Magia pentru incepatori – Kelly Link

magiaAcum ceva timp mi-am propus sa abordez si volumul lui Kelly Link, “Magia pentru incepatori”, dupa ce m-am lovit de unele dintre povestirile scriitoarei in antologiile parcurse, una dintre ele prezenta si in numarul 4 din (fosta) revista Sci-fi Magazin.

Volumul de fata, mai galonat si mai apreciat decat precedentul “Stranger Things Happen“,  aduna o serie de povestiri cu numeroase nominalizari si premii, are o constructie inegala. Marea majoritate a povestirilor lui Kelly Link dispun de o inovatie a constructiei imaginilor, de un stil aparte (si specific scriitoarei) de a nara intamplarile si faptele, Times Magazine constatand, si pe buna dreptate, ca aceasta caracteristica a imaginilor lui Link i-ar putea incadra textele ca apartinand “unui realism magic naturalist”. Realism, care in unele situatii se potriveste foarte bine cu ideea din spatele povestiii, in timp ce in alte momente trage scriitura pur si simplu-n jos (desi altii o sa fie de alta parere).  Mie unul mi-a placut  mai mult latura de scriitoare ce abordeaza povestiri strabatute cu accente horror, pentru ca nu de putine ori fie avem in fata imagini si situatii naturale, simpliste, dar exploatate magistral, fie ideea in sine este una cu adevarat originala.

Cum spuneam este un volum aclamat de critica, povestirea din debut, “Geanta farmacata“, find premiata atat cu Hugo cat si cu Locus in 2005, cu Nebula in 2006 si nominalizata la World Fantasy si British Science Fiction Award in 2005. Este un debut bun de volum, cu o povestire plasata la persoana intai, lucru de altfel des intalnit in textele lui Link, despre o lume magica, un taram fantastic, ai carui locuitori se vad nevoiti sa se retraga intr-o geanta pentru a evita o iminenta calamitate naturala. Si in momentul in care bunica eroinei trece in nefiinta si geanta dispare, aceasta impartaseste cititorului tot ce a aflat pina acum despre geanta magica (care se deschide intr-un anume fel), oamenii speciali din ea si cum a evoluat viata ei sub aceste auspicii fantastice. Deseori povestirile lui Link se incheie fara o finalitate anume, ci dimpotriva se lasa la latitudinea cititorului sa-si imagineze ce se intampla mai departe.

“Hortlakul” (fantoma in limba turca, conform traducatoarei), nominalizata la World Fantasy Award in 2004, este prima povestire care m-a pus pe ginduri. Un magazin aflat la granita cu tinutul  zombilor (de fapt o ripa), despre care nu se sopteste mare lucru, si lumea oamenilor, se afla in grija unei echipe formata din doi tineri. Din cind in cand sunt vizitati de o adolescenta care se ocupa cu eutanasierea cainilor, si care inainte de a trece la fapte isi plimba pentru o ultima data subiectii cu autovehiculul. Nu mi-a placut povestirea pentru ca pare lipsita de orice miza si nu este concludenta la niciun capitol. Deseori am avut impresia ca in text urmeaza sa rasara o noua coordonata care sa mai lumineze un pic descrierea, sa-mi rezolve nelamuririle, insa nu a fost cazul. Plus ca esti bombardat cu o armata de informatii suplimentare despre eroi, peisaj, vizitatori, pijamale, conspiratii, vise, directori, zombie, produse, tactici de marketing, care mi s-au parut inutile, de altfel si ritmul de lectura a fost pe masura. Cu viteza melcului.

Canoniera” descrie povestea unui individ indragostit de tunul sau credincios si evolueaza pina intr-o perioada in care oamenii au ajuns sa se traga cu tunul. Din dragoste, din cauza unui pariu, din plictiseala, din nimic, din lipsa de ocupatie. Nota 10 pentru originalitate, dar iar suntem asaltati cu o multime de detalii si o serie de povestiri secundare (de altfel exista la nivelulul intregului volum o armata intreaga  de asemenea divagatii suplimentare) care mi-au provocat numai cascaturi. Thumb down.

Animale de piatra“, nominalizat la Sturgeon in 2005, mi-a pus din nou rabdarea la incercare. Iar avem parte de un stil semiambiguu. Un cuplu cu doi copii se muta intr-o casa noua. De-a lungul textului exista destule momente de confuzie. Acum vorbeste personajul cu sefa, acum apare cineva numit Crocodilul. Dar cine e Crocodilul? El e? Nu, asa ii mai zice, cred, sefei? Da sigur o fi ea? Da , cred ca ea e. Dar de ce se adauga cind vorbeste fiica cu tatal la telefon, dar poate nu era tatal ei. Nu se stie. Dar cu iepurii de afara ce-i? Pai ce-i cu ei? Pina la urma sotul e adevarat sau nu? O fi vreo fantoma? Sau cei din familia lui sunt? Dar astia de unde au aparut? Intrebari, intrebari, intrebari. Raspunsuri? NOT! Ati vrea voi.

Piele de pisica” este una dintre povestirile care mi-a placut si pe care am mai intalnit-o si in alta antologie. Mi se pare ca e stilul care i se potriveste cel mai bine scriitoarei. Textul este construit ca o poveste, insa aspectele mai putin ortodoxe si mai mult crude ale istorisirii nu o recomanda celor prea tineri.

Niste planuri in caz de zombie“, nominalizat la Bram Stoker si Locus 2006 este de fapt si povestirea care m-a convins ca nu ar fi rau sa fac un viraj la volumul de fata. Este textul de debut din antologia aparuta la Night Shades Books si culeasa de John Joseph Adams, “The Living Dead, antologie la care ma oprisem inainte sa incep volumul. Povestirea nu a fost in niciun caz ce m-am asteptat. Avem un tip obsedat de a face planuri de evadare dintr-o lume cazuta (ipotetic, in mintea lui Sapun) in plasa zombilor, dublata de aceleasi scurte interludii, cu povestiri si detalii la kilogram si cu un final apoteotic fara prea multa coerenta pentru cititor. Daca nu acum atunci cand?

Una din surprize a venit si din partea povestirii “Marele Divort“. Acelasi stil, povestiri in povestire, mai putina ambiguitate si o idee care mi s-a parut deosebita. Oamenii vii au ajuns sa se casatoareasca cu cei morti. Cei morti care sunt ca niste fantome, dar totusi cei vii nu prea ii vad. Doar mediumurile foarte puternice. Pai si cum au mai facut si copii? Morti. Dar care sunt vii. Adica vii, dar morti. Pai cum? Pai v-as recomanda sa cititi textul, dar tot nu o sa elucidati misterul.  Cum spuneam ideea din spatele povestii este originala si e pentru prima oara cind o intalnesc. Familia jumatate moarta, jumatate vie se afla in pragul divortului. O persoana medium le sare in ajutor pentru a le oferi o consiliere de urgenta la Disneyland.

Magia pentru incepatori“, desi nu este ultima povestire din text, este ultima din volumul de fata pe care am mai citit-o .

Locus, Nebula si British Science Fiction Award in 2006, nominalizari la Hugo, Theodore Sturgeon si World Fantasy 2006. Un text ce pare cu adevarat magic.

Ceva mai multa unitate si concentrare asupra personajelor, dar iar scheletul povestirii este construit pe acelasi tipar. Nu exista o demarcatie prea exacta intre lumea reala si cea imaginara, si finalul nu este prea concludent. Eroul principal este un adolescent pasionat de un serial de televiziune difuzat absolut aleator si in care personajele principoale se schimba de la episod la episod.  Concentrandu-se mai atent asupra personajului central al povestirii se  mai indulceste un pic gustul amar lasat de pseudorealismul ce bantuie textele lui Link.

La “Acalmie”, povestirea  din final, care merge pe aceleasi coordonate (so why bother?) prezente in majoritatea povestirilor din volum nu am rezistat mai mult de 4 pagini.

Din ce am observat, scheletul multora dintre povestiri este tras la indigo si se vede ca scriitoarea si-a format un stil aparte. Care este inovator in prima faza cind iei contact cu una, doua povestiri, dar apoi, repetandu-se la nesfarsit, devine agasant. Cel putin pentru mine

Recomandarile mele: “Piele de pisica”, “Marele divort” si “Geanta farmacata”.

13 Comments

  1. nu-l ascultati pe kyo, nu stie ce vorbeste 😛 kelly link scrie foarte foarte misto.

  2. Inca nu am citit nimic de KLink…
    Daca imi amintesc eu bine, cartea asta a avut un mare “succes”…

  3. de ce “succes”?

  4. pentru ca oamenii nu stiu ce e bun pentru ei si citesc space opere si hard sefeuri 😛

  5. E “Acalmie”, nu “Acalmia”. E o singura litera, dar, ciudat, conteaza pentru text. 😉

  6. Am citit “Pielea de pisica” in volumul Povestiri Incredibile de la Nemira. Mi s-a parut un amalgam fara noima de imagini si actiuni ciudate. N-am inteles nici cauzele, nici scopurile faptelor de acolo, nici ce-i real si ce-i imaginar sau in ce univers paralel/timp mitic are loc totul. Ce-i drept, de nu m-am straduit prea tare; povesirea m-a oripilat de la primele pagini. Daca asta e cea mai buna din volumul de fata, nici nu vreau sa imi imaginez cum sunt restul.

  7. Link e un pic mai sus decat pot ajunge majoritatea cititorilor (si autorilor) de SFFH. La aspectul stilistic ma refer, care creeaza o punte absolut necesara intre fantasyul nostru de nisha si fantasyul “serios” gen realism magic.

    Normal ca sufera la aspectul coerentza si idei (SF) in primul rand pt ca e femeie si la femei conteaza mai mult emotzionalul si senzorialul decat logica. Odata ce ai asteptarile formulate corect, Link e one of the best iar amalgamul de imagini (onirice cu precadere) si actiuni ciudate capata brusc o noima si starneste la interpretare, ceea ce SFul proletaresc de genul “a mers, a rezolvat, s-a intors” nu prea permite.

    E nevoie mare de scriitori din astia.

  8. hm, nu m-am gandit pana acum ca-mi place kelly link pentru ca e femeie si poate gandeste (gandim) altfel decat barbatii… dar se poate sa fie ceva adevar si pe acolo.

  9. @aron biro: nu poti sa ai asteptari “formulate corect”. Poti sa spui ca sunt mai mult sau mai putin compatibile cu stilul/temele unui autor, dar orizontul de asteptari il ai pur si simplu pe baza intregii tale istorii de cititor si fiinta dotata cu cogitatio. E ca si cum as spune ca nu pot citi Marx pentru ca nu am “asteptarile formulate corect”. Doar o mica ciondaneala principiala 🙂

  10. Ba poti sa ai,atat vreme cat folosesti termeni ca amagire si dezamagire. Daca il citesti pe Marx crezand ca e vorba de groucho Marx o sa ramai dezamagit.ori daca te uiti la ultimul film al lui Tarantino crezand ca vezi un film istoric.Deci e vorba de a lucra la cogitatio ala,ca istoria de cititor se scrie singura.

  11. OK, mi-a placut butada cu Marx, dar eu aveam impresia ca vorbim despre un lector prevenit si informat, nu unul inocent (asta ca sa nu spun ignorant de-a dreptul).

  12. Pingback: N-am mai vorbit despre « Enciclopedia lucrurilor [frumoase]…

  13. Mi-a placut Geanta fermecata. De altfel este si povestea care m-a atras cand am cumparat cartea. “Piele de pisica” si “Acalmie” sunt urmatoarele care mi-au placut… in rest, povestile au fost cam lungite, iar din cauza capitolului “Animale de piatra” era sa renunt la carte. Ma bucur totusi ca nu am renuntat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu