Umbra Tortionarului – Gene Wolfe

cop-umbra-tortionaruluiUmbra Tortionarului” aparuta la editura Leda anul acesta in traducerea doamnei Irina Horea este primul volum din cele patru ce formeaza Seria Cartii Soarelui Nou (1980-83). Urmeaza apoi “The Claw of the Conciliator“, “The Sword of the Lictor” si “The Citadel of the Autarch“. Intreaga serie a fost foarte nominalizata si premiata in acea perioada, volumul de fata adunand o nominalizare la Nebula (1980), una la John W. Campbell Memorial Award (1981), Locus (1981) si doua premii, World Fantasy Award (1981) si respectiv, British Science Fiction Award (1981).

Nu am de gand sa insist prea mult asupra introducerii pentru ca multa lume a auzit de seriile lui Gene Wolfe mai ales ca editura Alexandria a publicat deja primele doua volume din Seria Soarelui Lung. Volume pe care nu le-am citit.  Dar sa vedem cu ce impresii am ramas dupa ce am finalizat Umbra Tortionarului.

Dupa o prima jumatate de roman eram de-a dreptul entuziasmat si coplesit de modul in care scriitorul a prezentat si a dezvoltat actiunea pina  la momentul respectiv. Si sincer nici nu m-am straduit sa o citesc prea repede, ci am zabovit indelung la anumite fraze si paragrafe pentru a savura mai pe indelete elementele lumii descrise si pentru a ma bucura de un stil aparte de a povesti. De fapt este cam imposibil ca lectura sa mearga foarte repede pentru ca cel putin odata, la o pagina sau doua, sunt cuvinte inventate de autor unde, pentru a le pricepe intelesul, trebuie sa apelezi cu incredere la glosarul de la sfarsitul romanului. Si nu sunt deloc putine.

Severian este pentru moment ucenic in Ghilda Tortionarilor in marea Citadela a Orasului Nepieritor pe planeta Urth, o lume ale carei origini se pierd in trecut. Membrii Ghildei Tortionarilor se preocupa, exact dupa cum ii spune si numele, de indeletnicirea fioroasa a torturii, activitate ridicata la rangul de arta pura. Din fericire nu se ofera prea in amanunt detalii singeroase, desi pe alocuri sunt mentionate anumite metode si instrumente folosite de tortionari in aplicarea cunostintelor invatate, fara a se exagera.

La conducerea planetei se afla un Autocrat ce domneste cu o mina de fier si care este ajutat de un fel de prim-ministru misterios cu puteri magice. Toti cei care i se opun ajung mai devreme sau mai tarziu in inchisorile subterane ale Tortionarilor de unde foarte putini mai reusesc sa scape cu viata. De asemenea, odata depus juramantul de intrare in Ghilda, respectivul membru nu-si mai poate schimba viitorul pentru a alege o alta optiune si este “condamnat” sa serveasca pe viata interesele gruparii din care face parte.

Modul de povestire a intamplarilor este destul de ingenios. Severian de undeva dintr-un viitor despre care noi nu avem prea multe detalii, aspecte care vor fi lamurite sigur in cartile urmatoare, nareaza la persoana intai cu lux de amanunte cum a trecut el prin viata. Astfel avem acces la gandurile cele mai intime ale eroului, putem intelege mult mai usor framantarile si dezamagirile cu care se confrunta, oferindu-se o perspectiva cu totul inedita asupra femeilor care i-au marcat si imbogatit experienta de viata. Iar anexa de la finalul primei parti a seriei “Cartii Soarelui Nou“, inainte de glosar, va va lamuri cu precizie ce rol joaca scriitorul in volumul de fata. Recunosc ca am crezut ca respectiva anexa este semnata de cu totul altcineva.

Vorbeam ca prima parte a volumul a fost pentru mine de-a dreptul entuziasmanta, ei bine in ceea ce priveste cealalta jumatate sunt un pic mai rezervat. Cam de cind apare isi fac aparitia si alte personaje cu un rol important in evolutia intrigii si scriitorul schimba un pic registrul pentru a introduce in joc si mai multe elemente fantastice si neelucidate (inca), m-am gasit (nu de putine ori) intr-o usoara stare de confuzie. Avem o Gradina Botanica in care nimic nu e ceea ce pare. Exista incaperi separate, fiecare cu cite un specific, si chiar daca pe exterior Gradina pare ca are un sfarsit, in interior exista anumite vraji care anuleaza multe dintre aspectele concrete ale acestora. Acum apar si multe semne de intrebare, Severian se intalneste cu personaje ce nu apartin lumii respective iar modul in care-si fac aparitia altele pune negresit pe ginduri. Si inca de acum se observa ca autorul isi pregateste terenul pentru volumul urmator oferindu-se detalii despre ce reprezinta Gheara Conciliatorului si despre Ghilda care o are in stapanire.

Reusite mi s-au parut si titlurile capitolelor cartii indeplinindu-si perfect rolul de a fi sugestive pentru actiunea din momentul respectiv, mai ales ca lucrurile nu evolueaza exact asa cum de fapt se sugereaza. Si cred ca ideea importantei  fiecaror intamplari in parte, ajuta la construirea imaginii generala a unui tot in care fiecare capitol are pozitia sa bine definita .

Un fapt mai putin credibil si partial sacaitor ar fi repeziciunea cu care se indragostesc personajele, parca mai rau ca jupanii mondeni din ziua de azi. Cupidon nu este deloc cuminte si isi baga coada, pardon, sageata de fiecare data cand vreo dama onorabila apare in peisaj oferind clipe de adevarat extaz spiritual eroului nostru.

Cert este ca Gene Wolfe are un stil literar aparte, imbogatit prin oferirea unor detalii foarte amanuntite si desi chiar mi-ar fi placut sa accentueze si mai mult descrierea orasului si a restului Ghildelor, cred ca rezultatul final este multumitor. Si in ciuda entuziasmul din debut domolit pina la final curiozitatea pentru volumul urmator ramane in picioare.

Ps: la articolul de aici gasiti un scurt fragment din care va puteti face o mica idee despre volum.

15 Comments

  1. Super mishto cartea ! ai dreptate cind spui ca trebuie citit pe indelete,eu unul mai am putin si o termin,dar imi vine sa pling de ciuda ca nu este si volumul doi linga mine! E dat dracu’ Wolfe asta,te suceste si te rasuceste pina te ameteste dar ai asa un sentiment de implinire dupa ce citesti cartea! 😉
    Cine nu citeste Wolfe nu stie ce pierde! 🙂

  2. Ce-mi place mie la Severian este că nu te dezamăgeşte ca personaj. Adică face uneori greşeli, din naivitate, din necunoaştere, din încăpăţânare dar niciodată ceva care să te facă să te simţi prost pentru el, în calitate de cititor implicat.
    Iar ce-mi place la Wolfe… nici n-am cuvinte să scriu, eu n-am reuşit să fac o recenzie la cartea asta pentru că mi s-a părut că n-o să reuşesc să redau cât e de mişto.

  3. (:

    gene wolfe se joaca. o joaca magica, minunata.

    primul exemplu care-mi vine in minte: bataia cu flori (sau frunze sa fi fost?…).

  4. cred ca poti sa-i spui cum vrei..ca de fapt de la florile respective se foloseau frunzele…deci ambele variante ar fi bune…

  5. stefan ghidoveanu

    Exista si un al cincilea volum, „The Urth Of The New Sun” aparut in 1987! V-am trimis copertele pe mail. Din pacate nu am si textul in versiune electronica, dar imi aduc aminte ca exista pe net, pana sa facem rost de original sotia mea de acolo l-a luat. Sper ca si Leda sa fi aflat despre asta…

  6. Mă bucur că ai făcut o prezentare despre această carte cu adevărat excepţională. Poate ar fi de dorit să reciteşti această postare şi să faci unele mici corecturi. De asemenea, am plăcerea să te invit pe blogul meu, unde am postat cîteva opinii despre “Umbra torţionarului” şi “Gheara Conciliatorului”.
    Îţi aştept cu interes comentariile.
    Toate cele bune.

  7. Multumesc ca mi-ati atras atentia. Am mai aruncat un ochi si am mai schimbat cite ceva. Sper ca e mai bine acum.

    Stiam de recenzia de pe blogul dvs, dar am zis sa aduc vorba de ea dupa ce voi fi citit volumul urmator 😀

  8. daca mesajul de mai sus venea de la cineva necunoscut, ii spuneam spam si il stergeam direct. asa… dupa cum spunea si mike undeva, astept cu interes niste comentarii care nu sunt autoreclama. am si eu blogul in reader si citesc recenziile la fata locului, iar comentariile de pe cititorsf nu sunt spatiu de reclama gratuita pentru cine se nimereste.

    edit: m-am razgandit. am sters linkul si asa o sa fac cu orice link asemanator postat in viitor (de catre oricine).

    p.s. ar fi o idee ca dupa ce inviti oamenii sa comenteze, sa si raspunzi… dar eh.

  9. Am rasfoit cartea, dar cand am vazut cata risipa de hartie e in comparatie cu pretul mi-am zis ca poate sa mai astepte. :p

  10. @kyo-de ce nu pui pe site pozele pe care le-a trimis nea Stefan de la vol.5?

  11. @Adi-multumesc!you are kindly! 😉

  12. Pingback: New Book – The Shadow of the Torturer « Teoria haosului …

  13. acum am terminat si eu volumul 2, si bineinteles ca sunt nervos ca nu am restul, 2 sau 3 cate urmeaza, oare cand le scot astia?
    nu tin minte de cand nu am mai citit ceva sa mearga asa rapid, sunt si alte carti, chiar multe din fericire, pe care atunci cand trebuie sa le inchid sa cobor din tren le duc dorul la servici, dar astea 2 au mers cum zic rapid insa si placut ca un nectar ce nu te potzi abtzine sa nu il bei tot din prima

  14. eu am aceeasi problema, dar cu cealalta serie a lui Wolfe inceputa de ed. Alexandria (Long Sun) 🙂 pe astea nici nu mi le-am luat deocamdata, astept mai intai sa apara tot…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu