Teodosie cel Mic – Răzvan Rădulescu

Teodosie cel micNumele romanului “Teodosie cel Mic” pe mine m-a dus cu gândul la o povestire încarcată cu elemente religioase, ceva în genul “Pletele Sfântului Augustin” a lui Dan Doboş. Spre surprinderea mea cartea nu a fost nici pe departe ceea ce m-aş fi aşteptat eu. Răzvan Rădulescu este cunoscut pentru scrierea scenariilor filmelor “Marfa şi banii” (2001 – in colaborare cu Cristi Puiu), “Niki Ardelean colonel în rezervă” (2003 – tot în colaborare cu Cristi Puiu), “Moartea domnului Lăzărescu” (2005 şi Cristi Puiu), “Hârtia va fi albastră” (2005 în colaborare cu Alexandru Baciu şi Radu Munteanu).

A primit Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor pentru volumul “Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane” (Editura Cartea Românească) şi Premiul pentru Proza pe 2006 al revistei „Cuvântul”.

Aş remarca că activitatea şi experienţa de scenarist a scriitorului joacă un rol foarte important şi  in volumul de faţă, romanul lasând impresia pregnantă a unui scenariu bine închegat şi construit. Din numele personajelor şi modul în care sunt prezentate ele se poate observa că scriitorul Răzvan Rădulescu plăteşte un pic de tribut formaţiei sale profesionale şi nu reuşeşte în totalitate  să se desprindă de ocupaţia care i-a adus atâta succes. Nu spun ca romanul nu este plăcut şi nu reuşeşte să te facă curios în legătura cu evenimentele ce ar urma să se petreacă, însă nici nu pot trece cu vederea lipsa detaliilor fizice şi descriptive în general ale personajelor (mai ales!) şi nici incursiunile în diverse “realităţi” (plus cateva paragrafe adresate editorului), mai mult sau mai puţin fantastice.

Majoritatea personajelor sunt adorabile, începand de la nevinovatul principe Teodosie cel Mic, şcolit de Pisicâinele Gavril, Tutorele său Plenipotenţiar, stăpâna Căpşunăriei din regat, bufniţa Kaliopi, Minotaurul Samoil ce are în grijă Ciupercăria, Fantoma Otilia, prinţul Otto din Ottoburg şi principalul aspirant la tronul regatului fantastic sau Somnul Protector, o altă piesă importantă a intrigii ce o vom descoperi în paginile romanului de faţă.

De fapt, dacă acţiunea şi în general construcţia romanului au în centru figura lui Teodosie, revendicat şi dorit de multe dintre tabere, totuşi şi celelalte personaje au farmecul lor şi fură deseori prim-planul. Şi vorbesc aici de Somnul Protector care nu se limitează la a ticlui un singur plan intrigant, ci îşi mai desfăşoară încă alte câteva pentru a fi acoperit şi a face astfel faţă oricărei  situaţii neaşteptate. Se poate observa cu uşurinţă că limbajul folosit în general de personaje şi dialogul sunt împânzite de o tonalitate şi o undă dominate de un umor uşor, de multe ori existând impresia că situaţia nu va escalada niciodată şi evenimentele nu vor lua nicicum vreo turnură violentă.

Şi totuşi finalul a fost surprinzător, atenuând din tonul idilic şi pastoral al volumului de faţă, predominant în mai mult de optzeci la sută din roman. Un pic sâcâitoare este şi schimbarea bruscă a planului şi a punctelor de vedere ale personajelor nesemnalizată prin niciun spaţiu liber sau asterisc, acţiunea continuând în mod cursiv, dar dintr-o cu totul altă perspectivă.

Cum spuneam, personajele sunt atractive şi au un exotism aparte, însă este păcat că nu s-a detaliat mai mult. Ca exemplu aş da anumite scene în care Minotaurul este înfrânt de reprezentanţii uneia dintre speciile de furnici prezente în roman, din detaliile oferite acestea părând a avea aceeasi statură cu a sa. Ori asa ceva e destul de greu de digerat, lipsa amanuntelor deteriorând imaginea mentală pe care încearcă să şi-o formeze cititorul cu efect direct asupra interacţiunii  cu personajele.

Povestea este simplă. Teodosie cel Mic este crescut de Pisicâine, urmând ca la vârsta majoratului să urce pe tronul regatului. Totuşi există mai multe tabere – prinţul Otto făce parte parte dintr-una – care urmăresc ca prin uneltiri şi viclenie să preia puterea regatului si să-i reduca la tăcere pe Teodosie şi pe susţinătorii săi.

Dacă la început suntem introduşi în atmosferă şi în zona în care se vor derula evenimentele, ulterior acţiunea se precipită foarte mult, având un ritm alert şi care poate ţine cu sufletul la gură orice cititor. Mi s-a părut interesant că au existat o serie de necunoscute foarte reuşite (persoana din anturajul Pisicâinelui înscrisă în Fraţietateo asociaţie secretă adusă în discuţie de multe ori datorită iniţiativelor sale antiregalitate – cel puţin în prima parte a romanului) sau misterul ce planează asupra identităţii Marelui Monstruleţ (un joc de cuvinte fericit pentru ceea ce ne aşteaptă!) şi amplificat de poveştile neamului de furnici ce trăieşte în apropiere. Sunt elemente mult aşteptate, dar dezvăluite abia pe finalul romanului. Şi să nu uit, la pagina 352 avem şi o trimitere spre Almanahul Anticipaţia.

În ciuda micilor slabiciuni aduse în discuţie în debutul recenziei, dar si pe parcurs, şi a impresiei ca romanul pare mai mult un joc, unul serios până la urmă, din ce am putut observa pe final, cartea mi-a plăcut şi a fost o lectură reconfortantă şi inedită. Şi să nu mai spun că harta de pe coperta, într-o formă mai vizibilă la pagina 161, este o prezenţă binevenită şi normală având în vedere subiectul şi locurile de acţiune ale romanului, detaliind cu atenţie lumea radiografiată în roman.

Într-o anumită măsură cartea ar putea fi privită ca o mostră de fantastic românesc ce nu profită deloc de elementele autohtone, Răzvan Rădulescu apelând la propriile idei în creionarea lumii şi a personajelor sale, obţinându-se astfel o lucrare aparte în peisajul literar românesc.

Ca să vă faceţi o idee, puteţi arunca o privire aici. Câteva citate de prin alte parti, dar luate tot de la adresa online a cărţii (care va avea în curând şi o ediţie noua):

Paul CERNAT, februarie 2007, Dilemateca

Mai aproape de Lewis Carroll si Dimov decit de liricii Michael Ende si Iordan Chimet (cu atit mai putin de mitograful Tolkien), metafictiune comica si metabasm tragic, de o virtuozitate narativa diabolica, Teodosie cel Mic este (capod)opera unui maestru: combinatie de rigoare lucida si imaginatie suprarealista, tentativa a unui estet de a conjura prin puterile feeriei spaima de neant. O carte clasica si o carte drog, unul dintre cele mai bune romane aparute la noi dupa 1990.

Mihai IOVANEL, 25 noiembrie 2006, Gandul

Era mult mai plauzibil ca Razvan Radulescu sa isi stinga tigara in fata cititorului decit sa dea drumul unei astfel de carti – un hibrid fermecator intre un basm pentru copii si un basm pentru cei mari, “heroic fantasy” si literatura comica, Tolkien si Alexandre Dumas. Povestea este atit de minunat spusa si de bine construita, incit creeaza dependenta.

Bianca BURTA-CERNAT, 7 decembrie 2006, Observator cultural

Razvan Radulescu ne-a dat o carte rara, construita – cu acribie si ingeniozitate – pe o obsesie autentica. Teodosie cel Mic este de departe cea mai buna carte romaneasca de proza aparuta anul acesta si, neindoielnic, unul dintre titlurile de virf de dupa ’89. Ar putea sta foarte bine pe acelasi raft cu Orbitor. E, de asemenea, un produs de export, de valoarea caruia nu stiu daca ne dam cu adevarat seama…

13 Comments

  1. Răzvan Rădulescu scrie foarte mişto. Pe mine nu m-a deranjat lipsa descrierilor fizice ale personajelor, de-abia mi-a lăsat mie loc să îmi imaginez. Oricum, ştie cum să construiască un personaj fără să îţi dea mură în gură: primul dialog între Somnul Protector şi Pisicâine îţi spune tot ce trebuie să ştii despre caracterul Somnului, fără ca autorul să se amestece. Generalul Marin Căciulata e pe măsura numelui său – exact aşa se comportă şi vorbeşte un Căciulata.
    Şi mie mi s-a părut nelalocul ei schimbarea de registru din final. Poate ar fi fost mai bine dacă ar fi împletit puţin comicul cu hai să-i zic tragicul pe parcursul întregii cărţi; aşa, finalul pare luat din alt gen de roman şi lipit acolo.
    Şi referirile autorului la el însuşi şi la editură puteau lipsi şi eu nu m-aş fi considerat a fi în pagubă, povestea se putea susţine în sine.

  2. Pare o carte interesanta, ce merita a fi lecturata…

  3. @Alter Ego Blog
    Nu stiu exact tirajele, dar din moment ce apare intr-o editie noua la 3 ani de la la prima cred ca s-a vandut destul de bine. Eu am gasit-o cu greu la o librarie in Iasi. Si in plus cele 3 pagini de citate de pe adresa web a Polirom-ului dovedesc ca si critica a citit-o si inca in numar mare…Si mie mi-a lasat o impresie buna 😉 si uite ca si jewel este de acord 😀

    @dreamingjewel
    Pe Marin Caciulata l-am uitat prin recenzie 😀 nu stiu cum ca doar e si el o prezenta pitoreasca in peisaj cu un rol destul de consistent in actiunea romanului.

    Si prima oara cand a aparut mentionat Somnul Protector (avand in vedere ca nu l-a descris imediat) pe mine m-a dus cu gandul la o fiinta cu radacini onirice si nu neaparat la un vertebrat 😀 mai ales ca era exemplul Fantoma Otilia din debut ..

    • Patru ani mai tarziu si editia aia noua inca n-a aparut. E de negasit cartea. Tu de la ce librarie din Iasi ai cumparat-o?

  4. Pingback: Recenzii si articole, 8 - 15 iulie 2009 | Nautilus

  5. Niki Ardelean, colonel in rezerva e facut de Pintilie, nicidecum de Cristi Puiu.

  6. iar RR a făcut Litere, deci aia cu “plata de tribut” înspre “formaţia lui profesională” e o speculaţie fără legătură cu realitatea.

  7. chiar ma gindeam ca era culmea sa gresesc la ceva copiat 😀 … pai eu am spus ca a scris scenariul nu ca el a si regizat filmul.

    http://www.imdb.com/title/tt0368078/
    Writers:
    Cristi Puiu (writer)
    Razvan Radulescu (writer)

  8. nu, nu ai pus verb. ai zis: “Niki Ardelean colonel în rezervă” (2003 – tot în colaborare cu Cristi Puiu), – lăsând loc de interpretare şi implicit de WTF-ul aferent.

  9. eu cred ca nu citesti tu cum trebuie propozitia…

    “Răzvan Rădulescu este cunoscut pentru scrierea scenariilor filmelor…” si urmeaza insiruirea… dar fiecare vede ce vrea…

  10. Pingback: “Se vede că e croitor” « La Nouvelle Sappho

  11. Pingback: polimedia.us/fain/

  12. hm, din cate stiu eu ‘Teodosie cel Mic’ e scrisa inainte ca autorul sa fi devenit un scenarist cunoscut. in orice caz, nu se poate spune ca avea ditamai experienta in scris scenarii pe atunci. asa ca afirmatiile de la inceputul recenziei nu au nici o acoperire.

    curios, pana sa citesc aici eu nu remarcasem ca personajele nu-s descrise si fizic. asta din cauza ca au ajuns sa aiba niste figuri atat de bine conturate in capul meu incat nici nu mi-am dat seama ca nu autorul le-a descris, ci eu le-am creat pornind de la ce-mi da cartea, atat de misto scrie RR. 🙂 si e foarte bine asa, nu inteleg ce e deranjant in a nu da totul mura-n gura. altfel, nu-s de acord cu nici una dintre obiectiile tale, Teodosie cel Mic e o bijuterie de carte, e literatura in starea cea mai pura.
    insa n-o sa intru acum in discutia asta – ma bucur ca ti-a placut 🙂
    (vad ca insemnarea asta e din 2009 si uite ca pana acum n-a aparut editia aia noua pe care o promitea editura. ufff!)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu