Supravietuitorul – Simon Spurrier

Supravietuitorul - Simon SpurrierAcum cateva luni Horia mi-a zis ca o sa publice o carte “din alea care imi plac mie” – in traducere, o carte in care mor o gramada de oameni dintr-un motiv aleator, iar supravietuitorii trebuie sa se descurce cum stiu. Ajunge doar sa aud “post-apocaliptic” si mi se intind antenutele, iar The Culled suna bine din descrierea de pe site-ul editorului american.

Fast forward cateva luni mai incolo… Dupa cum ma asteptam, cartea, botezata Supravietuitorul in romana (da, stiu, e pacat ca nu avem un cuvant bun pentru “to cull”), s-a dovedit captivanta. Da, e un cliseu, dar chiar e scrisa destept si te prinde din prima. Ce e clar: o molima rade de pe fata pamantului aproape toata populatia globului. Cei ramasi se descurca si ei cum pot intr-o lume care se duce naibii pe zi ce trece. Singura evadare a oamenilor din viata mizerabila de zi cu zi este emisiunea saptamanala a lui John-Paul Rohare Baptiste, conducatorul Biserii Apostolice a Zorilor Redescoperiti, imun la Molima gratie dorintei Domnului (cica).

Pasiunea mea postapocaliptica si-ar fi dorit mai multe detalii aici, mai mult despre modul in care oamenii isi continua existenta… dar actiunea incepe atat de rapid incat chiar n-am suferit mult, si oricum am avut parte de cateva secvente satisfacatoare (de exemplu BBC-ul e la datorie chiar si cu 90% din personal mort si ingropat – sau, ma rog, ars, putrezind pe strazi etc).

Personajul nostru principal e un baiat dur, un fost agent MI6 care reuseste sa ramana mai lucid decat majoritatea supravietuitorilor dar care isi duce viata de pe-o zi pe alta fara nici un scop… cel putin pana cand primeste un mesaj de la cineva care n-ar fi trebuit sa mai fie in viata. Atunci baiatul nostru, ca un mic Van Damme britanic ce e, se hotaraste ca are putina treaba in Statele Unite, asa ca face rost de un avion si pleaca. E pacat sa dezvalui prea mult din actiune, dar sa zicem doar ca societatea americana s-a schimbat foarte mult in cei cinci ani de la declansarea Molimei, iar trimisul Domnului de care ziceam mai sus joaca un rol important. Ce poate fi mai eficient pentru manipularea maselor decat sa amesteci biserica si armata?

Un lucru e clar despre carte: te tine in priza pana la ultimele pagini. Totul se misca repede, eroul nostru are fix doza de autoironie potrivita si injura in mod corespunzator*, pregatirea speciala justifica in mare parte faptul ca reuseste sa cafteasca pe oricine ii sta in cale, iar micile mistere persista pana la sfarsit.

[*Multa lume s-a plans in recenziile de pe Amazon de numarul presupus exagerat de fuck-uri (traduse, spre bucuria mea, cu niste ‘futu-i’ neaose de catre Mircea). Serios, e sfarsitul lumii iar personajul principal e un tip care omoara oameni pe banda rulanta… credeti ca ar trebui sa aiba limbaj de domnisoara de pension?!]

Supravietuitorul - Simon SpurrierCe e mai putin placut: pe alocuri autorul pare ca a uitat ce incepuse (prescurtarile americane care il bulverseaza pe britanic la inceput dispar in decurs de cateva pagini si nu mai reapar), italicele sunt folosite mult prea mult (serios, nu e nevoie sa subliniezi un cuvant o data la 3 fraze!), iar unor detalii li se da prea multa importanta comparativ cu impactul lor final (cand mentionezi o data pe capitol ca e ceva dubios in legatura cu un personaj, ai face bine sa apari cu ceva chiar surprinzator la sfarsit).

Dar toate cele de mai sus sunt usor de ignorat. Ce m-a iritat pe mine a fost altceva: motivatia personajului pentru toaaata povestea pe care am citit-o. Nu ca ar fi greu de ghicit de la cine e mesajul care il pune pe drumuri (desi hm, cam mare coincidenta cu omul potrivit la locul potrivit in cele 5 secunde potrivite), dar ma asteptam la… mai mult, ceva in plus pentru care persoana respectiva e importanta. Motivul care ni se dezvaluie in final nu prea pare credibil pentru personalitatea agentului care ne-a fost descrisa pana la momentul respectiv… In orice caz, astept sequel-ul 🙂 Poate urmatorul autor a gasit o explicatie mai buna (urmatoarea carte e scrisa de altcineva).

In concluzie, Supravietuitorul nu e mare literatura si nici n-are potential sa devina cartea de capatai a cuiva. Dar, judecand-o in contextul potrivit – divertisment, pur si simplu – si-a atins scopul foarte bine. Si, ca primul volum din Afterblight Chronicles/Cronicile Apocalipsei, a reusit sa creeze un decor extrem de promitator pentru volumele urmatoare. In plus, subiectele par destul de variate… din descrierile de coperta, cel putin, reiese ca nu toate vor fi despre baieti duri care omoara tot in cale, iar autorii diferiti asigura macar ceva varietate. Amatorii de fictiune postapocaliptica ar trebui sa tina urechile ciulite dupa vesti despre urmatoarele volume – numarul doi e programat pentru la toamna, la Gaudeamus.

9 Comments

  1. Pe cand si o recenzie la celalalt apocaliptic (in fine, aici e complicat, dar simplific de dragul frazei) lansat la BookFest? (i.e. Pistolarul)

  2. e inceputa de o luna… dar mi-e greu spre imposibil sa scriu despre dark tower (si cu atat mai mult despre un volum luat separat de restul), asa ca nu promit nimic. pana acum e mai mult despre mine si dark tower decat despre carte in sine…

  3. Sound like fun 😀
    Vreau!

  4. îmi place cum ai punctat plusurile şi minusurile. my thoughts exactly. 🙂
    şi da, aştept şi eu o recenzie la Pistolarul. 😛

  5. gata, ne-am impartit sarcinile. kyo o sa scrie o recenzie pe bune, din perspectiva cuiva care citeste dt prima oara, si o sa scriu si eu dupa aia… ceva. despre povestea mea cu roland si despre dt in contextul restul cartilor lui king, ceva de genul asta.

    ah, si n-o sa pot sa ii spun in veci pistolarul sau turnul intunecat. imi pare rau, vlad 😛

  6. ooo, două la preţ de una. 😀 gooooood.

  7. dar mai dureaza, nu vrei sa stii cate recenzii asteapta in drafts 😛

  8. thanks, Jen. de precizat doar ca la gaudeamus vom avea nu una, ci doua “sechele” pe taraba 🙂

  9. Pingback: Noi reacţii post-Bookfest « Ugly Bad Bear’s Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu