Amintirea Pământului – Orson Scott Card

orson-scott-card_amintirea-pamantuluiNu, hotărât, nu există carte ca “Jocul lui Ender”. Nu printre cărţile scrise de Orson Scott Card, cel puţin alea care au apărut în România. Sigur, ar mai fi “Vorbitor în numele morţilor“, poate, dar deşi ridică întrebări interesante, aia e de cu totul altă categorie.

Revenind la “Amintirea Pământului“, primul volum din seria “Întoarcerea acasă“, recent publicat de Nemira, ei bine, se simte acut că este primul volum dintr-o serie. Autorul este preocupat de trasarea cadrului general pe care urmează să construiască, probabil, în restul seriei: facem cunoştinţă cu personajele importante şi ne dumirim în ce fel de univers are loc acţiunea. Dacă povestea s-ar încheia aici, te-ai întreba de ce naiba ai citit-o. (Şi în acest aspect iarăşi nu se compară cu “Ender”, care poate fi luat şi ca lucrare de sine stătătoare).

Am făcut comparaţia cu Ender ca să ştiţi la ce să vă aşteptaţi şi la ce să nu vă aşteptaţi. Să trecem însă la subiect.

Cândva, cam cu vreo cinci-şase pre-queluri nescrise în urmă, omenirea a distrus Pământul dar a reuşit măcar să se salveze pe sine. Oamenii au lăsat dezastrul în urmă şi au colonizat cinci planete, plasând Terra în grija unui computer numit “Păstrătorul Pământului”, care are menirea să vegheze la refacerea acestuia. Peste 40.000 de ani, pe planeta Harmony, una dintre cele cinci colonii, omenirea trăieşte sub supravegherea unui computer numit “Sufletul Suprem”. Pentru a evita ca oamenii să repete istoria distrugerii propriului habitat, computerul, care le controlează minţile, a eliminat din ele orice amintire şi orice tendinţă de a descoperi concepte şi arme care să permită un război generalizat la scară planetară. Cine încearcă are o senzaţie de disconfort psihic apoi uită la ce se gândea. Violenţa există, căci nu ar fi putut fi total eliminată fără să fie alterată însăşi natura umană, dar se manifestă la nivel individual. Din acelaşi motiv, al evitării conflictelor, femeile sunt cele care deţin puterea, care asigură prestigiul social şi averea, care au voie să aibă case în oraşul sacru, în timp ce bărbaţii locuiesc în afara oraşului propriu-zis. Societatea este una construită pe baze religioase, înapoiată în spectaculos de multe  privinţe (nu au descoperit zborul, nu au mijloace de comunicare la distanţă) dar surprinzător de tehnică în altele (au computere).

După 4o de milioane de ani, computerul care veghează planeta simte cum perioada sa de funcţionare se apropie de final. Îşi pierde eficienţa şi, treptat, violenţa colectivă şi ideea războiului se strecoară în minţile oamenilor. “Sufletul Suprem” caută, printre locuitorii planetei, pe aceia care l-ar putea ajuta înainte să fie prea târziu. Este începutul unei călătorii care va readuce omenirea – sau doar o parte a sa, vom vedea în celelalte cărţi – înapoi pe Pământ. Şi, cum “Sufletul Suprem” este considerat un zeu, iată-ne plonjând într-o poveste profetică, de tip biblic, cu un tată puternic, o mamă înţeleaptă, patru fraţi şi invidiile inevitabile ce capătă accente fratricide pe alocuri.

(Nici nu este de mirare, atâta timp cât seria “Întoarcerea acasă” este inspirată de Cărţile Mormonilor – religie pe care Card o împărtăşeşte – mai precis de călătoria iniţială a unui grup de aleşi către ţara promisă; chiar şi numele personajului principal, Nafai, este derivat din Nephi, profetul care, conform cărţilor, i-ar fi condus pe primii mormoni din Ierusalimul pe punctul de a fi cucerit de babilonieni până în… America).

Cine-i pentru, cine-i contra. Personajele sunt, ca de obicei la Card, bine create şi relaţiile dintre ele sunt vii. Există bogatul Volemak, om cu greutate dispus să renunţe la tot ca urmare a viziunii pe care “Sufletul Suprem” i-o trimite; evident, ca în orice legendă religioasă ce se respectă, la început nimeni nu îl crede, nici măcar fii săi. Soţia sa, Rasa, este modelul femeii înţelepte, sigure pe sine, exercitând o autoritate blândă dar nu mai puţin fermă asupra celor din jur. Fiul cel mic, Nafai, care nu-şi poate ţine gura niciodată, este într-un final alesul, cel care va ajuta supercomputerul, cel care va înţelege cel mai bine în ce constă misiunea pe care “Sufletul Suprem” i-a încredinţat-o lui şi familiei sale. Este ajutat de Issib, fratele său, nespus de inteligent dar dependent de flotoare pentru a se deplasa întrucât este aproape paralizat. Personajul lui Issib este se pare modelat după unul dintre fiii lui Card, care, conform Wikipedia, a murit la numai 17 ani ca urmare a unei paralizii cerebrale.

De cealaltă parte a baricadei se situează fraţii mai mari, Elemak şi Mebbekew, care nu recepţionează mesajele computerului şi care sunt preocupaţi mai mult de posibilitatea ca “viziunile” tatălui lor să le ruineze prestigiul în societate şi să ducă la confiscarea averii. Pe această cale trădarea se insinuează în sânul familiei exact în momentul în care alţi concitadini, conduşi de vanitosul Gaballufix, fac primii paşi către declanşarea unui război.

Este un caz clasic în care copacii sunt atât de interesanţi încât nu observi că pădurea e cam cheală.

Altfel zis, personajele sunt captivante iar acţiunea curge în ritm alert dar în materie de idei romanul mi se pare simpluţ şi tezist; nu creează nimic ce să nu mai fi fost spus, or Card mă învăţase să am pretenţii mai mari de la el. Uneori, să ai la propriu un deus-ex-machina sau, în cazul de faţă, o maşinărie pe post de zeu, simplifică lucrurile prea mult şi, în acelaşi timp, ridică semne de întrebare asupra valorii deciziilor pe care le iau personajele. De fapt nici ele nu ştiu dacă sunt pionii unui zeu sau dacă au vreu pic de liber arbitru, atâta timp cât o voce în capul lor le cere să facă una sau alta. Scena eliminării unui personaj negativ, incomod, este expediată într-un mod atât de lejer – atât ca soluţie găsită, cât şi din punct de vedere psihologic – încât tensiunea care putea fi scoasă de aici se duce naibii cu totul. În plus, ai zice că un computer care cunoaşte atât de bine natura umană ar putea să nu facă erorile care îi vor face lui Nafai viaţa amară în relaţiile cu fraţii săi.

Cea mai reuşită scenă: Aceea în care Nafai discută cu Issib şi realizează că “Sufletul Suprem” îi provoacă o senzaţie de disconfort ori de câte ori încearcă să se gândească la lucrurile interzise. Cu toate acestea, cei doi fraţi continuă să întoarcă subiectul pe toate părţile.

Cea mai ridicolă scenă: Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine scena în care un scaun cu rotile începe să profeţească în mod crunt cu vocea Sufletului, oprind un potenţial fratricid, m-a făcut doar să râd.

Pentru cine vrea să ştie:

SeriaÎntoarcerea acasă(The Homecoming Saga) este constituită din:

  • The Memory of Earth (1992), tradusă la editura Nemira cu titlul “Amintirea Pământului
  • The Call of Earth (1992)
  • The Ships of Earth (1994)
  • Earthfall (1995)
  • Earthborn (1995)

13 Comments

  1. “Nu, hotărât, nu există carte ca “Jocul lui Ender”. Nu printre cărţile scrise de Orson Scott Card, în tot cazul. ”

    sint curios ce-ai spune de “The Worthing Saga”.

  2. e vorba de 40 de milioane de ani, adica hm, hm… cam ciudat. faina si scena de la templu (p.168-176). si da, aiurea de tot chestia cu scaunul prin care vorbeste sufletul suprem, desi credibila si ea; in fond e o inteligenta artificiala conectata la orice masinarie. dar da, suna aiurea rau.
    dar romanul nu este decit prologul seriei (sper). singur… e cam putin. putea fi o nuvela si ar fi fost mai consistenta.

  3. @gangav
    Bine, o să adaug, “printre alea pe care le-am citit eu”.
    Tot aştept să mă surprindă Card şi asta încă nu s-a întâmplat.

    @michael
    Da, halisem nişte zerouri, am corectat. E credibilă faza cu scaunul, nu am zis că nu e, dar e totuşi ridicolă. Un tufiş vorbitor în flăcări parcă mai are oarece demnitate dar un scaun! la naiba! e obiectul ăla pe care stai cu fundul!

  4. O fi scaunul ala de pe coperta …

  5. @bijuterie-era un scaun zburator! 😀 d-aia era si nazdravan! probabil ca asa le vorbeste dumnezeu mormonilor,prin diferite obiecte chiar daca sunt de uz casnic! 🙂

  6. Şi dacă era ăla de pe copertă e o scuză?
    Dacă vreau să citesc chestii cu scaune zburătoare şi profeţitoare citesc basme, de la SF am nişte pretenţii ceva mai mari. Periuţa mea de dinţi este electrică dar nu mi s-ar părea deloc inspirat să aud profeţii din partea ei.
    Aş putea accepta un dialog din partea filtrului de cafea eventual, deşi, dacă vorbeşte prea mult, aş putea recurge oricând la ibric!

  7. my two cents: pentru mine, card va ramine omul a doua carti: jocul lui ender şi vorbitor etc. hai, fie şi a treia, măcar parţial: maps in the mirror, omnibusul cu povestiri. in rest: nice craftsman work, dar nimic care sa atinga valoarea primelor doua titluri mentionate. homecalling mi s-a parut subtirica, gen lectura de vacanta. ender (ăla micu’) rulz!

  8. Ursule, aşa zic şi eu dar îmi iau o marjă de eroare că nu l-am citit pe Card integral.

  9. 1)Sa spun si eu ca nu exista alta carte-Card la acelasi nivel cu Jocul lui Ender?Deja e redundant!
    2)@DJ:S-ar putea sa iti vorbeasca plomba Bluştuţ pusa de baietii cu ochii albastri {microfonie}!

  10. Aaaa, deci de aia s-a mocăit atâta dentistul meu cu plomba…
    Altminteri, Ender rulz!

  11. Pingback: Născut talent, murit speranţă « Biblioteca Babel

  12. salut, stiti careva unde pot sa gasesc si eu de cumparat cartea lui orson scott card – “Ender in exile”. As dori-o neaparat.. dar nu o gasesc nici in librarii nici pe net sa o cumpart..care ma poate ajuta?

  13. pe net am gasit-o in mai multe locuri, de ex. bookdepository: http://www.bookdepository.co.uk/book/9780765344151/Ender-in-Exile (si e si foarte ieftina)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu