O treaba murdara – Christopher Moore

Christopher Moore - A Dirty Job A Dirty Job mi-a atras atentia acum ceva vreme, din cauza unui post pe un forum si a unei coperte foarte misto. Desi parea doar amuzanta, pana la urma s-a dovedit ca avea chiar legatura cu actiunea… si nu numai din cauza ca subiectul principal al cartii e Moartea. Dar nu-mi plac spoilerele, asa ca s-o lasam aici.

In orice caz, pe lista mea de lectura erau altele mai importante, asa ca nu mi-am amintit de carte pana n-am dat de ea in oferta Polirom. Increderea mea in cartile traduse e destul de scazuta, dar deh, Polirom e un nume, si cum costa doar 10 lei… faptul a fost consumat si cartea a aparut la mine in casa.

Avand in vedere ca e scoasa intr-o colectie de mainstream, probabil ar trebui sa spun ca e o meditatie postmoderna pe tema abisului care ne asteapta pe toti cand ne incheiem existenta pamanteasca. Sau, cum scrie pe coperta, “o fantezie moderna, o epopee ironica a dragostei si a mortii”. Dar nu e. E un roman amuzant despre un tip obisnuit (poate prea obisnuit) care se trezeste Negustor al Mortii si habar n-are ce trebuie sa faca. Daca tii neaparat sa extragi semnificatii adanci, se poate… dar probabil ele vor fi despre caracterul barbatilor mai mult decat despre viata si moarte.

Charlie Moore - O treaba murdaraActiunea in sine nu e tocmai palpitanta (unii incearca sa isi faca treaba, altii incearca sa aduca iadul pe pamant, the usual), dar secretul e in detalii. Pe langa poveste, probabil cel mai important lucru din roman e definitia Mascului Beta, care mi-a adus aminte de niste filme cu John Cusack pe care nu cred ca le-am vazut vreodata de fapt (High Fidelity?). Un Mascul Beta – Charlie Asher in cazul de fata – e un fel de fraier simpatic care e coplesit de fiecare data cand i se intampla ceva bun… si, culmea, mai si reuseste sa scape din toate belelele.

Si apoi sunt personajele secundare: angajatii lui Charlie, o pustoaica goth careia ii place sa faca misto de el si un fost politist care isi tot cauta iubite pe site-uri cu “fierbinte” in nume, sora lui Charlie, o lesbiana care insista sa ii poarte toate hainele, Minty Fresh, un alt Negustor pe care chiar il cheama asa si Sophie, o fetita de cativa ani care omoara oameni spunand “pisi”. Ah, da, si personajul negativ, Morrigan, adaptarea unei zeite triple la timpurile moderne, o entitate formata din trei aproape-femei care nu cer prea mult, doar sa stapaneasca pamantul.

In final, O treaba murdara nu e un roman care sa te marcheze, sau scris exceptional, sau cu niste personaje care o sa te bantuie ani la rand. Dar sa citesti numai carti “mari” devine obositor la un moment dat… Din cate am vazut, lui Christopher Moore ii place sa amuze lumea, iar o carte draguta atunci cand n-ai chef de viata poate sa fie o idee foarte, foarte buna. Ma mai asteapta o carte a lui Moore pe un raft, asa ca o sa am niste pareri putin mai avizate despre autor peste ceva vreme. Mai ales ca a doua carte e in engleza. De ce?

Din pacate mi-am luat teapa. Polirom, traducere-redactare impecabila etc, da? Nu. Echipa care a lucrat la carte si-a propus sa ma scoata din minti. Timpurile zburda haotic peste tot, iar probabil “concordanta” este doar un cuvant bun pentru “spanzuratoarea” pentru redactor. Eu, una, n-as recomanda nimanui varianta in romana, dar stiu ca pe unii nu-i deranjeaza “maruntisuri” de genul asta, asa ca aruncati o privire pe fragmentele de pe site-ul editurii. Daca nu va suna nimic dubios, ati scapat, puteti sa o cititi fara probleme. Fragmentele fara dialog sunt mai enervante, dar sa zicem ca se pot ignora… Cu toate astea, sunt convinsa ca romanul mi-ar fi placut mai mult daca nu eram ocupata sa urlu in minte la redactor o data la 5 pagini.

Iar daca tot suntem la fragmente, bonus: primul capitol, in engleza, pe site-ul autorului.

Bonus 2: despre Masculul Beta, ceva mai inchegat, pe blogul lui Moore: partea 1, partea a 2-a, partea a 3-a, partea a 4-a. Pentru barbatii care se simt si pentru femeile care s-au saturat de Alpha 😀

11 Comments

  1. Eu nu prea am mai vazut-o prin librarii la oferta de 9,9 lei 😕 Si nici nu auzisem de ea, inainte de postul tau 😀
    Iar in privinta “concordantelor”, cred ca ti-ai format deja ochiul, ca pe mine la prima pagina nu m-a tras nimic de nas :D. In general, observ literele lipsa si nepotrivirile prea evidente.

  2. Sună cool. Mai bine un mascul Beta cinstit decât unul care se crede Alfa şi nu e (şi eventual îţi mai pretinde şi ţie să îl consideri la fel).

  3. pot sa fiu carcotas? ti-a atras atentia *datorita* unui post si unei coperte.
    Btw: coperta misto banuiesc ca era cea originala; altfel cea de la Polirom…

  4. Citesc acum “Evanghelia dupa Biff”- vorba vine citesc “acum”, pentru ca am inceput-o “acum” o luna. E fainuta rau. La primele 100 de pagini radeam de ma prapadeam (cel putin la faza cu “hai sa ne jucam de-a femeia adulterina care e omorata cu pietre” am crezut ca lesin pe scaun. Sau la jocurile de rol ale copiilor, in care Isus era Moise, iar unul dintre fratii lui Biff era mereu, indiferent de ce scena din Primul Testament era jucata, nevasta lui Lot- ca in afara de a sta nemiscat nu stia sa faca nimic 😀 ).
    A ajuns un fel de carticica magica. Cand am chef de ras si de buna dispozitie fara fandoseli si nasuri carne, bag doua capitole si zambetul a aparut. O citesc incet si trag de ea. 😀

    Dupa ce am inceput Evanghelia… am cumparat si “O treaba murdara”, numai pentru ca era scrisa de Moore. Nici nu stiam despre ce e vorba. 😀 Acum am un motiv in plus sa o si citesc.

    Lui Moore ii place clar sa amuze lumea si din punctul meu de vedere, cel putin in Evanghelia…, i-a reusit. El a scris sa ma bine dispuna, eu sunt bine dispusa, deci toata lumea-i multumita.

  5. Am citit acum citiva ani “The Stupidest Angel: A Heartwarming Tale of Christmas Terror”. M-a amuzat pe alocuri, insa per ansamblu mi s-a parut slabuta si ca idee, si ca stil, personaje si poveste, dar in special ca umor. Ori, hai sa spun ca as putea sa-i dau o nota generala de mediocritate. Poate ca are altele mai bune.
    Desi cu umorul depinde mult de personalitatea cititorului. De pilda mie imi place mult Terry Pratchett si am cel putin 3 prieteni care nu-i inteleg umorul si nu ii amuza cartile lui.
    Pe de alta parte, cele spuse de feeria suna misto. Cred ca am sa-l mai incerc inca o data pe Moore cu “Evanghelia dupa Biff”.

  6. Stai! Sa vezi cand descopera Iisus si Biff cafeaua cu lapte! Si incepe Iisus sa faca binecuvantari-fulger, pac-pac, cate trei oameni iertati dintr-o “lovitura”! (sau cand vrea Isus sa afle ce-i pacatul carnal si-l pune pe biff sa experimenteze in locul lui si apoi sa-i povesteasca. Si-l tot pune sa experimenteze, pentru ca el nu intelegea de ce-i rau pacatul asta, daca e atat de bine… 😀 ).

    Cartea are multe scene comice. O parte sunt si glumite rasuflate, dar simpatice. Ce o face, insa, si mai amuzanta este faptul ca alege sa asocieze acele glumite si scene cu chestiuni serioase, despre care stim ca nu trebuie sa vorbim decat cu capul plecat si ochii plini de piosenie. De fapt o gluma slaba spusa intr-un anumit context se poate transforma in ceva delirant. “Iisu si Biff intra intr-o carciuma”- hahahaaha!

    Si ai dreptate, depinde foarte mult de umorul cititorului- si de dispozitia lui. La mine tin si porcarelele, daca de asta am nevoie. Inca sunt la primele 170 de pagini… nu am terminat cartea. Dar imi place.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu