Testamentul lui Ptath – A.E.Van Vogt

PtathPrima impresie asupra cartii, dupa ce am primit-o prin posta, a fost ca e cam subtire. Ma asteptam la ceva mai voluminos, dupa exemplul seriei lui Gene Wolfe, la care de altfel Gheara Conciliatorului are cam aceeasi dimensiune ca si Umbra Tortionarului. Tinand-o in mina, nu te poti abtine sa nu admiri coperta si in plus sa realizezi cu adevarat potentialul si farmecul pastrarii copertii originale. Insa asta nu e tot. Daca o sa va apucati sa cercetati arhiva anului trecut, o sa descoperiti multe posturi in care ne plingeam de calitatea indoielnica a multora dintre productiile aparute in epoca post-Haulica a Tritonicului (singura in care s-au miscat treburile pe acolo, si nu, nu zic asta ca as avea vreo datorie de achitat pe undeva). Ei bine, acum, dupa ce editura a lasat la o parte in mod evident segmentul science-fiction si fantasy, si nu stiu cati dintre voi plang pentru alegerea facuta, ni se ofera o noua sansa. Aceea de a avea un al doilea mare jucator pe piata science-fiction din tara noastra dupa reputata Nemira. Cine se indoieste de lucrul asta poate sa se intoarca la vechea colectie a celor de la Leda, destul de consistenta ca numar de volume, in care au fost publicati numai clasici, si sa revina acum si sa observe o serie de factori imbucuratori pentru piata romaneasca a science-fictionului. Nu mai putin de 6 titluri intr-o perioada de 3 luni in colectiile Fantasy si Science-Fiction plus alte volume inrudite, insa care nu au fost trecute neaparat pe aceasta directie. Este al treilea volum din noua colectie Leda dedicata science-fictionului si fantasy-ului pe care il parcurg si, pentru ca si de aceasta data mi-a sarit in ochi, nu ma pot abtine sa nu va spun.

Cartea lui Ptath este impecabila atat ca prezentare, cat si in ceea ce priveste continutul. Iata ca se poate si o traducere fara litere mincate si bine realizata, efort aproape imposibil pentru cealalta editura impricinata, situatie vizibila mai ales in cazul colaborarii cu traducatori neexperimentati. Totusi, ca sa fiu realist, este foarte posibil ca cineva care lucreaza in domeniu sa poata identifica ceva, insa eu unul n-am facut-o si, sincer, nu vad de ce nu as putea sa ma bucur si sa-mi impartasesc si altora fericirea si multumirea. Dai un ban, dar acum nu mai ai motive sa comentezi negativ elemente legate de traducere sau aspect, ci nu iti ramane de facut decat sa te concentrezi asupra continutului – adevaratul motiv ce sta la baza declansarii deciziei de cumparare a unei carti.

Multumindu-va pentru rabdarea de care ati dat dovada de-a lungul micii paranteze si revenind la romanul de fata, despre Cartea lui Ptath se spune, lucru si adevarat de altfel, ca este singurul roman fantasy a lui Van Vogt. Intriga este una destul de simpla, insa implicatiile si personajele folosite au dimensiuni, daca le-as putea numi asa, grandioase.

Ne aflam la peste 200 de milioane de ani in viitorul omenirii, viitor in care care Zeita Ineznia, avida de putere, il readuce la viata in urma unei reincarnari pe zeul suprem al Gonwonlane-ului, Ptath. Gonwonlane-ul este de fapt numele statului ce “ocupa jumatate din emisfera sudica, continuandu-se cu un promontoriu imens in directia nordului si terminandu-se intr-un indepartat punct estic, unde cu peste o suta de milioane de ani in urma fusese stravechea Australie”. Stat este populat acum, printre altele, si de o specie de pasari zburatoare, asemanatoare cu pteranodonul preistoric (sau cel putin asa mi le-am imaginat eu din descrierile autorului si din ce apare pe coperta), screerii, cu un rol foarte important in actiunea viitoare a romanului.

Ptath si-a consolidat puterea zeiasca printr-o serie de vraji speciale, despre care la momentul de fata nu prea are habar, constiinta sa fiind amnezica si personajul in care se reincarneaza neputand sa descifreze mai nimic din misterele lumii in care a ajuns. Cel putin la inceput, pentru ca pe parcurs acest fost soldat, participant la cel de-al Doilea Razboi Mondial, se va dovedi o nuca destul de tare pentru o zeita Ineznia mult prea increzatoare in fortele si farmecele proprii.

Intriga se concentreaza in special pe rivalitatea izbucnita intre locuitorii Gonwonlane-ului si asa-zisii proscrisii din Nushirvan, rasculati impotriva guvernului zeitei Ineznia (5 miliarde), implicat in acest conflict fiind si vecinul Gonwonlane-ului (54 de milioane de locuitori), nemultumit si invidios pe statutul si bogatia statului precedent, Accadistran (19 miliarde de locuitori). Am subliniat si numarul de locuitori pentru a va face o idee despre cum ar arata un posibil conflict deschis intre cele trei state, lucru de altfel aproape neexploatat de autor in afara de o secventa din final, cand unul dintre ele se confrunta cu o invazie militara surpriza.

Ca tot veni vorba de lucruri neexploatate de autor la maxim, mi-ar fi placut sa aflu mai mult despre fauna si flora acesti lumi, despre obiceiurile oamenilor si modul de desfasurare a vietii zilnice. Din pacate autorul se opreste foarte fugar asupra acestor detalii, preferand sa se concentreze pe dilemele de moment si evolutia interioara, dar si sprirituala a personajului Ptath, pe incercarile sale de a se adapta noii lumi si de a evita intrigile Inezniei. O alta scapare pe care am observat-o pe parcurs ar fi cind se spune ca Ptah in forma sa actuala aduce foarte bine cu printul Ineznio, fratele zeitei, substituindu-i-se fizic de altfel la un moment dat, cu precizarea ca scriitorul nu spune nimic despre destinul celui de-al doilea, trecut total cu vederea. Intr-adevar, zeii mai aveau capacitatea de a poseda oamenii, trecand dintr-un trup in altul, insa scriitorul subliniaza clar ca Ptah era identic ca infatisare si, in plus, eu nu am intalnit in text sa se precizeze explicit aceasta posedare; din contra, se subliniaza substituirea fizica. (Daca ma insel si mi-a scapat vederii, atunci imi fac mea culpa, insa eu zic ca nu ma mai prinde nimeni de data asta).

Din punct de vedere al constructiei, personajele mi s-au parut convingatoare, desi ar mai fi fost loc si de mai bine pentru reincarnarea lui Ptath, mai ales pe directia dezvoltarii intamplarilor din trecutul fostului tanchist. Iar Ineznia nu pare prea malefica daca privim comportamentul si felul sau de a fi, insa rezultatele finale ale actiunilor sale sunt in mod cert oripilante.

Un alt aspect – despre care abia in final ne dam seama ca a fost abordat in dese momente (insa fara a sacai cititorul) – este si inclinatia fintei umane spre o religie, spre dorinta de a crede in existenta unei fiinte divine. In fond, fiind o carte cu si despre zei, nu se putea trece cu vederea nici acest lucru. Insa, dupa cum se intampla si in realitate si nu ar trebui sa ne ascundem nici noi dupa deget, pina chiar si cei prea evlaviosi pot cadea victime ale indoielii, iarin urma unor incercari grele si cei necredinciosi isi pot intoarce prin rugaciuni fata la Divinitate. True facts, isn’t it?

Van Vogt a construit un roman care se citeste cu placere si in care esti transportat intr-o lume presarata de piramide si razboinici fanatici, cu o influenta egipteana vizibil mai redusa decat m-am asteptat, dar cu un subiect si o tema centrala suficient de intrigante cat sa-ti pastreze viu interesul pina la final – si asta chiar daca se poate observa o incheiere a socotelilor mult prea brusca si grabita, tiparul fiind spart de lovitura finala de teatru. Nu as cataloga Cartea lui Ptath in categoria romanelor fantasy de neratat, insa multa lume s-ar putea sa fie atrasa tocmai de exotismul lumii, dar si al subiectului exploatat, si este foarte posibil sa aiba parte de o surpriza placuta. Eu unul am avut, chiar daca nu una de nivelul la care sa nu ma mai opresc din exclamatii.

2 Comments

  1. Deci Ptath asta a luat-o in freza pina la urma, nu?! D-aia ai zice “Testamentul…”?

  2. 😀 ..testamentul ar proveni mai degraba de la cele 7 vraji pe care le-a lasat in urma sa-i protejeze puterea si pe care Ineznia lupta, in prezent, sa le inlature.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu