Nevil Shute Norway (17 Ianuarie 1899 – 12 ianuarie 1960) a fost un scriitor popular dar in acelasi timp si un inginer aeronautic de succes, cel mai cunoscut roman al sau find scrierea de fata, “Ultimul tarm” (“On the beach“, titlul original) publicat in 1957 dupa emigrarea sa in Australia. Foarte multa lume considera acest roman ca fiind o lucrare majora, in special printre textele cu filoane apocaliptice. Romanul a fost serializat in mai mult de 40 de ziare ale vremii si adaptat intr-un film in care au jucat Gregory Peck si Ava Gardner in 1959. Ca un fapt interesant, ”On the Beach” a fost primul film american expus publicului in cinematografele Uniunii Sovietice.
Subiectul romanului urmareste apropierea iminenta a sfarsitului lumii ca urmare a unor razboaie nucleare intense. Nu poti sa nu zimbesti de ironia sortii accentuata de scriitor, ca cei mici, tari ca Egiptul sau Albania le-au tras-o, ca sa ma exprim mai liber, marilor puteri ale lumii, declansand o conflagratie de dimensiuni globale. Nori de radiatii rezultate in urma diverselor bombe nucleare, la care a recurs omenirea, s-au raspindit de-a lungul marii majoritati a planetei si ameninta sa loveasca in curand si tarmurile pasnice si nevinovate ale Australiei. Cam asta ar fi fondul pe care se desfasoara evenimentele din carte, axate in principal pe doua directii, nevoia de a afla daca mai sunt supravietuitorii pe restul globului si credinta cercetatorilor australieni ca nu vor mai apuca anul urmator.
Stilul aparte al scriitorului si talentul literar se distinge inca de la prima pagina a romanului, introducandu-te cu usurinta in atmosfera dominata de optimismul aparent al oamenilor care se incapatineaza sa creada ca viata lor se va sfarsi brusc fara ca ei sa aiba vreun cuvant de spus . Trecerea de la o perspectiva la alta se realizeaza natural, aproape fara niciun efort, nefiind nevoie de noi elemente despartitoare pentru a observa ca personajul urmarit este altul decat cel de la dialogul sau descrierea precedenta. De multe ori ai impresia ca parca timpul a stat pe loc, personajele traind acelasi sentiment si incercand sa-si ocupe timpul si mintea cu diverse activitati pentru a uita de probabilitatea apropierii iradierii. Pentru a se complica un pic situatia si pentru a atrage atentia, asistam si la infiriparea unei scurte si nevinovate idile, lipsite de orice aport sau tenta sexuala prea explicita, caracterizata doar de flirturi si socializari nevinovate, ce contribuie din plin la cresterea tensiunii. Scriitorul a urmarit sa puna accent mai mult pe sentimentele si pornirile personajelor, pe modul particular al fiecaruia de a face fata situatiei; un personaj inca mai crede ca familia sa este in viata, desi este clar ca acestia nu mai sunt de mult timp printre cei vii, altul isi ineaca amarul in bautura, unii pur si simplu fac planuri despre ce o sa cultive in gradina in primavara urmatoare sau viseaza sa participe la curse de raliuri.
De mentionat ar fi ca unele dintre aceste fapte pe care le desfasoara acum, nu ar fi avut curaj sau ocazia sa le realizeze in vremuri normale. Poate acesta a si fost mesajul, pe care si-a dorit scriitorul sa-l sugereze, pe linga iresponsabilitatea razboaielor si pericolul pe care-l constituie infruntarile armate de ordin nuclear, ca e mai bine sa traim o perioada scurta de timp cu intensitate si mult mai important, sa ne vedem mult mai clar prioritatile, decat sa ne complacem multi ani intr-o viata sterila dominata de aceeasi rutina zilnica.
Ca sa fac o paranteza mai lunga, la un moment dat, un eveniment care nu a mai fost detaliat apoi de scriitor mi-a sarit in ochi. Este vorba de sustragerea a trei ziare dintr-o zona puternic iradiata de catre un marinar si transportarea acestora la bordul submarinului, actiune ce nu a fost dezvoltata ulterior, trecand aproape neobservata. Desi nu s-a intamplat nimic, curiozitatea-mi odata starnita, nu m-am lasat pina nu am cautat detalii in privinta posibilitatii ca hartia iradiata sa afecteze organismul uman. Dintr-una`n alta am descoperit alte procese mai sofisticate. Se pare ca putem apela in cazul muzeelor sau al cartilor la o operatiune de conservare prin iradiere fara ca produsele supuse procesului sa devina toxice, metoda ce se constituie intr-o alternativa ecologica, eficienta si cu un randament foarte mare, la metodele chimice de conservare. Aceasta iradierea actioneaza simultan asupra tuturor factorilor biologici ce degradeaza lemnul, pielea, pergamentul, textilele, hartia etc (insecte, mucegaiuri, bacterii), fara a afecta proprietatile materialelor. Totodata, in obiectele tratate nu ramin reziduuri care sa pericliteze sanatatea operatorilor, restauratorilor, vizitatorilor sau sa altereze spatiul de expunere.Mai multe detalii pe link. Despre ce ma interesa pe mine nu prea am gasit date concludente.
Revenind la “Ultimul tarm” nu pot sa afirm ca a fost o lectura prea antrenanta, pentru ca in primul rand, urmareste mai mult aspecte de atmosfera si de psihologie a maselor, realizand o contemplare minutioasa a intregului dezastru, si in al doilea rand aceasta atmosfera apasatoare este secondata de un accent foarte scazut pe actiune. Si totusi cartea lui Nevil Shute, adusa de oamenii de la Pygmalion in Romania intr-un tiraj de nu mai putin de 4000 de exemplare la vremea respectiva (desi prin orasul meu eu nu am vazut-o deloc) se inscrie cu succes in galeria romanelor apocaliptice alaturi de Ziua trifidelor, Oryx si Crake, Greybeard, Lup si fier, I Am Legend, sau Apocalipsa lui King, multe dintre ele citite pe nerasuflate, meritandu-si din plin locul si statutul printre aceste capodopere ale literaturii science-fiction .
Si sa nu uit si bonusul cartii, introducerea lui Mihai-Dan Pavelescu redactorul de atunci al cartii, care trece prin datele biografice ale scriitorului, observand ca romanul nu a fost scris de un autor clasic de science-fiction, analizand apoi si contextul mondial, dar si literar, in care a fost scrisa cartea lui Nevil Shute.









18 comments
richie
23 February, 2009 at 14:21 (UTC 3)
N-am citit cartea dar am vazut o serie TV din 2000, cu Armand Asante ,”On The Beach” si mi-a placut ideea.
http://www.imdb.com/title/tt0219224/
kyodnb
23 February, 2009 at 14:26 (UTC 3)
Eu am facut rost de filmul din `59, inainte de a citit cartea…dar cred ca mai las sa treaca o perioada pina sa-l parcurg
Si cred ca am auzit si de cel din 2000, dar am uitat sa-l mentionez
, vad ca are si rating bun, deci e cat de cat bine facut.
Jen
23 February, 2009 at 16:02 (UTC 3)
nici nu stiam ca a aparut la noi… eu am citit-o acum 2 ani in engleza si mi-a placut foarte mult, desi e al naibii de deprimanta.
din fericire pentru ea, e scrisa destul de bine cat sa te faca sa ignori greselile evidente, in frunte cu ideea cum ca radiatia nucleara coboara incet-incet spre australia.
dreamingjewel
23 February, 2009 at 16:09 (UTC 3)
Mie una mi s-a părut atât de deprimantă încât nu am terminat-o.
kyodnb
23 February, 2009 at 16:28 (UTC 3)
Este intr-adevar deprimanta insa eu am pus asta pe planul doi. Am reusit s-o duc la capat ca pe parcurs am fost motivat de speranta ca se va intampla ceva care sa mai anime atmosfera un pic, sa se transmita niscaiva radiatii la pasagerii submarinului in momentul sustragerii ziarului si alte fitile aruncate dar neexploatate…
Jen
23 February, 2009 at 16:32 (UTC 3)
eu am citit-o in cateva ore, fara pauze (bine, partial si din cauza ca eram intr-un autocar si nu aveam unde sa plec). si, dupa* atatea carti post-apocaliptice optimiste, una in care moare toata lumea e chiar “placuta”. da, daca ii apuca pe niste neni draguti sa isi dea cu bomba in cap riscam sa crapam cu totii, nu sa reconstruim civilizatia sau sa ne mutam pe luna.
* “dupa” in cronologia mea, pentru ca “on the beach” e de fapt mai veche decat ele.
kyodnb
23 February, 2009 at 16:46 (UTC 3)
Da, oricum se citeste repede si cred ca ai dreptate, putine sunt cartile care se termina cu o tenta pesimista daca nu chiar “revolutionara” pentru omenire
Weird Vision
23 February, 2009 at 16:56 (UTC 3)
Filmul cu Assante a fost bun, dar parca tot n-as citi cartea…
kyodnb
23 February, 2009 at 16:59 (UTC 3)
Pai cred ca e de ajuns, ori cartea ori filmu
Desi eu m-as uita la cel din `59 doar pentru afis, care ma atrage in mod inexplicabil…
dreamingjewel
23 February, 2009 at 18:07 (UTC 3)
Las că dacă mă gândesc mai bine şi “I am a legend” se termină nespus de pesimist şi totuşi mi-a plăcut. (Da mă rog, eu am tendinţa să ţin cu vampirii în general, aşa că din punctul meu s-ar putea spune că s-a terminat totuşi oarecum bine, chit că omenirea s-a dus de râpă).
kyodnb
23 February, 2009 at 18:10 (UTC 3)
pai nu e chiar pesimista, doar prin combinarea celor doua rase a aparut una mai puternica
zic de carte, iar pesimista ar fi mai degraba din punct de vedere al eroului principal…pe cand aici e luata intreaga umanitate si “afara” pe ferestra cu ea
Jen
23 February, 2009 at 18:28 (UTC 3)
mie ‘i am legend’ mi s-a parut plictisitoare si n-am inteles de ce o ridica lumea in slavi atat…
George Lazar
23 February, 2009 at 18:38 (UTC 3)
Mi-a placut foarte mult, am vazut ambele versiuni ale filmului si am citit si cartea. E cel putin la fel de impresionanta ca si romanul lui Mordecai, Ultimele zile ale unui razboi atomic. Era vremea scrierilor teziste, angajate.
Interesant e ca Nevil Shute aproape ca a anticipat evenimentele, la doar cativa ani a izbucnit criza rachetelor din Cuba cand lumea a fost la un pas sa se inscrie in scenariul distopic al cartii.
kyodnb
23 February, 2009 at 18:51 (UTC 3)
@Jen, totusi mai scurta decat “On the beach” nu ai spune?
si oricum restul povestirilor, din volumul romanesc cel putin, mi-au placut foarte mult
@George Lazar, a anticipat criza dar nu a avut dreptate cu dezastrul
, Mordecai nu am citit
ILIESCU C.A.
23 May, 2009 at 22:19 (UTC 3)
AS mai putea adauga(asta e o parere personala) la lista de mai sus cu cartile apocaliptice
ostasul vine dupa APOCALIPS(the postman Davide Brin —baricada)
Of la anticariate abia se mai gasesc carti de la pygalion (si acelea cu greu).Abia am cules nr. 3(Unde candva suave pasari cantatoare -Kate Wilhelm) si nr.8 (Seniorul PAXWAX -Phillip Mann).
dreamingjewel
24 May, 2009 at 10:09 (UTC 3)
Daaa, mişto a fost colecţia aia de la Pygmalion şi peste mulţi autori am dat eu în felul ăsta! Şi eu tot din anticariate am adunat-o, acum câţiva ani. Păcat că n-a durat mai mult!
Horia-Nicola Ursu
24 May, 2009 at 10:51 (UTC 3)
pygmalioane vechi mai am eu, pentru doritori. just mail me. de saptamina viitoare sper sa pot relua expedierile, dupa o scurta sincopa cauzata de supraaglomerare.
ILIESCU C.A.
24 May, 2009 at 14:45 (UTC 3)
am o intrebare: De ce nu s-au facut mai multe exemplare?(4000 doar)Pai cand vezi ca acea carte s-a vandut repede si bine de ce nu mai faci inca 100 sau mai multe exemplare , decat sa mergi inainte publicand noi si noi autori.
@dreamingjewel :Chiar ai reusit s-o aduni pe toata?Felicitari!