Gheorghe, un om special – Dan DoboÅŸ

Chiar mă întrebam ce mai face Dan DoboÅŸ după trilogia “AbaÅ£iei“ când bebe, instigat îndeaproape de voicunike, îmi azvârli în braÅ£e, cu subtilitate, o carte. Pe copertă scria “Gheorghe, un om special” ÅŸi uite-aÅŸa am dat eu peste antologia de proză scurtă a lui DoboÅŸ, scoasă de Media-Tech 2007.

Sunt 16 povestiri, selectate de pe parcursul a 20 de ani de scris SF ÅŸi, ca urmare, sunt inegale calitativ, cu toată rescrierea la care s-a dedat scriitorul. ÃŽn consecinţă, unele mi-au plăcut foarte tare, iar altele mi-au displăcut de-a dreptul. Subiectele sunt variate: povestiri cu tematica religios-futuristică specifică “AbaÅ£iei“, povestiri fantastice, povestiri SF.

Pletele Sfântului Augustin. Nuvela din care s-a dezvoltat “AbaÅ£ia“. Ceea ce este bine că s-a întâmplat, pentru că numărul de informaÅ£ii ÅŸi întâmplări acumulat în spaÅ£iul unei povestiri o făceau să fie promiţătoare dar nesatisfăcătoare. Sub formă de roman este mult mai bine, cu informaÅ£iile livrate mai cu ţârâita ÅŸi cu pauze în acÅ£iune, astfel încât cititorul să poată savura ÅŸi asimila noutăţile (zeÅ£ii, fabrica de Mântuitori, noua religie ÅŸi principiile acesteia, conflictul AbaÅ£iei cu Imperiul).

Franciscassino. Franciscassino este o staÅ£ie orbitală ocupată de urmaÅŸii călugătilor franciscani. Este, în acelaÅŸi timp, singurul loc în care se vindecă maladia numită Ciuma, care a rămas unica boală mortală pentru omenire. Vindecarea are loc în mod aleatoriu, printr-un soi de “ruletă rusească pe dos” care pare imposibil de controlat. Un reporter este de altă părere ÅŸi porneÅŸte să-i demascheze pe călugări. Urmează o dezbatere interesantă despre relaÅ£ia dintre “a crede” ÅŸi ” a înÅ£elege” ÅŸi un final din care n-am înÅ£eles nimic, aÅŸa că dacă poate cineva să mi-l explice ÅŸi mie chiar i-aÅŸ fi recunoscătoare.

A şasea cale. Mie mi se pare o poveste despre prostia savanţilor, care, căutându-l de Dumnezeu, uită de om. Sau poate că e o poveste despre faptul că tot ce e scris să se întâmple, tot se întâmplă. Depinde cum o luaţi. E cu Toma din Aquino (nu el e prostul).

Antiproverb I – A vedea. E menit să combată ideea conform căreia “calul de dar nu se caută la dinÅ£i”. Este cu un cal de dar ÅŸi cu un scriitor. ÃŽn planul subtil, ne vorbeÅŸte despre ceea ce facem sau nu facem cu darurile noastre, paralelismul între aventurile calului ÅŸi chinurile scriitorului fiind evident.

Antiproverb II – A iubi. Penibilă. Ideea e că “buturuga mică nu răstoarnă carul mare” deÅŸi buturuga din poveste chiar încearcă. Dacă nu reuÅŸeÅŸte ceea ce vrea – să răstoarne Carul Mare – se va resemna cu “un mic compromis”, la fel ca ÅŸi excursionistul care petrece o noapte în cort cu o femeie deÅŸi se gândeÅŸte la o alta. Treaba e că nu tuturor le e dat să amestece în mod reuÅŸit acÅ£iunea cu poeticul (nu toÅ£i scriitorii sunt Bradbury sau George R.R. Martin sau Moorcock) ÅŸi atunci nu ar trebui să încerce, de dragul cititorilor. Pentru că altminteri rezultă fraze căznite, cum ar fi: “Din cort auzeam respiraÅ£ia liniÅŸtită a Marei. ÃŽmpletită cu palidele indiscreÅ£ii ale muntelui, năştea un zvon de mare învolburată dar etern ÅŸi paradoxal secată, o zbatere captivă în cochilia albită de soare a unui Nautilus ce-ÅŸi sticlea moartea în deÅŸert“. Hă?!

Antiproverb III – A crede. Minciuna nu are picioare scurte, mai ales când îţi spune ceea ce vrei să crezi neapărat.

Antiproverb IV -  A muri. Mie ăsta mi-a plăcut rău de tot. Este amuzant în unele locuri şi trist în altele şi astea două se amestecă atât de bine (pe cât nu îi reuşise la Anti-proverbul doi, pe atât de bine i-a ieşit aici) încât l-am încheiat aşa, nostalgică, precum baba din poveste, care se duce la cimitir să joace cărţi cu vecina răposată. Un cimitir săpânţian ca atmosferă, în care morţii chefuiesc, îşi fac de cap, îşi mai pierd capul (la propriu) sau câte un femur dar, în general, par să se distreze mai bine decât în viaţă. Şi în care, apare, neaşteptată, iubirea, dovadă că nu întotdeauna ochii care nu se văd se uită.

Ion cel fericit. Nefericire cu happy-end ÅŸi o povestire ghiduşă foc. Ion e un amărât de boschetar care are de gând să dea Å£eapă firmei “SatisfacÅ£ie garantată”. Firma îşi propune să simuleze, pentru orice om, o existenţă fericită ÅŸi se obligă la o despăgubire substanÅ£ială în caz de eÅŸec. Numai că Ion a detectat o hibă a acestui program ÅŸi, făcând uz de unicul lui talent, are de gând să o folosească pentru a se îmbogăţi.

Scrânciobul. Un alien observă un om, pentru a detecta semnele existenţei telepatiei la specia umană; orice specie telepată este considerată un pericol şi trebuie eradicată. Neştiutor, omul tocmai se întâlneşte cu fosta sa iubire din tinereţe. N-am să mă întreb ce soi de specie inteligentă e aia care trage concluzii despre o planetă pornind de la un singur om. Mă voi rezuma la a mă plânge de artificialitatea dialogului dintre foştii iubiţi, ca în filmele româneşti căznite de pe vremea comunismului, şi de abuzul de clişee din scenele cu îndrăgostiţii; totul e atât de stângaci încât omoară o idee drăguţă.

Iepurele. Un deliciu de poveste, un fel de Matrix cu pensionari. ÃŽn funcÅ£ie de cât au plătit la asigurările sociale, bătrânii au dreptul la câteva zile de realitate pe săptămână. Restul timpuului ÅŸi-l petrec în spaÅ£iul virtual (geriospaÅ£iul), conectaÅ£i la programe, pentru că “iluzia vieÅ£ii este la fel de umană ÅŸi valoroasă ca viaÅ£a însăşi“. Cei care vor să petreacă mai mult timp afară, renunţă la facilităţile virtuale, petrecându-ÅŸi timpul în geriospaÅ£iu în calitate de fire de iarbă pe o pajiÅŸte, cu unica satisfacÅ£ie de a încerca să scrie înjurături la adresa paznicului. Ce-i cu iepurele? Păi citiÅ£i ÅŸi vedeÅ£i!

Gheorghe, un om special. Gheorghe, trăitor la Å£ară ÅŸi aflat la a patra căsnicie, a ÅŸtiut totodeauna că e un om special (nu toÅ£i ÅŸtim asta despre noi înÅŸine?). Ce n-a ÅŸtiut Gheorghe este că-i atât de special încât emoÅ£iile sale dau peste cap Galaxia. Când se gândeÅŸte la Andela Palmerson (cin să fie? cin să fie?) sau când echipa lui preferată de fotbal este pe teren, emoÅ£iile lui Gheorghe destabilizează găuri de vierme ÅŸi perturbă traficul extraterestru. Ca urmare, extratereÅŸtrii trimit pe cineva să rezolve problemele. Numai că fotbalul ÅŸi amorul sunt chestiuni complexe, care nu se pot rezolva aÅŸa, luând lucrurile ad litteram, de unde rezultă tot soiul de complicaÅ£ii nostime. Plus că autorul face niÅŸte comparaÅ£ii savuroase ÅŸi dialogul e natural ÅŸi spumos. Aici am dat peste expresia – care tare mi-a plăcut – “a tăcea în hohote” (extraterestrul, adică, era politicos ÅŸi nu râdea de Gheorghe aÅŸa, pe faţă).

Mi se pare că DoboÅŸ a reuÅŸit să surprindă esenÅ£a românului, ca popor: lasă-mă să te las dar capabil de idei profunde, îl duce mintea dar nu prea ÅŸi-o foloseÅŸte, e capabil să ia totul cu naturaleÅ£e (inclusiv vizita unui extraterestru) dar ÅŸi când îl pocneÅŸte disperarea…  Nici nu vreau să vă mai povestesc dar citiÅ£i-o, că nu ÅŸtiÅ£i ce pierdeÅ£i!

Dona Cristina. Un ins povesteÅŸte cum a salvat o demoazelă spaÅ£ială aflată la ananghie dar de fapt amintirile lui ascund altceva. Din punctul meu de vedere – neinteresantă, mai ales că vine ÅŸi după două povestiri foarte bune.

Cântă-mi, Hermes, cântă-mi! Surprinzătoare şi stranie, o poveste despre ceea ce se poate ascunde în legendele legate de zei şi despre adevăratele motive pentru care ar trebui să fim atenţi la mituri.

Gambitul lui Carly. Carly este profesor de caractere la Academia de Personalitate, care maturizează rapid clone ale unor personalităţi publice importante, astfel încât acestea să poată prelua locul originalelor în caz de nevoie. Profesorul de caractere, mai precis de eroism, se trezeÅŸte în situaÅ£ia de a “maturiza” clona scriitoarei care a creat personajul său literar preferat, iar lucrurile nu merg deloc cum trebuie. Printre rânduri, o critică amară la adresa producerii ÅŸi exploatării scriitorilor “de serie”.

Să-mi ierÅ£i furia, iubite. O altă variantă a poveÅŸtii lui Zerri din “Blestemul AbaÅ£iei”, în care fata incapabilă de disciplina necesară pentru a lupta în rand are o cu totul altă soartă decât cea din roman, cu impact asupra iubitului ei (personaj-cheie pe planeta Kyrall). Chiar sunt curioasă cum ar fi ieÅŸit romanul dacă ar fi fost scris aÅŸa.

ÃŽngeri, ieÅŸiÅ£i din morminte! O nuvelă care conÅ£ine germenii unui roman ce se va numi “DemNet”. Cam cyberpunk pentru gusturile mele (eu nu prea mă înÅ£eleg bine cu genul ăsta). ÃŽntr-o lume în care toÅ£i îşi fac îmbunătăţiri artificiale ale organismului, prelungindu-ÅŸi viaÅ£a cât mai mult, o mână de oameni luptă pentru dreptul lor de a-ÅŸi păstra trupurile nealterate, căci, “nu poÅ£i trăi cu adevărat decât dacă sfârÅŸeÅŸti prin a muri“.