Cititor SF

Un pribeag fără Å£ară, trădător al propriului neam ÅŸi ucigaÅŸ – deÅŸi fără voie – al propriei iubite, purtătorul unei sabii magice care se hrăneÅŸte cu sufletele celor uciÅŸi, răzbunător până în pânzele albe, neglijent cu propria viaţă, bântuit, după cum singur spune, de accese de dispreÅ£ de sine ÅŸi de coÅŸmaruri… aceasta este, pe scurt, cartea de vizită a lui Eric of Melnibone.

La CV ar mai fi de adăugat că Elric – creat de autor în anii ’60, ca reacÅ£ie la stereotipurile  epocii în materie de eroi  – este ceea ce s-ar putea numi un antierou: este albinos, cu ochii roÅŸii, depresiv din fire, lipsit de încredere în forÅ£ele proprii, vrăjitor redutabil. Mai mult, Elric are o sănătate ÅŸubredă, vitalitatea sa fiind menÅ£inută cu ajutorul sabiei, Stormbringer, care absoarbe sufletele celor uciÅŸi ÅŸi îşi alimentează astfel stăpânul cu forÅ£a de care are nevoie. Pe scurt, ca să trăiască, albinosul are nevoie de sabia sa ÅŸi nu numai să o aibă asupra sa, ci ÅŸi să o folosească. Partea proastă este că Stormbringer este însufleÅ£ită de o voinţă proprie, adeseori mai puternică decât a posesorului ei, aÅŸa că nu-i întotdeauna clar cine e stăpânul ÅŸi cine e unealta.

Elric este ultimul împărat al unei rase care cândva a dominat o lume şi care acum se stinge încet. Este un final firesc pentru melniboneeni, fiinţe crude şi egoiste, răzbunătoare, preocupate mai degrabă de valoarea estetică a unui act decât de  moralitatea acestuia.

Numai că noul împărat îşi dezvoltă ceea ce semenii săi nu au: o conştiinţă, un simţ al răspunderii. În speranţa că va descoperi în tinerele regate ale oamenilor o soluţie pentru a revitaliza propriul său neam, Elric îşi lasă logodnica şi tronul şi pleacă să afle răspunsul. Nu mai înainte de a jura supunere unuia dintre Lorzii Haosului şi de a deveni proprietarul sabiei Stormbringer. De aici până la dezastru nu mai e mult şi, în curând, tânărul idealist se va trezi transformat, ca urmare a unei serii de decizii greşite,  în personajul bântuit pe care l-am descris la început. Nu-i mai rămâne deci decât să pribegească prin lume, căutând să înţeleagă dacă viaţa sa a avut vreun sens şi încercând să îi dea o utilitate.

Intră în tot felul de pericole din pură plictiseală (“Danger? It brings only death”) iar la un moment dat, aflat în pericol de moarte sigură, renunţă la a se salva pentru a ajuta în schimb un trib de nomazi pentru care simÅ£ise o subită simpatie. Pe de altă parte, acelaÅŸi personaj îşi abandonează tovarăşii de luptă în mod neeroic pentru că are o răzbunare viitoare de îndeplinit ÅŸi nu îşi doreÅŸte să piară fără s-o fi realizat sau părăseÅŸte o femeie care îl iubeÅŸte pentru că aceasta i-a dat o falsă speranţă. Este capabil să cheme o regină la hanul de două parale la care a tras, pentru că el nu are chef să se ducă la palat, unde fusese chemat (mi-a plăcut asta!). Poate fi de  o cruzime înspăimântătoare uneori dar în alte împrejurări riscă să moară pentru că, neavând duÅŸmani în preajmă, refuză să ridice  sabia asupra cuiva nevinovat, chiar dacă asta i-ar fi redat puterile.

Eroul şi partenera sa. De-a lungul poveştii, eroul va avea câţiva parteneri şi vreo câteva iubite dar, după cum va remarca una dintre acestea, adevărata sa amantă este sabia, Stormbringer. Relaţia evoluează de la convingerea naivă a lui Elric, la început, că o poate controla, până la revelaţia că, de fapt, odată ce a scos-o din teacă, în cele mai multe cazuri Stormbringer deţine controlul. Iar ei nu-i pasă pe cine ucide, prieten sau duşman al stăpânului său, şi nici nu mai poate fi oprită. De câteva ori, Elric încearcă să renunţe la ea şi să se menţină în viaţă cu ajutorul unor poţiuni care să îi asigure energia necesară. În alte împrejurări, sabia îi va fi luată de adversari, ceea ce îl va face să fie complet neputincios. De fiecare dată însă, Stormbringer va ajunge din nou în posesia lui, pentru că sabia şi mânuitorul ei au un destin comun, unul atât de teribil încât albinosul se va preface de multe ori că nu îl vede sau că nu crede în el, ca să îşi păstreze măcar o brumă de sănătate mentală.

A nu se supradoza. Michael Moorcock a ales să spună povestea lui Elric într-o serie de nuvele, fie de sine stătătoare, fie grupate în romane. O listă completă a lor o găsiÅ£i aici. Personajul, din momentul decăderii sale, este destul de fascinant încât să nu te deranjeze că Moorcock nu creează o lume de coerenÅ£a celei pe care o inventează Martin în “A Song Of Ice And Fire”. Este probabil dezavantajul de a scrie sub formă de povestiri, în loc să faci un roman închegat.

Avem, aici, corăbii care navighează pe mare şi pe uscat, suflete care pot fi transmutate în pisici, hoţi de vise, locuri unde se intersectează mai multe lumi, zei pedepsiţi să devină muritori, lupte între Lorzii Haosului şi Lorzii Legii şi, în general, o explozie de imaginaţie, că Moorcock are destulă, har Domnului. Numai că e de servit în doze mici, pentru că altminteri poate să apară o senzaţie de saţietate (adică nu faceţi ca mine, care am citit tot ce am găsit de la cap la coadă). În plus, în vreo două cazuri, autorul a făcut să apară personaje din alte cicluri scrise de el, cu alţi eroi şi zău că nu mi s-a părut necesară chestia asta. Adică alooo! băieţi! staţi în povestirile unde v-aţi născut, că dacă vreau să vă cunosc, vă vizitez eu!

Un alt lucru care poate fi supărător pentru unii – deÅŸi pe mine nu m-a deranjat – este atmosfera sumbră a povestirilor. Cu un erou damnat ÅŸi bântuit de remuÅŸcări, nu ai de ce să te aÅŸtepÅ£i la umor, optimism sau speranţă.

ÃŽn diverse combinaÅ£ii, povestiri din seria Elric au fost publicate de editura Gollancz din Marea Britanie. Eu am citit “Elric of Melnibone” din seria de autor Moorcock ÅŸi “Elric” din seria SF Masterworks. Recomandarea mea ar fi, dacă vă apucaÅ£i de citit, să începeÅ£i de la “The Dreaming City” - momentul căderii personajului – ÅŸi să continuaÅ£i până la finalul seriei, iar din povestirile despre primii ani să citiÅ£i “Elric of Melnibone” ÅŸi să ocoliÅ£i “The Sailor of The Seas of Fate”, că nu aduce nimic important în povestire ÅŸi nici nu prea se leagă. Iar Elric idealistul nu e nici pe departe la fel de interesant ca Elric trădătorul.

Telegrafic despre autor: Michael Moorcock • Născut în 1931, la Londra • A câştigat premiul Nebula pentru povestirea “Behold The Man” [1967], World Fantasy Award pentru “Gloriana, The Unfulfill’d Queen” [1978] ÅŸi World Fantasy Award Life Achievement [2000]. • Autor prolific, este creatorul conceptului de “Etern Campion” personajele din această categorie (precum Elric, Jerry Cornelius, von Beek ÅŸi alÅ£ii) fiind implicate, în universuri paralele, în lupta pentru menÅ£inerea echilibrului între Lege ÅŸi Haos.