ca noi nu avem nici un cuvant de spus la acordarea premiului, dar eu as da locul 1 povestii asteia 🙂

  35. eu nu stiam de antologia asta :O nu am vazut-o pe nicaieri… 🙁

  36. ti-o imprumut daca stai in Buc. Nu cred ca o vei mai gasi prin librarii. Poate doar la vreun anticariat…

  37. @Bear
    Mi-e greu sa cred ca ai informatii despre ce drepturi a avut sau nu Cristian. Iar daca aplici criteriul asta atunci si Jurnalul SF a fost un saptamanal fantoma, o escrocherie, publicat spre bunastarea unui interlop.

  38. @stk
    intr-o vreme era plin la anticariate de ea (sau de surorile ei, nu sunt sigura)… dar cred ca nu se mai intampla asta. si kyo nu e din bucuresti, din pacate pt el 😛

  39. da, sunt provincial de felul meu (din pacate)…sau cum a spus un mester din brasov venit pe la noi in interes de serviciu, “sunt la tara” 😀

  40. @kyo: cred ca mai am eu cite-un exemplar din editiile 94 si 96 ale antologiilor, ma uit si te-anunt. daca nu, ti le dau pe toate cele 3, imprumut, cu prima ocaziune.
    @aspoiu: jurnalul SF a fost jucaria unui interlop (ca nu mi-e deloc impotriva constiintei sa-l numesc astfel pe felix motanu’); da’ tare mi-e teama ca n-a fost una profitabila 🙂 cit despre cristian… n-am date certe, dar e o deductie logica 🙂 altfel, in loc sa auzim de nemira, poate citeam si azi carti de la cristian. nu?

  41. Nu stiu, dar daca era pe ‘furaciune’ eu as fi scos cat de multe carti as fi putut, nu doar cateva…

  42. pai poate ca atita au putut, pentru atitea au avut bani de tipar. din cite stiu, aia a fost o intreprindere pornita cu sfori si sireturi, precum MP, de la bani marunti. cu deosebirea ca n-au mai dat banii pe copyraituri, ca nu-i obliga legea.

  43. @ kio – si eu sunt din provincie da’ acum stau in buc. si experienta m-a invatat sa evit cat pot posta romana.
    @ jen – imi pare bine ca ti-a placut raspunsul meu

  44. @ Kio: Incerc sa ti le gasesc pina la tirg( sper ca vii)!
    @Stk: Nu stiu ce sa zic! poate sint eu norocos! Anul acesta am primit prin posta cel putin 30 de comenzi(Bacau,Timisoara,Radauti,Craiova,Braila si risul lumii,una chiar din Bucuresti)din orase care acopera aproape toata tara si nu am avut nici cea mai mica problema!

  45. da, am in plan o debarcare furtunoasa 😀

    nu e cazul sa muti muntii pt mine, daca e sa dai peste ea in peregrinarile tale in regula, nu de alta, dar am cu ce-mi incanta ochiul nu e problema 😉 multumesc anticipat!

  46. Eram calator in anul de gratie ’98 cind aveam sa intilnesc pentru prima oara “Orasul bintuIT”,o intilnire care avea sa-mi marcheze o parte din viata si destin.A fost o intilnire din aceea speciala in care se produce dragoste la prima vedere si fiorii aceia deosebiti care sunt atit de rar prinsi in viata la citirea unei carti.Desi fiind fan SK de la prima intilnire cu el,cartea asta m-a facut iremediabil fan pe viata al lui King pina atunci nu prea omorindu-ma prea mult cu genul horror.
    In Orasul bintuIT,King scrie cu maiestrie si patos despre cea mai frumoasa perioada din viata a unui om-copilaria- alternind scriitura si cu realizarile care vin mai tirziu dupa ce conform legilor nescrise devenim maturi si cu capul pe umeri?!.Pentru mine eroii si intimplarile din acest roman au fost ca o revelatie si m-a impins cu ambitia mai departe in destin ,sa-l scriu altfel,ideea mi-a dat-o unul din eroii cartii care devenise arhitect si proiectase o cladire ca o imagine inversa a bibliotecii copilariei lui.Astfel casa care o construisem cu un an inainte by my own hands a suferit schimbari majore devenind un “palat” si home sweet home pentru mine si familia mea ,bineinteles cu multa munca si sacrificii dar a meritat totul, pornind de la o idee dintr-o carte.Chiar si la ora actuala desi au trecut 11 ani de atunci nu sufar sa vad clovni iar paianjenii atunci cind ii zaresc ma duc mereu cu gindul la monstruoasa pinza pe care o avea “Raul” in carte.King a avut meritul de-a fi printre singurii autori care se adreseaza celor mai intime resorturi ale fiintei mele dar si a celor mai adinci temeri.
    Desigur ca sunt multe alte carti de la Nemira care mi-au luminat magic si feeric zilele atunci cind au aparut(eu zic ca toate) si mi-ar lua extrem de mult spatiu sa le enumar,DUNE fiind number one,dar King e King iar cind ma gindesc la trecut si copilarie invariabil imi vine in minte Orasul BintuIT.
    Oare sa fiu si eu bintuIT?!

  47. @Bear
    Eu am Infanteria Stelară şi de la Cristian şi de la Pygmalion, aşa că pot afirma cu certitudine că a apărut.

  48. @Balin Feri
    Nu Nicule, nu eşti tu bântuit ci tu bântui. Păcat că prin Bucureşti bântui aş rar. :))

  49. Octombrie 1994. Incepusem anul doi si ma dusesem cu colegul meu de camera, sa vedem caminul unde fusesem repartizati. Gasim camera ocupata de doi moldoveni (de peste Prut) care trebuiau sa plece, dar tot mai trageau olecuta de timp.Discreti de felul nostru, mergem sa vedem imprejurimile. In piata, la o taraba vedem o carte cu Jack Nicholson pe coperta. Ce scrie King asta ma? Horror. Unu care-si alearga nevasta cu toporul. Neinteresant. Pretul insa, era foarte interesant. Mic. Pe vremea aia, din cauza inflatiei, puteai sa pescuiesti din cand in cand carti cu pretul neactualizat. Ne-am intors in camera amandoi cu cate un exemplar.
    Moldovenii tot acolo, ca nu gaseau masina sa-si transporte lucrurile. Marinimosi, ne-au cedat paturile. M-am cocotat in cel de sus si am inceput sa citesc.
    Usor usor, am patruns in lumea tesuta de King .Un scriitor fost alcoolic care incearca sa-si dreaga viata, o slujba prea buna ca sa nu ascunda ceva nasol. Nimic horror. Personaje cu destine banale, urmarite de probleme comune. Dar, printre toate astea, se strecoara usor spre mine lumea lui King, pe care atunci o descopeream prima oara. Uneori povestea este spusa minunat prin ochii unui copil. Flashback-uri lungi, despre trecutul personajelor. Citeam si din cand in cand ma mai trezeam la relitate.
    Baietii deja incepusera sa-si care bagajele. Incarcau de zor boarfe, oale, resouri.
    Iarna venise peste hotelul Overlook, eroul nostru incerca sa scrie, inca nu pusese mana pe topor, dar ceva malefic plutea in aer.Treptat, in lumea asta normala, apar elemente de fantastic. Baietelul are puteri extrasenzoriale, straluceste. Disting un nou personaj, urias, luxos, malefic: Overlook. Hotelul. Incep si scenele horror, dar (si asta ma face fan Stephen King pe viata), ceea ce ma sperie, nu sta nici in puterea macabra a hotelului, nici in stafiile ce-l bantuie. Ma sperie faptul ca raul absolut, care doar se intrevede, ca printr-o usa intredeschisa in toate operele lui King, fusese de la inceput acolo, diabolic camuflat in existenta obisnuita a personajelor.
    Uit de tot si de toate. Spre seara vad ca fratii nostri de peste Prut incep sa incarce si dulapul, si scaunele, si masa. Erau ale lor. Si paturile? Si paturile, da’, pe alea vi le lasam. Ne uitam unul la altul a paguba, si continuam sa citim Shining in camera goala. R-ati ai dreacu’ de rusi 🙂

  50. Ce chef mi-ai facut sa mai citesc ceva de King 🙂 Ok, legat de concurs, nu am sa mentionez celebrele serii, se pare ca ne-au placut enorm tuturor (cred ca o reeditare la Fundatie ar fi binevenita).
    Totusi nu ma pot opri la o singura carte, am sa aleg doua, una din coletia veche Nautilus, si alta dintre cele de data recenta. Pentru seria veche, cartea care m-a marcat cel mai mult e “Vanatorul de recompense” – PKD. Imi amintesc ca eram in liceu si am gasit cartea ratacita pe un raft de librarie, am cumparat-o si am citit-o in aceeasi dupa-amiaza, fara sa o las din mana. Dupa ce am terminat cartea am remarcat pe spate cifra unu, fapt ce m-a bucurat nespus:) Inutil sa mai spun ca dupa aceea am vanat tot ce a aparut in Nautilus. Din seria noua a colectiei, mai matura si mai eleganta (zic eu), am sa aleg Vernor Vinge – “Foc in adnac”. Am ales acest roman deoarece, desi profund diferit de PKD atat ca stil cat si ca teme abordate, m-a facut iarasi sa citesc pe nerasuflate, am avut parte din nou de aceeasi imersiune totala in lumea creata de autor, de data aceasta insa numarul de pagini si obligatiile de zi cu zi au facut ca lectura sa dureze ceva mai mult (am avut cateva zile grele la servici, dupa ce adormeam pe la 4-5 dimineata, mai mult speriat de ceas decat din cauza somnului :).

  51. Pentru mine alegerea e simpla, Vanatorul de recompense. Eram la liceu si intr-o zi am primit aceasta carte de la tatal meu, caruia nu pot sa-i multumesc pe deplin pentru ca mi-a deschis ochii asupra cartilor SF. Pana atunci citesem Jules Verne, Wells si niste scriitori sovietici pe care ii gasisem prin biblioteca. Placuti, dar nu erau prea pe gustul meu. E inutil de zis cum m-a subjugat Dick si mi-a aprins imaginatia. E inutil de zis cum am inceput sa strang bani din orice si sa urmaresc aparitiile de la Nemira, devorandu-le una dupa alta. Tot ce ramane este aminitirea placuta a unei adolescente pline de visuri, care continua si azi 🙂 Multumesc, tata! Multumesc, Nemira!

  52. Primul contact cu editura Nemira a avut loc prin intermediul colectiei Nautilus reprezentata de domnul Philip K. Dick si al sau Vanator de recompense. A fost o intalnire neasteptata, dar plina de satisfactii, mai ales pentru un tanar student pasionat de SF, care vazuse Blade Runner pe o caseta VHS unde Irina Margareta Nistor era vocea cea mai auzita (batranii cunoscatori au acum un moment de nostalgie :)) ).

    Urmatoarele intalniri au fost si ele mai mult sau mai putin pline de satisfactie, dar cea mai asteptata (timp de cateva luni, de cand am auzit ca va aparea, am admirat tarabele de carti zilnic, inclusiv duminica, asteptand-o) a fost (ce original!) Dune. Nici n-a contat ca trecusera aproape 30 de ani de cand a fost scrisa, era (si este inca, cel putin pentru mine) la fel de “proaspata” ca la prima ei aparitie. Recunosc ca nerabdarea cu care asteptam sa ne cunoastem fusese alimentata atat de filmul lui Lynch, cat si de jocul Dune 1 (dar asta e o alta poveste).

    Dupa cum e, probabil, destul de usor de ghicit, am facut cunostinta cu multa nerabdare (din partea mea), universul descris, personajele, actiunea, stilul naratiunii nelasandu-mi prea multe clipe de ragaz (avantajul de a fi student l-am simtit si-n faptul ca mi-am permis sa nu iau prea mult contact cu realitatea cat a durat aceasta “intalnire”. :)))) ).

    S-ar putea crede, dupa ce-am scris pana acum, ca la sfarsit ar fi trebuit sa am o stare de fericire. Pe naiba! Mai erau 5 volume din serie care nu aparusera (in Romania) inca!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu