Jucatorii de pe Titan – Philip K. Dick

Philip K. Dick - Jucatorii de pe TitanCu Philip K. Dick n-am cea mai buna relatie. De fiecare data cand ma conving ca nu merita sa imi pierd timpul cu el, dau peste o carte care ma surprinde placut; cum decid ca poate e ceva de capul lui, urmeaza si surpriza neplacuta.

Ultimul roman marca PKD care mi-a placut (atat cat poate sa imi placa ceva de-al lui) a fost A Scanner Darkly. Paranoia si drogati ca de obicei, dar macar sfarsitul a dat un sens intregii actiuni. Dezamagirea care a urmat se numeste Jucatorii de pe Titan si imi vreau inapoi orele pe care le-am petrecut citind-o.

Ok, omul are imaginatie, nimic de zis. Pacat ca in toate romanele pe care i le-am citit imaginatia se apropie mai mult de un trip dupa o groaza de LSD decat de o actiune coerenta cu niste personaje cu… personalitate.

De pornit, romanul porneste bine: Pamantul s-a dus naibii, majoritatea locuitorilor sunt sterili, niste extraterestri au grija de cei ramasi, iar singura ocupatie a populatiei e sa se joace. Sa se Joace, mai exact, pentru ca Jocul e ceva important – mizele sunt imensele teritorii stapanite acum de cei cativa oameni ramasi, plus sotiile aferente. Cu cat mai multe combinatii, cu atat mai multe sanse ca o femeie sa ramana insarcinata, nu? Schimbul de sotii se justifica.

Dupa ce noul rival al personajului principal moare (in mod misterios, cum altfel), incepe actiunea… sau mai bine zis haosul. De aici e cam asa: daca iti place PKD in general, probabil o sa iti placa si Jucatorii de pe Titan. Daca nu… nu. Evident, nimeni nu e ceea ce pare. Evident, halucinatiile sunt la ordinea zilei. Evident, S-ul din SF lipseste cu desavarsire. Evident, teoria conspiratiei e in floare. Ca nu mai zic si ca personajul principal se misca intre “plictisitor” si “enevant”. Mie nu imi plac ingredientele cu pricina, asa ca romanul m-a pierdut si a trebuit sa ma chinuiesc sa-l termin, desi nu e deloc lung.

Pe langa faptul ca majoritatea personajelor exista doar de decor, cred ca cel mai tare m-a iritat simplitatea Jocului. Serios, jucam soarta planetei si nu putem gandi ceva putin mai complex? Cred ca si daca era poker parea mai interesant.

Sunt convinsa ca o sa mi se explice ca nu inteleg eu geniul lui Dick; nici o problema, am mai auzit-o. Judecand dupa procentul de recenzii entuziasmate de pe Amazon, probabil destul de multi dintre cititorii blogului au apreciat romanul. Asta e, fiecare cu gusturile lui. Ale mele nu includ cartile scrise prost de drogati, din pacate. Flame on!

P.S. Poate ca domnul Gerald Mullett, comentator pe Amazon, se exprima mai bine decat mine: “In this respect, the book comes off like a very paranoid Cold War conspiracy thriller written by heavily drugged CIA and FBI operatives in the months before the Kennedy assassination.” Mie mi-au scapat aluziile politice, dar sunt evidente daca citesti cu ceva mai multa atentie. Partea cu “heavily drugged” n-ai cum sa o ratezi totusi.

13 Comments

  1. Pe mine m-ai convins. O s-o citesc cu prima ocazie 🙂

  2. Nu sunt scrise prost si o mare parte din literatura universala a fost scrisa sub influenta a ceva 😉 Mie mi-a placut f mult.

  3. atunci trebuia sa schimbe ‘ceva’-ul, ca nu i-a iesit cu astea 😛

  4. @jen-de gustibus non discutandum!

    Este cel mai misto autor de sf! Nu am cuvinte pentru a-l caracteriza!S.G. a tradus excelent JDPT,iar cartea este super!Mi-a placut mult de tot!

  5. traducerea e foarte buna intr-adevar… cu sursa ei am eu probleme 😀

  6. Ti-a placut filmul A Scanner Darkly? Pt. mine tehnica cinematografica a fost A+; subiectul… B-.

  7. eu n-am reusit nici pina in ziua de azi sa duc filmul pina la capat…si tot am vazut secvente din el :D…animatia e reusita intr-adevar…mi-a placut mai ales chestia care si-o punea pe fata si ii masca adevarata infatisare..

  8. am vazut un sfert de film, care m-a facut sa vreau sa citesc cartea… dar n-am reusit sa termin de vazut filmul. waking life (tot rotoscopie, tot linklater) mi-a placut, deci probabil si scanner va avea aceeasi ‘soarta’.

  9. PKD e ciudat rau. Cert e ca nu lasa pe nimeni indiferent…

  10. stefan ghidoveanu

    1) Intrebare: dacă dvs. sunteti Ioana Stanescu, alias Jen (sau invers, depinde in pielea cui va simtiti mai bine!), nu vi se pare ca e cel putin ciudat ca – dupa ce ati fost redactorul cartii mentionate si ati contribuit la aparitia sa – brusc sa schimbati macazul si sa dati in ea cu tot ce puteti? Ma gandesc si la conflictul de interese cu editura Nemira care v-a platit sa redactati acea carte, pentru ca sa constate acum ca o vorbiti de rau. Daca nu v-a placut acest roman al lui Dick, puteati sa refuzati sa-l lucrati inca de la inceput.

    2) Intr-adevar, “Jucatorii de pe Titan” nu este una dintre marile carti ale lui Philip K.Dick, dar asta nu inseamna ca nu se incadreaza in atmosfera generala a operei lui. Pentru ca daca il judeci pe Dick “la bucata” sau dupa filmele “realizate” folosind scrierile sale, atunci poti sa-ti vezi linistit de treaba si sa citesti/vizionezi orice altceva, efectul va fi acelasi.

    3) De unde-o scoateti, oameni buni, mereu pe-asta ca Dick a fost un drogat? E ceva la moda acum, sau ce? Puteţi improsca memoria unui om cu noroi doar pemtru ca pe anumite site-uri dornice de senzational sau prin enciclopedii cu surse dubioase se spune asa ceva? Intamplator – si asta n-o poate contesta nimeni, fiindca se poate numara totul – am tradus cele mai multe carti ale lui PKD in limba romana, plus biografia aceea dupa care acum alearga toata lumea cu sufletul la gura, scrisa de un francez care nici macar nu era prieten de familie cu Dick, deci nu poate fi acuzat de partizanat. Daca nu ma credeti, intrebati-l pe Liviu Radu, doar a fost co-autor la respectiva traducere, poate el a inteles altceva, desi ma indoiesc. Acolo se spune foarte clar ca Dick a avut o singura experienta cu drogurile (a luat LSD, care de altfel era la moda in epoca), dupa care s-a lamurit si a renuntat pentru tot restul vietii lui la drogurile de sinteza. Iar daca veti veni sa-mi spuneti ca metamfetaminele sau somniferele sunt droguri in adevaratul sens al cuvantului, vreau sa va spun ca cel putin o treime din Romania (mai ales prin marile firme, unde stresul e ca dracu’) e drogata bine de tot!!! Impresia mea este ca e la moda acum sa-ti placa (fara sa stii de ce) sau sa nu-ti placa (tot fara sa stii de ce) Philip K Dick. Da bine la cultura generala…

    4) In rest, despre morti… numai de bine! Cum spunea Dick: “Eu sunt viu, voi sunteti morti”? In societatea actuala, inclin sa-l cred pe el…

  11. prefer sa nu discut despre ceea ce lucrez aici (sau oriunde pe internet), asa ca as aprecia ca si altii sa faca la fel. daca tot ati amintit de asta, munca si placerea nu au intotdeauna legatura. ar fi frumos, dar majoritatea nu avem norocul sa lucram numai lucruri care ne plac, iar sa refuz ‘de la inceput’ era imposibil din cauza ca nu citisem romanul inainte. in plus, redactarea nu are mare lucru de-a face cu placutul subiectului; de data asta conteaza forma, nu fondul, iar din acest punct de vedere a fost o carte ideala pentru ca modificarile pe care a trebuit sa le fac au fost minime.

    cat despre droguri, mi-am bazat afirmatia pe spusele autorului din nota de la ‘a scanner darkly’, unde recunoaste ca a folosit droguri de pe urma carora s-a ales cu ‘permanent pancreatic damage’. mie asta imi suna a folosire destul de intensa, nu cred ca din cauza unei doze de lsd ramai cu astfel de sechele…

    in final, nu stiu cum e cu moda, eu am explicat in inceputul articolului parerea *mea* despre pkd – daca m-ar influenta ‘moda’, ar trebui sa fiu mare fana, deoarece foarte multi prieteni si amici (inclusiv iubitul) meu il apreciaza foarte mult.

  12. Pingback: Jucatorii de pe Titan « Blog de carti

  13. Flavian Petraru

    Mie imi place mult PKD. In special am ramas marcat de Omul din Castelul inalt. A fost o alternativa a ceea ce am invatat eu in timpul Facultatii, nu de multe ori la cursuri imi imaginam o nume in care puterile Axei ar fi castigat WWII. Asa ca, tot respectul pentru Philip K. Dick. Totodat sunt si tolerant asa ca, nu am nimic cu acei care nu rezoneaza cu romanele sale, vorba aia, cartea te cauta pe tine nu tu pe ea. Totodata Omul din Castelul inalt mi-a deschis apetitul pentru lectura sf, desi nu apartine genului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu