Krucifix – Serge Brussolo

krucifixDaca iti arunci ochii la textul de pe spatele volumului de fata nu poti sa nu remarci ca in linii mari povestea nu sparge niciun canon si se apropie, prin cateva elemente specifice, de un scenariu numai bun pentru un film de actiune hollywoodian. Dar aceasta este doar impresia de suprafata pe care o lasa cele trei propozitii care incearca sa ne convinga sa cumparam cartea. Pentru ca realitatea este cu totul alta, si asta in ciuda unui inceput de roman destul de tipic si de care m-am lovit des in romanele ce radiografiaza evenimente din zona diverselor teatre de razboi.

Totusi scriitorul reuseste ceea ce foarte putini sunt capabili sa duca cu succes pina la capat: sa induca o atmosfera apasatoare, realista, aproape parca sufocand cititorul prin transportarea acestuia fara pic de menajamente in mijlocul unui teatru de razboi al unui conflict fara implicatii majore la nivel planetar. Nu oricine poate sa surprinda cu acuratete drama si incrancenarea pe care o naste acest rau universal (dar inevitabil), totusi intamplarea face ca firul epic din debutul romanului, in care ne acomodam cu personajele principale si motivatiile acestora, sa-mi trezeasca o senzatie apasatoare de deja-vu. In scurt timp am reusit sa identific exact si legatura, debutul romanului de fata semana foarte mult cu unul dintre textele pe care le-am lecturat in antologia de autor “Jaguarul”, a lui Lucius Shepard, care a aparut in cursul anului trecut la editura Nemira.

Povestea are o evolutie previzibila si, desi unii ar putea spune ca e asa pina la un punct, eu as indrazni sa merg chiar mai departe si sa afirm ca in esenta este o aventura clasica marcata de finalul incrancenat marca Brussulo. Pe scurt, eroul nostru, angajat infirmier printr-o intamplare norocoasa in armata implicata in razboiul de eliberare a unor insule – nu se precizeaza in niciun moment despre ce zona a globului este vorba -, este detasat intr-o misiune cu multe necunoscute. Ajuns la fata locului impreuna cu echipa sa descopera, dupa incercari repetate esuate, ca nu reuseste sa-si localizeze colegii. Si mai grav este ca insula pare a fi stapanita de un secret mortal, situatie despre care superiorii nu-i pusesera si in tema. Si dupa cum este evident, de acum grupul nostru, nu asa de numeros, se vede nevoit sa-si depaseasca atat limitele fizice, cat si cele intelectuale pentru a face fata provocarile ascunse ale insulei si a reusi sa scape cu viata.

Stilul abordat de scriitor, povestirea la persoana intai dublata de o intensitate a actiunii ce deseori capata cote maxime, confera acestui volum o putere aparte. Afirmatia ca Serge Brussolo este Stephen King-ul Frantei mi se pare fericita, desi ar putea parea nedrept ca Serge Brussolo sa fie comparat cu Stephen King (piata franceza nu are totusi aceleasi proportii cu cea in limba engleza) atat timp cat si romanele sale par a emana aceeasi forta si aceeasi inclinatie inspirata spre o serie de intamplari cu personaje credibile, creionate foarte realist si puse in fata unor situatii limita pentru a-si dovedi ca orice obstacol poate fi trecut, scenarii care de altfel sunt atat de intalnite in opera marelui scriitor american.

Este o carte inchinata actiunii, dar cine are timp poate descoperi si unele aspecte interesante pe care autorul le abordeaza si le exploateaza inteligent. Se stie ca in cazul conflictelor, si mai ales a celor armate, pot lua nastere monstri sau cei nu neaparat implicati, dar afectati in aceeasi masura de efectele sale distrugatoare pot fi determinati sa reactioneze si sa-si arate cu ferocitate coltii.

Desi exista una sau doua ipostaze mai greu de digerat, totusi intriga este construita cu atentie pentru detaliu si credibilitate oferind o lectura antrenanta si deosebita in acelasi timp, care mie imi va ramane mult timp de acum inainte proaspata in minte.

Este genul de roman care pentru mine ar inclina balanta in mod semnificativ daca as fi in situatia de a alege intre a ma uita la un film sau a lectura o carte.

Aceasta noua intalnire, dupa “Haita”, cu universul baroc si intunecat al lui Brussolo a fost de bun augur si as minti cu nerusinare daca as spune ca romanul de fata nu a reusit sa ma acapareze cu totul, determinandu-ma sa-l citesc pe nerasuflate.

18 Comments

  1. Mie imi place Serge, dar dupa romanul asta nu m-am omorat. La un moment dat, erau pur si simplu prea multe orori ca sa ma mai impresioneze. Mai degraba ma oboseau.

  2. eu am tot incercat sa citesc brussolo – pentru ca toata lumea vorbea despre el, pentru ca romanele sunt usor de carat in geanta… dezamagire. am citit 3-4 romane si nici macar nu mai tin minte numele lor, doar foarte foarte vag cam despre ce era vorba. actiunea nu m-a prins in nici un caz, asa ca brussolo nu si-a atins deloc scopul in privinta mea.

    trecand peste asta (fiecare cu gusturile lui, in definitiv), comparatia cu king este complet de neinteles pentru mine. pe langa aventuri, monstri si asa mai departe, king are *personaje*. personaje de-alea care te tin cu inima la gura sute de pagini. brussolo are niste contururi de carton si atat – ‘eroul’, ‘ala rau’, ‘oamenii din sat’ si asa mai departe. king probabil e in stare sa scrie personaje mai credibile si in somn.

    • Aici tin sa te contrazic: Serge chiar isi merita titlul de Rege ptr ca am citit cartile lui si te pot asigura ca au o tematica atractiva si captivanta din cate observ tu nu esti o mare cititoare a genului horror deci de aceea pe tine nu te captiveaza astfel de lecturi…

  3. Chestia cu Brussolo – King este o “lozinca” scoasa la inaintare de fanii frantuzi. Din pacate pentru autorul discutat in post, cred ca Jen are dreptate.
    Nu am mai citit Brussolo de mult, insa ce imi aduc aminte sint niste lecturi agreabile si cam atat…

  4. O fi o exagerare nu zic nu. Oricum mie mi-a placut foarte mult atmosfera pe care o degaja romanul de fata. Nu ai sa gasesti armata de amanunte absolut inutile si stresante de care te lovesti la ultimele romane ale lui King (desi nu e o meteahna eneaparat de ultim moment). Bine ca nici Krucifixu nu e scrisa recent.

    In final cred ca da, depinde si de personalitatea fiecarui cititor in parte.Unii il gusta, altii nu prea.

  5. Brussolo seamana cu King prin aceea ca amandoi au scris prea mult pt propriul bine. E drept ca la King cam 1 din 5 carti sunt ok, in timp ce din brussolo am ramas cu amintiri legate doar de Mancatorii de ziduri si Febra. Si cam jumatate din Carnavalul de Fier. In rest nici titlurile romanelor nu mi le amintesc, desi le-am citit pe banda rulanta candva.

  6. mie imi plac amanuntele alea inutile si stresante 😛

  7. Sper că nu-mi luaţi în nume de rău, dar eu am o percepţie diferită în privinţa lui Serge Brussolo. Diferenţa dintre el şi King este acela că acolo unde King prezintă mereu lucrurile din punctul de vedere al celui/celor buni Brussolo este capabil să treacă şi în cealaltă tabără. La el horrorul ajunge până la a fi malefic de-a dreptul. Aşa că cei cărora le place întradevăr horror-ul îl apreciază pe Brussolo, cei care vor să fie atinşi un pic în liniştea lor de un text dar nu vor să fie răscoliţi prea rău îl evită. Altfel spus cei care au gustat cândva filmele cu morţii vii aceia votează cu King, cei care au fost daţi pe spate de Alien aceia îl iubesc şi pe Brussolo.
    Nu zic că tot ce a scris a fost genial dar Coşmar de Închiriat, Doctorul Schelet, Carnavalul de Fier, Haita, Febra, Mâncătorii de Ziduri şi Labirintul le consider capodopere ale genului.
    În fond şi la urma urmei ţine de gusturi, unii îl venerează pe Dostoievski sau pe Proust iar alţii nu-i pot citi…

  8. @Balin Feri
    Nu vad de ce ti-ar lua cineva in nume de rau exprimarea unei opinii – aici este un loc prietenos… inca 😀
    Legat de ce ai spus tu vreau sa precizez ca nu-mi plac deloc filmele cu ‘morti vii’ si ma consider ‘the FAN’ “Alien’ (1,2 si 3) si cu toate acestea il prefer pe King lui Brussolo, recunoscind in acelasi timp ca nu toate cartile lui King sint pe gustul meu… Atentie la asocieri/analogii 😀

  9. Eu cred ca fiecare autor are farmecul lui,nu consider necesara asocierea lor sau sa se faca o analogie intre intre un autor sau alt autor,aici intervin gusturile cititorilor dar si prezentarea originala a fiecarui autor a realitatii asa cum o percepe el.O alaturare a celor doi factori duce in final la exclamatia “Wow!Ce carte mishto!” sau “Puah!Ce naspa e!”.Cred ca poti fi fan al unei ‘chestii’ dar sa nu fii fan al alteia!:)

  10. si-n coltu’ asta tot un fan alien 1+2+3 + fan king + fanuletz brussolo
    …si asta din amintiri, ca daca m-as apuca sa recitesc azi brussolo, la treispe ani dupa prima lectura, s-ar putea sa casc oleaca 😀

  11. pai depinde..ca sunt carti care rezista probei timpului (exact ca si in cazul vinurilor) si cu cat sunt mai indepartat scrise (si citite eventual la o varsta mai timpurie) pot deveni si mai dragi 😀

  12. Flavian Petraru

    Tarziu ce-i drept, dar am dat comanda si eu de aceasta carte. Cum ajunge ma si bag la citit. De Brusollo am citit doar Pelerinii intunericului si a fost diferita de tot ce am citit pana atunci.

  13. @Flavian Petraru

    hmmm, Pelerinii inca nu am citit-o…dar Krucifix chiar mi-a placut…bine, jewel care a citit mai mult Brussolo spunea ca nu e chiar asa reusita, dar mie mi-a luminat weekend-ul 😀

  14. Brusolo nu este un scriitor memorabil. Traiesti intens atat timp cat citesti cartea lui. Nu este un F Herbert. Comentarii si pe http://cezargeorge.wordpress.com

  15. 1. Eu sunt cititor de-al lui Brussolo de 25 de ani, de când s-a editat prima dată la noi “Ira Melanox”.

    2. “Krucifix” nu mi-a plăcut. Asta m-a făcut să îmi pun nişte întrebări şi să realizez de unde vine popularitatea lui printre francezi şi ce nu e în regulă cu personajele lui “de carton”.

    Cam toate poveştile lui sunt pline de clişee mai ceva ca un film hollywoodian de dinainte de căderea cenzurii. Şi ăsta e primul semnal: nu o face fiindcă ar fi un scriitor fără talent. O face intenţionat. Mai toate poveştile lui sunt ironii la adresa unor clişee, manii şi obiceiuri, în primul rând din lumea anglofonă şi, după anii 1990, din lumea globalizată.

    Francezii, fiind mai obsedaţi de superioritatea lor asupra “proştilor şi inculţilor de capitalişti americani şi japonezi” decât românii, ştiu să le citească printre rânduri.

  16. Exemple:

    “Krucifix” e o ironie la adresa culturii populare post-Vietnam (filmele cu soldați-universali, trupe de comando, chimicale misterioase ca Agentul Orange, care îi transformă pe ostași în monștri, monștri-non-umani în paralel cu cei umani). A fost scrisă înainte de 1990, în perioada în care atinseseră maxima popularitate filmele cu alieni, predatori și alți târâtori.

    ”Haita” e o ironie la adresa culturii ”outdoorsmenilor și survivaliștilor” și pretențiilor acestora (surpriză, mai toți americani sau alți anglofoni) de macho în luptă cu sălbăticia, ale căror manii și obiceiuri le întoarce pe dos. Ca în proverbul cu vânătorul vânat.

  17. multumim de informatii si lamuriri…din cate stiu anul asta isi va face “debutul”, in sfarsit, si in limba engleza…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu