Cantica pentru Leibowitz – Walter M. Miller Jr.

a_canticle_for_leibowitz.largeRecunosc ca am auzit foarte multe cuvinte de lauda despre roman, iar faptul ca actiunea se petrece intr-un viitor postapocaliptic m-a convins ca trebuie s-o citesc negresit. Norocul a facut sa dau peste ea la Bookfest, nu era chiar la reduceri, dar trecem peste.

Dupa ce am terminat romanul care a fost rasplatit cu premiul Hugo in 1961, nu pot sa constat decat ca am ramas un pic dezamagit. M-as fi asteptat la altceva din partea unei asemenea carti premiate, chiar daca subiectul central se invarte in jurul religiei si a ideii ca singurii pastratori ai cunostintelor umane adunate in carti si manuscrise au ramas doar calugarii. Adica  stiu oricum ca religia a fost, este si va fi un subiect mereu controversat ce va atrage ca un magnet discutii si va starni pasiuni banuite (sau nu), insa speram sa-mi ofere si alte satisfactii decat un discurs stufos despre credinta.

Actiunea ne plaseaza pe continentul american intr-o era in care acesta a ramas foarte putin locuit. In cea mai mare parte a sa, este slab populat de popoare ale padurilor si campiilor alcatuite din salbatici, dar si din clanuri familiale organizate din loc in loc in comunitati  rudimentare. Principala sursa de hrana o constituie vinatul, pescuitul sau agricultura primitiva, activitati capabile totusi sa mentina pe linia de plutire o populatie cu o rata a natalitatii foarte mica (fara a-i include aici si pe idiotii si monstrii foarte raspanditi mai ales datorita radiatiilor). Sunt timpuri in care vrajitoria este cea mai promitatoare “meserie”, iar razboiul iti poate spori prestigiul si poate contribui din plin la cresterea bunastarii.

In acest viitor sumbru survenit in urma razboaielor atomice singura oaza de lumina pentru cunoasterea omenirii o reprezinta Abatiile, unde se gasesc pastrate cu sfintenie volume de carti si documente apartinand secolelor si vremurilor trecute de demult.

Ei bine, romanul de fata ascunde in spatele celor trei povestiri ale sale o ironie implacabila a sortii pe care o descoperim inca din momentul in care aflam ca nimeni nu mai poseda cunostintele necesare pentru a descifra cartile pastrate de Abatii sau cind se porneste intregul proces de canonizare al Sfantului Leibowitz – actiune de canonizare ce se desfasoara in principal pe baza descoperirii unor schite ingineresti apartinand calugarului Leibowitz (bine, si sustinuta de martiriul sau, usor umflat de fratii calugari in relatarile lor orale).

Muscatura ironica se mai simte din plin si la finalul (cam) dezamagitor al primei povestiri, Fiat homo (“Let there be man”), cind eforturile de 15 ani de zile ale unui calugar se duc pe apa simbetei (bine, aici depinde si din ce perspectiva privim). Poate si o mare parte din aceasta dezamagire a mea a provenit din faptul ca sfarsitul a fost prea neasteptat, brutal si rapid. In ciuda acestui sentiment apasator povestirea Fiat homo dovedeste ca in viata este posibil sa nu avem sansa sa ducem la capat mereu ce ne-am propus, iar sfarsitul poate fi chiar dupa coltul urmator.

Pe linga intamplarile cu o constructie usor persiflatoare romanul sta si sub zodia coincidentelor. Una dintre ele o intalnim in cea de-a treia povestire, Fiat voluntas Tua (Let Thy will be done), cand un volum de poezii scris cu secole in urma de un poet necomformist ce joaca un rol consistent in cel de-al doilea text, Fiat lux (Let there be light), apare subit in mainile Abatelui Manastirii Ordinului Leibowitz. Si asta ar fi doar una dintre ele.

Se mai poate observa si ideea obsesiva a autorului ca viata are o rotatie ciclica si in special evolutia umanitatii este un proces unitar, care mai devreme sau mai tarziu ajunge in acelasi punct de saturatie, existand riscul ca totul sa explodeze cind se umple paharul.

Drept exemplu in volumul de fata in doua momente (cel putin unul efectiv, pe celalalt il putem doar banui) gasim fiinta umana ajunsa undeva foarte sus din punct de vedere stiintific si tehnologic, insa nechibzuinta si tarele firii umane declanseaza razboiului atomic soldat, cu ce altceva, decat cu distrugerea aproape in totalitate a planetei si a rasei umane. Totusi omul este o fiinta adaptabila si  capabila sa reia ciclul evolutiei, chiar daca mediul si conditiile din jur sunt vitrege si supuse unor schimbari continue.cantica

De cateva ori mi s-a parut ca s-a uitat sa se elucideze unele din firele epice abordate. Drept exemplu, la un moment in cea de-a doua povestire, Fiat voluntas Tua, un evreu batran, omniprezent de-a lungul cartii, este descris ca asteptand o anumita personalitate aflata intr-o misiune mai mult sau mai putin sfanta. Figura pe care o putem banui ca fiind una de o inalta tinuta morala si sufleteasca, si despre care in continuare nu se mai sufla niciun cuvintel, este uitata cu desavarsire.

Povestirile cu actori diferiti, dar aproximativ in aceleasi planuri si cu o serie de coordonate usor modificate intregesc volumul si se completeaza reciproc foarte bine. Chiar daca nu am fost neaparat atins intr-o mare masura, totusi actiunea din Cantica pentru Leibowitz are destule atribute pentru a fi incadrat si el in categoria romanelor cu o atmosfera  postapocaliptica de citit negresit. Pentru fani si nu numai. De coperta celor de la Fahrenheit nu m-am lovit pe net asa ca pina cind imi voi instala scanner-ul o voi afisa pe cea de la Bantam Books, 2007. Si ea mai mult decat sugestiva pentru subiectul tratat.

20 Comments

  1. La inceputul anilor ’90 se vorbea foarte mult de cartea asta. Eu am citit-o undeva prin ’97 sau ’98. Tin minte ca mi-a placut mult, dar nu atit de mult pe cit ma asteptam. Parca mi-a placut mai mult cum a fost scrisa, dar acum dupa mai bine de zece ani am uitat cu desavirsire si motivele pro si cele contra. Spre deosebire de alte carti citite cu ani buni inaintea asteia si la care pot povesti scene intregi.
    Pina la urma, dincolo de motivele obiective pentru care o carte este valoroasa sau nu, conteaza foarte mult si perceptia personala, care nu tine neaparat de valoare cit de placere. Vezi si cazul dezbaterilor legate de premiile Hugo, de premiile de popularitate in general versus premiile criticilor.

  2. conteaza si ideea cartii, dar si modul in care a fost scrisa. si probabil la acea vreme a fost cea mai buna din cele nominalizate.

    eu mi-am dorit sa gasesc si altceva decat dezbateri mai voalate sau nu despre credinta si de aici si micul disconfort.

    nu o consider o carte de neratat cum as zice ca ar fi Poarta lui Pohl, insa cine e interesat de cum ar putea arata civilizatia umana dupa un razboi nuclear o sa vrea sa o citeasca negresit 😀

  3. Hmmm, eu tot cred ca ar trebui sa fie pe lista de lectura obligatorie…
    Daca vrei actiune furibunda poate prinzi vreo carte de-a lui Davis Gunn.

  4. In materie de naratiuni postapocalitice, romanul acesta se lupta in preferintele mele cu Postasul. Atit ca primul are finalul cu o mare de supare si un graunte de speranta, iar la cel din urma mesajul final e strict pozitiv. Pe mine tocmai nota asta de ironie amara, de predestinare a omenirii in repetarea greselilor m-a cucerit, poate fiindca si sunt de acord cu ideea.

  5. @Aspoiu
    Eii, nu e neaparat sa fie actiune furibunda conteaza si alte aspecte. Doar ca ma asteptam sa nu ma surprinda prea mult si asa a si fost pina la urma.

    @Stefana

    Hmmm. Postasul, cartea lui Brin (care de altfel nu am citit-o…de fapt nu am auzit de ea pina acum 😀 ) are legatura oare cu filmul lui Kostner? Filmul nu mi s-a parut prea grozav. Desi romanul vad ca a primit ceva nominalizari.

  6. @kyo: “Postasul” lui Brin va fi in pachetul cu Stoica pe care ti l-am pregatit deja. Ca vreau o parere avizata 🙂
    Filmul lui Costner suge big time.

  7. Apropo de “Postas” – cum am zis si in cazul lui Martin, unele carti ar trebui sa ramana ne-ecranizate; filmul nu-i chiar idiot, insa pierde mult din ‘substanta’ cartii; strict legat de roman, Brin a pierdut mult din forta din cauza finalului – nu am nimic cu happy end-urile, insa asta e prea ‘patriotic a la Bush’ pentru gusturile mele.

  8. @Aspoiu-E superba cartea ‘Postas’ ! merita citita! si daca tot vorbim de carti apocaliptice citeste ‘Supravietuitorul’ aparuta la MP, este bestialaaaaa!

  9. Asa e, filmul face un deserviciu cartii in cazul “Postasului”. O ia pe aratura rau de tot, la un moment dat.

  10. De altfel, la destule romane sf/fantasy s-a intimplat asa. Exceptia fericita e Stapinul inelelor.

  11. Chiar a fost zilele trecute filmul dupa “Postasul”. Am revazut o bucata, doar ca sa-mi reamintesc cat de cumplit au scrantit cartea. De fapt, o ia pe aratura inca de la inceput. Nu de alta, dar romanul se deschide cu jefuirea eroului principal, actor ratacitor, de toate posesiunile. O fac insa cativa tipi, nu o armata de holnisti. Si asa ajunge el la masina postasului…

  12. da..am impresia ca pe Procinema..m-am lovit si eu de el, dar am schimbat repede ca m-am saturat de cat ori a fost pe protv…cred ca Pro-ul este trustul care poate fi creditat cu incetatenirea modei reluarilor printre televiziunile noastre. Nimeni nu o face mai bine ca ei…

  13. Mie, Cantica pentru Leibowitz mi s-a parut fermecatoare si cred ca, in mare parte, asta s-a datorat stilului autorului. In alta ordine de idei, daca vrei coperta de la Fahrenheit, ti-o trimit eu scanata.

    Off topic – Mi-a placut Santigold. 😉

  14. Parerea mea: unul dintre cele mai bune romane cu tematica postapocaliptica.

  15. am rezolvat-o. la recomandarea unui prieten imi instalasem windows 7 in loc de versiunea clasica de xp sp2 si am avut parte de o serie de surprize. la drivere. si scannerul s-a numarat printre device-urile nemaidorite. arata bine, dar nu am rezistat prea mult cu 7-le si acum am revenit la vechiul sistem. multumesc pentru oferta, dar am rezolvat-o (uitasem ce-i drept) 😀

    ma bucur ca te-a prins Santi. eu am ramas placut surprins de calitatea pieselor.

  16. @Stefana
    şi mie mi s-a părut “Stăpânul inelelor” cea mai echilibrată din punct de vedere al calităţii filmului faţă de roman.
    cât despre “Cantică”, mie mi-a plăcut foarte mult. tema principală mi se pare a fi istoria şi repetarea ei atâta timp cât nu se învaţă nimic din greşelile trecutului.

  17. mie mi-a placut pentru (alta) tema principala: religia. religia si cat de stupide sunt unele lucruri, daca le iei la bani marunti… dar nu intru in detalii ca n-am chef de certuri pe aici. imi imaginez ca romanul a iritat destula lume la vremea lui din cauza asta.

  18. dar a atras si un pic de atentie asupra lui (prin tocmai “exploatarea” religiei)..situatie care se intampla si in zilele noastre. totusi meritul scriitorului e ca nu a luat-o pe aratura cu cine stie ce ipoteze “socante”, ci a abordat situatia sub cu totul alte aspecte.

  19. Mie mi-a placut mult de tot “cantica…”.

  20. se putea si mai bine 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu