Hyperion – Dan Simmons

f33462-dan-simmons-hyperionDan Simmons este mai cunoscut cititorului român ca autor al romanului “Ilion“, publicat anul trecut de editura Nemira. Scrisă anterior, “Hyperion” (1989) este considerată până astăzi drept cea mai reuşită creaţie a autorului, fapt certificat şi de premiile Hugo şi Locus, acordate romanului în 1990. Bun, o să ziceţi că premiile nu sunt întotdeauna o dovadă a calităţii unei cărţi dar în cazul de faţă mie mi se pare că au fost meritate.

Patru milioane de locuitori ai planetei Hyperion, aflată la periferia Hegemoniei, se îndreaptă într-o singură direcţie. Spre spaţioport, cu speranţa că vor fi evacuaţi înainte ca războiul interstelar, pe cale să înceapă, să îi izoleze de restul civilizaţiei. Numai şapte sinucigaşi fac drumul invers, pe planeta depopulată. Sinucigaşi în mai mult de un sens, pentru că misiunea în care s-au îmbarcat este una care, se ştie de la început, îi va costa viaţa pe şase dintre ei. Ţinta acestui pelerinaj sunt Mormintele Timpului, misterioasele construcţii găsite de omenire la colonizarea planetei, a căror origine sau utilitate nu sunt cunoscute şi în preajma cărora timpul însuşi suferă fluctuaţii.

Printre aceste misterioase artefacte bântuie creatura numită “The Shrike“, un coşmar metalic cu patru braţe, compus din ţepi, lame tăioase, graţie nepământeană, viteză incredibilă şi o totală lipsă de comunicare, ce adânceşte misterul. Singurele interacţiuni pe care “The Shrike” pare să le aibă cu oamenii sunt uciderea sau răpirea acestora, iar victimele sunt alese la întâmplare, astfel că nimeni nu se poate simţi în siguranţă. Această maşinărie incontrolabilă, care poate lovi oricând şi în orice loc de pe Hyperion, este divinizată ca un zeu de unii şi temută ca un monstru de alţii şi a generat înflorirea unui cult religios centrat în jurul său, cu temple pe toate planetele civilizate şi cu pelerinaje la Mormintele Timpului.

shrike

The Shrike, posibil portret

Cei şapte implicaţi în acest ultim pelerinaj sunt oameni cum nu se poate mai diferiţi: un preot, un consul, un soldat, un detectiv, un templier, un poet şi un bătrân profesor ce îşi transportă cu sine fiica nou-născută. Pe durata drumului până la strania lor destinaţie, fiecare îşi va spune povestea. Fiecare are un motiv personal de a reveni pe Hyperion, fiecare a mai avut de-a face într-un fel sau altul cu planeta, cu mormintele sau cu misteriosul Shrike, cheia războiului izbucnit în jurul Hyperion. Prin alternarea povestirii la persoana întâi şi a treia, prin inserarea de fragmente de jurnal şi prin alternarea stilului dinamic cu unul bazat pe vizual, pe imagini, Simmons încearcă să creeze nu numai istorii cât mai deosebite, ci şi moduri complet diferite de a le relata.

Poveştile pelerinilor nu numai că adâncesc misterul “Mormintelor Timpului” dar creează şi o constelaţie mai mică de mistere personale: avem un preot disperat să salveze creştinismul, pe cale de dispariţie, un om care a uitat să vorbească şi are la dispoziţie numai nouă cuvinte (genul a căror existenţă dicţionarele nu o recunosc),  o dramă ecologică etc. Povestea femeii care începe să îmbătrânească în sens invers este cea mai intensă dintre ele, din pricina unei găselniţe pe care vă las să o descoperiţi şi care face istoria teribilă. Totodată, acest episod conţine o dezbatere despre natura divinităţii şi despre relaţia omului cu Dumnezeu care se va dovedi extrem de relevantă în continuarea cărţii, “The Fall of Hyperion“.

shrike1

The Shrike - varianta Bantam

(Dacă e un defect pe care l-aş găsi cărţii ar fi eşecul autorului de a crea într-adevăr stiluri distincte de a povesti, pentru fiecare personaj în parte. Dacă obiectivul “ce se spune” este bifat cu succes – poveştile sunt la fel de diferite pe cât sunt şi povestitorii lor – cel de al doilea, “cum se spune” nu îi reuşeşte decât parţial, cel mai de succes fiind în cazul poetului Martin Silenus. Dar trebuie să admitem că este dificil pentru un autor, oricât de bun ar fi, să scrie în şapte stiluri diferite de al său propriu).

