Lumina – M. John Harrison

luminaSa incep cu ce e mai important. Desi imi notasem greselile intalnite in text, cuvinte mai ciudate, litere mincate, vorba altora, virgule in plus sau aiurea pe la pagina 100 am renuntat. Si nu o sa insist nici in recenzie pentru ca asa cum a precizat si Assassin cartea e citibila si nu cred ca s-a pierdut mult din feeling-ul original. Asadar daca tineti neaparat sa o aveti nu ar trebuie sa va sperie o litera, doua mincate. Poate traducatorul/redactorul este la inceput, o fi avut probleme. Cine stie?!Pentru mine oricum nu era pe lista de prioritati asa ca vorbesc din ipostaza celui care a primit-o, fara sa-si mai cheltuie fondurile cu ea. De mentionat ca mi-a placut si coperta fiind chiar legata de subiectul romanului.

Sa trecem si la impresii legate de subiect. Mie unul, Lumina nu mi-a placut de nicio culoare.Am mai citit de Harrison doar Viriconium-ul care, chiar daca este mai incarcat literar, a reusit sa ma atraga, insa abordarea se face pe ramura dark fantasy. Ei bine, aici avem un semi-space opera, am folosit semi pentru ca actiunea alterneaza de pe un pamant al zilelor noastre, la planete si nave adanc ingropate in viitorul luminos al galaxiei. Mai precis anul 2400 DC. Modul in care alterneaza povestirile celor 3 eroi mi-a amintit de constructia lui Ian McDonald, diferenta facandu-se la nivelul temporal si la faptului ca acestea, desi legate unul de altul, nu stiu exact de existenta celuilat.

Avem un cercetator usor debusolat mintal, ce in timpul liber mai ucide cate o persoana, o fiinta umana transformata intr-o constiinta de nava si un fost pilot spatial aflat, pentru o perioada mai scurta de timp, intr-un mediu asemanator cu cele din matrix. In fapt o lume virtuala cam in acelasi stil. Pe mine nu m-a dat pe spate originalitatea ideilor si nici actiunea, care pina pe la pagina 100 si ceva parca e ca si inexistenta. Mai bine de jumatate din carte am avut impresia ca ma poticnesc, ca parca urc un deal al carui capat nu reusesc sa-l intrezaresc. Intr-adevar, recunosc ca space-opera nu se numara neaparat printre genurile mele preferate insa Alastair Reynolds, incadrat cam la aceeasi categorie, mi s-a parut interesant. Desi si aici parerile au fost impartite. Depinde cred si de subiectivismul persoanei si de factorii de stimulare pe care ii cauta fiecare la o carte.

Este adevarat ca majoritatea actiunilor eroilor sunt motivate de factori sau elemente din trecut ascunse cititorului. Da, se aduce in discutie problema lipsurilor care ne pot conduce viata, a golurilor personale ce apar in urma unor insatisfactii si ne determina la luarea unor decizii radicale. Cum este cazul Seriei Mau Genlicher. Frica de a da piept cu viata, cu problemele ei, cel putin la inceputul romanului, l-a izolat pe Ed Chinezu in lumea sa virtuala. Sau aceeasi teama ireala, amestecata cu elemente partiale de paranoia in cazul cercetatorului, mai mult cu numele, Kerney, mi-au aratat ca in afara de poveste romanul trateaza si aspecte de viata, analizand cu atentie detaliile existentiale ale subiectilor. Ca si originalitate daca ar fi sa compar acum cu Nemuritorul lui Roger Zelazny de care a adus aminte Bebe recent, si care m-a impresionat la vremea respectiva, Acum chiar daca e un pic fortata comparatia, as spune ca Harrison stie sa scrie dar uneori asta nu este de ajuns. Plus ca dezvaluirile finale nu reusesc parca sa aiba niciun dram de surpriza si mai mult, parca nu sunt construite pe modul clasic. Adica fie un elemente ascuns din trecut iese la iveala, fie revelatia finala este asa de mare ca ramai un pic uimit de ideile scriitorului. Fie, fie…Cartea se termina exact in acelasi stil si abordare cum se si desfasoara. Fara pic de elemente originale din punctul meu de vedere. S-au mai scris asemenea carti si se vor mai scrie. Mie mi se pare un pic deplasata afirmatia lui Ian M. Banks, un alt scriitor de care mi s-a vorbit de bine, desi inca nu am citit cum ca ” Lumina este geniala” .

Cred ca este si o mutare riscanta din partea editurii sa continue cu Harrison pentru ca exista in mod cert pe piata autori mult mai abordabili si mai apreciati de catre public, dar si de specialisti.  Insa daca romanul era intr-adevar genial lua mai mult decat premiul James Tiptree JR. in 2002. Poate lumea il tine minte de la Viriconium, poate si place si are vanzari. Totusi nu ar fi fost rau daca am fi avut vesti si de opera lui Jeff Vandeermer, City of Saints and Madmen: The Book of Ambergris (2001), ale carui drepturi stiam ca sunt la Tritonic. Pacat ca asemenea bunatati sunt trecute la naftalina. Am mai citit recenzii ale lui Harrison si pe blogul lui dremingjewel si am observat ca ea intotdeauna a reusit sa-i gaseasca aspectele apetisante ale scrierii sale. Cine e curios poate consulta link-ul. Ei bine, eu unul am avut niste banuieli ca nu-l voi gasi prea digerabil pe Harrison. In final asa a si fost .

18 Comments

  1. Eu am citit prima suta de pagini acum vreo 3 luni si de atunci tot incerc sa o reiau .Dar recenzia ta nu ma incurajeaza prea mult 🙂

  2. esti norocos… pe mine greselile ma irita in asa hal incat nu pot citi cartea cum trebuie (nu neaparat literele mancate, cat probleme de timpuri, cuvinte aiurea samd).

    despre city of saints eu sincer sper sa nu aud nimic. e o carte foarte misto si merita o soarta mai buna.

  3. Auuuuuu! Ai trecut TOTAL pe lângă tot farmecul cărţii şi tratezi extrem de nedrept personajele. Kearney – “un cercetator usor debusolat mintal, ce in timpul liber mai ucide cate o persoana”?!!! FTW! L-ai făcut să pară un soi de asasin de buzunar, când omul ăla de fapt este o fiinţă extrem de chinuită, care ratează cea mai mişto revelaţie pe care o poate avea o fiinţă umană din cauză că se crede blestemat şi impur şi care îşi iroseşte viaţa inventând ritualuri complet inutile pentru a ţine la distanţă ceva de care nu ar fi trebuit să se teamă!
    Protestez vehement!
    Şi Shrander-ul? Unul dintre personajele cele mai enigmatice şi mai interesante, în final? (Sigur, nu tot la fel de interesant ca sexoşenia aia de Shrike al lui Simmons dar orişicât!)
    Şi spaţiul cosmic? Cu omenirea constatând că legile fizicii pe care le-a considerat atât de importante sunt abolite pur şi simplu? Cu moştenirea acelei misterioase specii extraterestre de mult dispărute care era capabilă să mute planete din loc şi să le instaleze în altă parte numai aşa, ca să aibă o vedere mai bună la o constelaţie, aşa cum noi ne-am muta scaunul în faţa ecranului TV de acasă…
    A, cât despre revelaţii, sigur, un final cu revelaţii e mişto… prima oară când citeşti cartea. Dar autorul trebuie să îţi ofere mult mai mult de atât dacă aspiră la recitire.
    Şi pe urmă – nu că aş compara – dar ce, fraţii Strugaţki îţi dau vreun răspuns la finalul cărţilor lor? Aşa e viaţa uneori, nu îţi serveşte revelaţii pe tavă.
    În fine, noi am prevăzut doar că nu vom fi de acord în privinţa lui Harrison… dar eu tot protestez! Iac-aşa!

  4. Telegrafic, că eu cică sunt la serviciu şi tre să muncesc
    – n-am zis că se apuce toată lumea să oamoare pe câte cineva dar povestea lui Kearney este una a unei ratări cumplite dacă te gândeşti ce ni se sugerează că ar fi putut descoperi şi ce ajunsese el să facă de fapt.
    – cât despre numele ambilor, Kearney şi Tate, ştii şi tu cum se rescrie istoria uneori, nu întotdeauna face dreptate celor merituoşi; uneori cu trecerea timpului amănuntele precise se pierd. (Îmi vine să te trimit la Lucian Boia, că tot l-am citit recent).
    – normal că fraţii S. au fost mai mişto, că ei nu complicau lucrurile şi decorurile atât de tare şi realizau mult mai mult cu mult mai puţine efecte.
    – una peste alta, cartea are farmecul ei, chit că tu nu l-ai gustat, de unde şi comentariul meu cât o zi de post. că poate unora le-ar plăcea cartea dacă ar citi-o dar se vor simţi descurajaţi de recenzia ta.

  5. Mie cartea mi-a placut foarte mult – si atmosfera si personajele. Partea de space opera (firul narativ despre nava White Cat) este mai mult o parodie la acest gen, cu lupte in spatiu pe durate de nanosecunde de ex:), aceasta dand un farmec aparte romanului. Pentru a incuraja pe eventualii doritori de a citi Lumina, aveti aici inca un review extrem de favorabil http://www.sfsite.com/10b/li138.htm
    Oricum, ce pot spune e ca, dupa ce am citit Lumina, am pus pe lista de lecturi viitoare si Nova Swing (roman plasat in acelasi univers).

  6. De gustibus!

  7. Ce ziceti de faptu’ ca dupa cateva zeci de pagini numele Ed Chinezu se transforma in cel original din limba engleza? ^^

  8. Ce mult caz poate face un om din cauza catorva litere mancate.VA placut cartea? asta este lucrul important nu acela ca un redactor mai novice sau un traducator (de care nu pot spune ca este slab) a mai macat din litere
    De obicei nu ma leg de literele sau cuvintele mai ciudate(nu ca nu le-as vedea..) dar prea priviti cu ochi rai cartea.Pe la inceput JEN spunea ca o irita si o fac sa nu mai citeasca cartea…(nu mai zic nimic)
    Trebuie sa intelegem ca suntemi oameni si este noraml sa gresim.(ar trebuie sa fiti fericiti ca se extinde S.F-ul in Romania nu sa fiti tristi si sa faceti mofturi la cateva erori)

  9. Atat timp cat unele edituri pot respecta anumite standarde ale bunului simt si ne pot oferi opere impecabile din punct de vedere al redactarii si traducerii ( cel putin la prima vedere) nu vad de ce ar fi rau sa cer acelasi lucru tuturor.

    Daca ai mai fi citit carti tritonice, cele recente, cu mici exceptii, sunt “la pamant” din punctul de vedere al redactarii. Si nici eu nu urmaresc greselile cu lupa…Insa pina la urma fiecare le stie pe ale lui. Eu unul am renuntat sa mai achizitionez cartile lor. Cel mai probabil o sa-i mai abordez pe scriitorii romani publicati la ei si eventual traducerile semnate de oameni experimentati.

  10. da, dom’le, e normal sa gresim, ca oameni sintem, da’ cu conditia sa gresim mai rar decit o facem corect. 😀

  11. A fost publicată tot la Tritonic?
    Editura asta cam are o problemă cu corectatul cărților.
    Am găsit o mulțime de greșeli și în Viriconium, și în Steaua Pandorei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu