Pentru a-mi face “curaj” sa abordez un alt numar din Asimov`s s-a facut simtita nevoia de a ma relaxa cu o lectura in limba romana si care sa dispuna de un subiect care sa valorifice aceeasi idee. Mi-a facut cu ochiul din biblioteca romanul “Man Plus” si, avand in vedere ca dupa colectia Nautilus a celor de la Nemira, seria celor de la Pygmalion mi-a oferit si ea sansa de a descoperi o suita de lucrari memorabile, nu am mai stat pe ginduri.
Subiectul romanului, despre care credeam ca a fost castigator al Premiului Nebula in 1978 (de fapt e 1976, subiect asupra caruia o sa revin pe final), se invarte in jurul incercarilor guvernului american, care, prin construirea unei echipe speciale, incearca sa obtina o fiinta hibrida, un cyborg uman, adaptat in totalitate vietii de pe Marte. Pentru a se ajunge la capacitatea acestuia de a rezista conditiilor vitrege de pe planeta rosie trebuie supus mai intai unor modificari radicale. Modificari necesare, dar care transforma subiectul intr-un adevarat monstru “uman”.
Punctul forte al romanului sta tocmai in aceasta drama a pierderii umanitatii, cel putin la nivelul aspectului fizic, drama ce se opune cu succes sansei extraordinare ce o reprezinta posibilitatea de a fi prima fiinta umana capabila sa reziste fara costum de protectie pe o alta planeta decat Pamantul. Si mai interesant este ca in noua formula “Omul Plus” este pe cale sa descopere iubirea adevarata, chiar daca in urma experimentelor la care este supus iese (inevitabil) lipsit de unele atribute barbatesti esentiale. Actiunea nu este chiar asa de previzibila pe cum pare la inceput, iesind din tipare prin prezenta citorva elemente-surpriza care se integreaza foarte bine in constructia intrigii. Nu mi s-a parut a fi un roman de talia “Portii” si cred ca acest lucru este vizbil atat la nivelul constructiei frazei, care in “Poarta” pare ceva mai elaborata, mai imbogatita stilistic, cat si sub aspectul constructiei personajelor. Sunt si acum credibil conturate, traiesti alaturi de ei cu intensitate fiecare moment in evolutia lor, insa parca nu au aceeasi profunzime si nici acea doza forte de magnetism pe care o intalnim in capodopera enuntata mai sus.
M-a pus pe ganduri curajul nebun al personajelor momite cu promisiunea ca procesele de transformare la care sunt supuse sunt reversibile si pot fi adusi fara nicio problema la starea initiala. Am spus personaje pentru ca subiectii, dupa cum e si normal in cazul experimentelor, pot sa clacheze in orice moment datorita numeroaselor neconoscute ce pot aparea in cazul situatiilor experimentale. Iar acest curaj nebun, cum l-am numit eu, cred ca-si poate trage radacinile si din motivatia aflata in spatele hotararii de a deveni subiect pentru proiectul “Omul Plus”. Unii recurg la acest gest pentru ca familiei sa i se ofere un viitor mai bun, pentru faima sau pur si simplu pentru ca dorinta de a fi prima fiinta capabila sa traiasca pe Marte este coplesitoare. Pentru ca trebuie sa fim sinceri cu noi insine si sa recunoastem ca nu oricine este capabil sa renunte asa de usor la aspectul sau fizic si sa faca atatea sacrificii abandonand si viata sociala, si cea de familie, pentru a ajuta umanitatea sa-si construiasca un viitor pe alta planeta. Exista un lucru pe care nu l-am precizat inca de la inceput, si anume faptul ca omenirea se afla intr-un punct critic al relatiilor interstatale si Guvernul american a considerat ca ocuparea prin colonizare a planetei Marte ar oferi o sansa in plus omului in cazul unui dezastru planetar.
Un aspect care mi-a atras atentia a fost ca pe coperta romanului se gaseste specificatia Premiul Nebula, 1978. In urma cercetarilor intreprinse am constat ca de fapt este vorba de autorul Frederick Pohl care a fost rasplatit cu Premiul Nebula in `78 pentru “Poarta”, si in `76 pentru romanul de fata. Am ramas mirat ca nu pare genul de roman care sa primeasca un premiu. Are o serie de idei bune, e scris cum trebuie fara a trage prea mult de subiect, dar nu are chiar tot ce-i trebuie sa fie acolo sus. Avand in vedere ca am trait cu impresia ca nu a fost de fapt premiat, acum chiar ca raman cu un mare semn de intrebare privitor la cum a reusit Frederick Pohl cu romanul de fata sa devanseze scrieri apartinand lui Larry Niven, Samuel R. Delany sau Robert Silverberg .
10 comments
kyodnb
25 August, 2009 at 11:23 (UTC 3)
hmmm..acum l-am gasit ..e aici..
1976..doar m-am uitat si nu-l gasisem..deci my mistake
..cred ca am frunzarit Hugo-urile 
…ciudat
kyodnb
25 August, 2009 at 11:27 (UTC 3)
@jeje
Da, dar oricum anul e gresit pe coperta…si poate se refera tot la “Poarta” din `77.
vrei sa sterg primul comentariu? l-am scos sa nu fie discutii.
si-am modificat si eu in text.
jeje
25 August, 2009 at 11:40 (UTC 3)
poti sa le stergi pe amandoua fara probleme
aron biro
25 August, 2009 at 11:57 (UTC 3)
Cum sa n-aiba tot ce-i trebe pt Nebula?
E un roman despre un tip castrat in numele stiintzei in timp ce nevasta-sa si-o trage cu altzii. Aici, consider eu, zace valoarea romanului. Mai exact, Pohl transpune in SF o intriga de Tolstoi mixata cu Micul Printz (dupa ce tipu castrat ajunge pe Marte) si cu un pic de Nietzche (man plus=ubermensch) si ceva Eminescu(ci eu in lumea mea ma simt nemuritor si rece).
Din motivele astea cred ca romanul sta acolo sus in randul celor care traverseaza granitzele genurilor si ridica niste probleme profund umane, fiind deosebit de introspectiv.
kyodnb
25 August, 2009 at 12:20 (UTC 3)
eu tot nu sunt convins. poate ca nu ma pot desprinde cu niciun chip de “Poarta” si mi-e greu sa accept realitatea
si la o adica oricine e constient ca in momentul in care este supus la un asemenea experiment, doar visator sa fie, sa mai creada ca lucrurile pot ramane cum erau inainte. Si vorbim de oameni cu pregatire, cu o inteligenta peste medie, selectati pe sprinceana. Nu spun ca ar fi roboti pe plan afectiv, dar totusi.
Iar nevasta-sa se ducea la intalniri dinainte ca el sa fie supus experimentelor si deci transformarea nu e neaparat o cauza a acestei alegeri.
liviu2all
25 August, 2009 at 12:32 (UTC 3)
http://www.nebulaawards.com/index.php/awards/nebulas/P30/
Premiul s-a acordat in 1977 pentru romane publicate in 1976.
http://www.locusmag.com/SFAwards/Db/Nebula1977.html
De remarcat ca printre nominalizari se afla un alt roman publicat de editura Pygmalion, Unde candva suave pasari cantatoare,de Kate Wilhelm.
aron biro
25 August, 2009 at 13:41 (UTC 3)
poate tocmai de aia s-a dus pe Marte, sa scape de nevasta-sa.
jujuman
26 August, 2009 at 11:21 (UTC 3)
Iata-l pe Pohl in actiune:) http://www.whereiwrite.org/pohl.php
kyodnb
26 August, 2009 at 13:29 (UTC 3)
mai degraba in reluare de acum
…
vad ca majoritatea scriitorilor sunt “dotati” cu hamaitoare si doamnele cu pisicute. Nu si E.E. Knight care are o pisica de parca e impaiata
atrag atentia asupra curelei lui Ben Bova (Hawaii-ul e la putere)
Pe Haldeman nu-l vad bine cu lumanarile si lampioanele alea. Si cu barba aia Delany parca e Martin
fain site-ul…
kyodnb
27 August, 2009 at 10:38 (UTC 3)
@liviu2all
scuze, se blocase comentariul pe undeva pe drum
…da, am observat si eu prezenta romanului lui Kate Wilhelm.