Pe fundalul peripeţiilor celor şapte este schiţat treptat tabloul general al Hegemoniei umane: Pământul distrus, cele 200 de planete colonizate, nespus de diferite, înflorirea unor religii stranii, oameni cu creierele conectate direct la datasferă. O civilizaţie autosuficientă, atât de adâncită în propria rutină încât nu o îngrijorează dependenţa totală de inteligenţele artificiale, “AI”, care şi-au declarat secesiunea cu vreo 200 de ani în urmă dar au rămas să asiste oamenii, transformându-i într-un soi de infirmi la scară cosmică, susţinuţi de gigantica “proteză” a tehnicii AI.

Simmons desfăşoară o inventivitate fascinantă în creionarea acestui decor, cu mici găselniţe precum casele care au fiecare cameră pe o altă planetă (uşile fiind portaluri prin care se face teleportarea), navele-copaci ale templierilor sau inamicul extern al Hegemoniei, o specie într-o permanentă migraţie cosmică, în “roiuri”, cu fermele sale de comete. Mai sunt şi scene neimportante în sine dar de o frumuseţe care te urmăreşte mult după încheierea cărţii: o slujbă oficiată în ruina unei capele, oameni navigând pe o mare de iarbă sau o discuţie cu delfinii salvaţi înainte de distrugerea Pământului, cărora, dintre toate lucrurile, le e dor de rechini (cu obsedanta replică “miss shark, miss shark, miss shark”).

Pentru cine vrea să ştie.

Hyperion” este primul roman din seria “Hyperion Cantos” care mai conţine “The Fall of Hyperion“, “Endymion” şi “The Rise of Endymion“. “Hyperion” a fost conceput de Simmons nu ca o poveste de sine stătătoare, ci ca primul volum dintr-o istorie pe care “The Fall…” o continuă, aşa că se încheie în mijlocul acţiunii, lăsând cititorul cu o droaie de întrebări şi niciun răspuns. Romanul este o reverenţă respectuoasă adresată de autor clasicilor literaturii, ideea pesonajelor care îşi spun poveştile amintind de “Decameronul” lui Boccaccio, iar linia generală a povestirii fiind inspirată de poemul “Hyperion” al poetului englez John Keats. Keats de altfel joacă un rol important în poveste, autorul găsind o formă de a îl aduce, oarecum, în prezentul acţiunii. Iar scena uciderii unui personaj minor face trimitere exactă la moartea lui Mercuţio din “Romeo şi Julieta“. Povestea se poate citi însă cu aceeaşi plăcere şi de către cei care nu se dau în vânt după clasici.

Vestea bună pentru cititorii de SF din România este că au mari şanse să ia contact cu universul “Hyperion” neaşteptat de repede, cartea aflându-se în lucru la editura Nemira.

hyp_cant_small

Later edit. Sorin Camner, căruia îi mulţumim pentru completare, ne atrage atenţia că printre sursele de inspiraţie ale ciclului Hyperion îi întâlnim şi pe filozoful francez Teilhard de Chardin, naturalistul american John Muir, matematicianul american Norbert Wiener sau calugarul japonez Ummon. Hyperion este construită în acelaşi fel ca “Povestirile din Canterbury” ale lui Geoffrey Chaucer.

31 Comments

  1. in primul rand mii de multumiri pentru atentia ce-o primeste dan simmons aici, in al doilea rand o intrebare: cat de “neasteptat de repede” o sa intram in universul hyperion( fanii disperati ca mine vor cat mai multe detalii, fireste)?

  2. @arsavir – ce urmeaza sint pure speculatii, bazate pe informatii incomplete sau neverificate:
    Hyperion este/a fost la Lucman, traducerea (apartinind lui MDP, cred) fiind gata de ceva ani buni, insa, datorita declinului inregistrat de catre editura, toata treaba a ramas la stadiul de proiect. Intentia lui MDP a fost sa preia seria la Nemira, chestie care, se pare, s-a intamplat deja, fie datorita faptului ca optiunea a expirat, fie datorita unor “compensatii” (chestie complicata dar nu imposibila). Asadar, traducerea este gata de ceva vreme, iar cum MDP nu isi bate gura degeaba, eu zic ca e posibil sa avem surpriza in Martie, cel tarziu Aprilie.
    Hmmm, am putea initia ceva pariuri pe tema asta. 😀

  3. Dan Simmons spunea:

    “samanta din care au crescut Hyperion si The Fall of Hyperion este povestirea Remembering Siri” , aparuta in 1983 si a carei geneza pleaca de la propozitia: “Ce s-ar fi intamplat daca Romeo si Julieta ar fi trait cu adevarat?”;

    Deasemenea, printre sursele de inspiratie ale ciclului ii intalnim si pe:

    Filozoful francez Teilhard de Chardin, naturalistul american John Muir, matematicianul american Norbert Wiener sau calugarul japonez Ummon (daca aveti curiozitati despre oricare dintre ei cautati in Wikipedia). Hyperion este construita in acelasi fel cu Povestirile din Canterbury ale lui Geoffrey Chaucer.

  4. pai…o sa astept cautand noi valente in expresia “neasteptat de repede”.
    cat despre pariu..nu cred ca ar fi politically correct sa particip, avand in vedere faptul ca lucrez intr-o librarie.

  5. ce imi place la Simmons si vad ca “recidiveaza” si in celelalte romane ale sale sunt peisajele de tablou la care ramai cu gura cascata si iti pun motorasele neuronale in functiune la capacitate maxima…

  6. I love The Shrike :). Sper sa apara cartea asta cat mai repede s-o pot citi si eu.

  7. Eu sunt curioasă cum or să traducă “the Shrike” în limba română. Asta da provocare pentru traducător!

  8. Nestemata tu cum l-ai traduce? ma multumesc si cu o varianta aproximativa.(:

  9. glumesti aspoiule?..din toate librariile din bucuresti tocmai leaganul prostului gust ai gasit sa-l pomenesti?

  10. @arsavir – Hahaha! Speram ca nu la Diverta. Inca nu am intalnit nici o persoana interesata de carti care sa zica ceva de bine despre respectiva intreprindere. Cei mai suparati se pare ca sint editorii, insa considera importanta prezenta la raft, cu tot ploconul de 60%.

  11. @jewel
    Shrike = shriek + shrine ?
    Grea tema pentru un traducator…
    Eu l-as lasa Shrike, cu o nota explicativa… leneș, știu.

  12. da,stia si jewel ca s-a documentat, dar totusi e vorba de un monstru, si sfranciocu` pare mai simpatic asa de felul lui 😀 (eu nici macar nu am auzit pina acum de el 😕 )

  13. Ma intriga rau de tot ce-ai povestit aici, mai rau decat Ilion, premiatul. Abia astept sa apara si la noi. 🙂

    In legatura cu esecul autorului… am trait si eu un esec similar, cu o carte (bine, nu SF) care mi-a placut mult cu exceptia acestei hibe: tooooaate personajele “vorbeau” la fel, ba ma gandeam ca si rationeaza la fel. Ori, si acolo era vorba tot de povesti diferite, ale unor oameni diferiti. Se presupunea ca firile lor se reflecta in limbajul, discursul, dialogurile lor. Pe de alta parte, autorul era prea interesat sa construiasca un roman inteligent decat niste personaje puternice.

    (Bine, sa te rupi in 7 bucati + sa te pastrezi si ca instanta narativa… destul de complicat)

  14. @ voicunike
    Cred că aş face cum spune aspoiu: aş lăsa aşa, cu o notă de subsol.

    @ alexei
    Se traduce nespus de simplu şi total nepotrivit în context. Când îţi zice cineva că The Shrike e în spatele tău, te trec fiorii, mai ales că şi cuvântul are exact o sonoritate de lamă de oţel frecându-se de un zid. Când îţi zice cineva să Sfrânciocul stă în spatele tău parcă nu e acelaşi lucru. E ca şi cum monstrul din Alien ar avea un nume şi numele ăsta ar fi Ghiţă.

    @ feeria
    Păi e mult mai mişto decât Ilion, părerea mea. M-ai făcut curioasă, despre ce carte era vorba?

  15. “Casa Somnului”, Jonathan Coe (acum ca mi-am amintit, doctorul psihiatru ce se mai detasa de ceilalti :D)

  16. “in treatment” un tv show al hbo-ului, unde un foarte bun psihiatru plonjeaza constant din punct de vedere emotional in planul afectiv al pacientilor sai.
    personajele din acest film sunt minunat de originale, iar scriitorul serialului pare ca se apropie putin de tehnica lui dan simmons din “hyperion” .

  17. @ feeria
    Nu m-a atras până acum dl Coe deşi văd că îl tot publică Poliromul.

    @ arsavir
    M-ai făcut curioasă, o să mă uit. (Eu deocamdată la HBO nu mă uit decât la “True Blood”, nu prea mai am răbdare cu serialele care mă obligă să fiu la oră fixă în faţa televizorului).

  18. O veste care pare buna, dar, de fapt nu e chiar asa:
    Cica se face film dupa “Hyperion” si “Fall of Hyperion”, asta ar fi partea “buna” a vestii. Partea mai putin buna este ca regizor ar fi Scott Derrickson, cel care a semnat esecul “The Day the Earth Stood Still”. Ca sa va ‘turtesc’ si mai tare, cica filmul nu o sa fie adaptat in doua parti, ci doar una bucata, care sa acopere ambele volume. Eu unul nu vad cum acest regizor va reusi sa adapteze volumele astea doua intr-un film de doua ore. Probabil se va taia la greu si vor ramane doar scheletul si scenele bune de tras in efecte speciale spectaculoase.
    Cand e vorba de adaptat carti din astea ‘grele’, eu nu am incredere decat in Scott Ridley sau David Fincher. 🙁

  19. Nu văd cum poate să îl facă într-o bucată şi să se mai înţeleagă ceva.

  20. Eu traiam cu impresia (adevarata, de altfel) ca am scris despre ecranzarea de la Hyperion, si nu gaseam exact.Era mai recent decat credeam, aveti aici un pic mai amanuntit…

  21. Am bad-uri pe hard, bai!

  22. eu doar am venit in completarea ta 😉 si daca ai bad-uri izoleaza-le ca o sa revii sigur la randamentul normal 😀 (am testat eu)

  23. @dreamingjewel-iti recomand serialul Stargate+Stargate Atlantis,umbla vorba ca Hbo va ecraniza The song of ice and fire a lui Martin,da-i doamne sa fie! sa vezi atunci fani!!!
    Inca nu am citit Hyperion dar daca se va face vreun film dupa ea ajungem iar la polemica care a iscat-o SK,never in our life cartea nu se compara cu filmul,dixit!

  24. dreamingjewel, m-a atras subiectul cartii (personaje care sufera de diferite tulburari de somn, ale caror destine se intersecteaza si rezulta o mare intriga psihanalitico-dubioasa), iar cand am avut ocazia sa o rasfoiesc intr-o librarie, mi s-a parut interesanta si structura ei (fiecare capitol general sta sub semnul uneia dintre fazele somnului). Mie mi-a fost de-ajuns sa zic: o iau!
    Cand am citit-o nu stiam nimic de Jonathan Coe- deci autorul nu mi-a zis nimic. Poliromul si-a facut o obisnuinta din a face mini-serii de autor, oricum. Alte carti ale lui nu mi-au mai atras atentia. 😀

    arsavir, suna tare interesant ce-ai zis acolo. Abia am scapat de “obsesia Dexter”. Cu bucurie as imbratisa una noua. 😀

  25. @ voicunike
    Ca întotdeauna când îmi place mult o carte am o oarecare reţinere în a vedea filmul făcut după ea, pentru că mă tem să nu cumva să se piardă magia pe drum. Aşa că nu îmi e clar dacă veştile despre ecranizări de romane sf &f sunt bune sau proaste.

    @feeria
    Aoleu, nu, mersi, îmi ajung propriile mele tulburări grave de somn, nu mai am nevoie să mai şi citesc despre ale altora.
    P.S. Vezi că ţi-am dat leapşa!

  26. Pe 6 apare Watchmen!!!

  27. Pingback: Hyperion « Blog de carti

  28. Pingback: Un pic frustrant « capricornk13

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu