Comments on: Vindecatorul – Sebastian A. Corn

By: aron biro

aron biro — Sun, 20 Sep 2009 11:05:40 +0000

Cartea Brundurilor n-avea cum sa apara drept text finalizat, doar era un manuscris lasat neterminat de Frank Herbert fiului sau nenascut. S-au gandit bine aia de la Nemira.

By: kyodnb

kyodnb — Sat, 17 Jan 2009 14:17:15 +0000

la motivatia pe care ati adus-o in discutie ma gindisem si eu

By: impricinatul

impricinatul — Sat, 17 Jan 2009 14:16:12 +0000

concluzia a fost formulata deficitar, asa ca, reformulez:

nu consider ca am dreptul sa-mi comentez textul, indiferent daca opiniile cititorilor sunt pro sau contra respectivului text.

spun asta pentru ca, la un moment dat, poti sa fii de acord cu opiniile defavorabile ale cititorilor.

By: impricinatul

impricinatul — Sat, 17 Jan 2009 14:12:15 +0000

nu, nu m-am suparat, dar cum, doamne iarta-ma, as putea sa ma bag intr-o discutie despre o carte pe care am scris-o?
fiecare cititor si/sau critic/recenzent are dreptul la parerile sale, la preferintele sale si nu e treaba autorului sa-i influenteze opiniile. cu atat mai putin, un scriitor nu trebuie sa-si explice un text in fata unor cititori care nu au citit, inca, respectivul text…
eu cred ca un scriitor isi termina treaba vizavi de un text din momentul in care cartea este publicata. la ce sa mai intervina? ce si cat avea de spus – a incaput in carte si, cand a dat “bun de tipar”, inseamna ca si-a epuizat misiunea: cartea trebuie sa-si fie siesi argument.
nu cred ca un scriitor trebuie sa justifice un text sau sa-l explice. Cartea Brundurilor a fost o exceptie pentru ca nu a primit NICIODATA un bun de tipar din partea mea (de fapt, nici nu mi-a fost cerut, caci n-as fi avut CUM sa-l dau unui text nefinalizat)…
in concluzie: nu e vorba de nici o suparare. nu consider, insa, ca am dreptul sa-mi comentez textul, indiferent daca sunt, sau nu, de acord cu opiniile cititorilor.

By: dreamingjewel

dreamingjewel — Fri, 16 Jan 2009 18:42:24 +0000

Ei, poate o fi ocupat. Chiar eram curioasă cum o să reacţioneze, că am văzut reacţii diverse din partea autorilor pe blogul vostru.
Iar “Brundurile” era o carte practic neterminată…

By: aspoiu

aspoiu — Fri, 16 Jan 2009 18:33:56 +0000

Oricum, cred ca domnu’ Corn s-a suparat pe noi…

By: aspoiu

aspoiu — Thu, 15 Jan 2009 18:44:53 +0000

Din pacate nu am citit aceasta carte, si nici nu stiu cand voi avea ocazia (motive obiective bai!). Insa lecturand recenzia ta, mi-au revenit in tartacuta anumite senzatii de acum multi ani, cand am citit/frunzarit “Cartea Brundurilor”.
Senzatia mea de atunci a fost ca autorul se ia prea in serios cu scrisul, cu procesul scrisului in sine. Fraze curgatorare, rafinate, frumos intoarse si legate. Din acest punct de vedere jos palaria. Acum vin presupunerile: tocmai din cauza acestei concentrari asupra constructiei frazei, parea ca domnul autor uita de actiune, de poveste. Desi scriitura era impecabila si povestea spusa frumos, totusi lectura nu era atractiva, nu te “prindea”. Se jongla intre cele doua planuri, fara o legatura aparenta, apoi in cateva fraze se facea lumina si totul devenea previzibil, condimentat cu prea putine intrigi, intorsaturi de situatii, prea putin suspans sau prea putina actiune… Cartea nu imi genera dorinta de a vedea ce se intampla mai departe.

By: kyodnb

kyodnb — Wed, 14 Jan 2009 17:03:13 +0000

Eu nu cred ca nu esti cu tigla:P si cred ca si voicunike ar fi de acord:D

Si da, la inceput se foloseste un pic mai intens de puterile sale pentru a-si atrage oamenii de partea lui dar de pe la mijloc incolo nu prea ai sa mai intalnesti asa ceva, din moment ce legenda lui deja se raspandeste si nu mai are rost sa insiste prea tare, isi foloseste puterea doar pentru comunicare.

Si oricum, daca speri sa ti se dezvaluie cine stie ce miracol al lingvisticii mai bine nu o citesti. Din punctul meu de vedere are un strop de adevar si restul este imaginatie pura.

By: dreamingjewel

dreamingjewel — Wed, 14 Jan 2009 14:27:18 +0000

PĂZEA! SPOILERE. DA MICI!

Eu nefiind cu toată ţigla pe casă, se petrecu următorul lucru, doo puncte:
- mi-am luat cartea acum câteva luni, încântată de ideea unui roman speculativ pe tema: cum a apărut vorbirea şi de ce, cum au ajuns anumite lucruri să aibă un nume şi nu altul şi de ce, dacă roata şi săgeata şi drac mai ştie ce obiecte arată peste tot la fel, cuvintele nu sunt peste tot la fel. (Adică de ce avem mai multe limbi?) Vreau să zic că, în momentul în care am aflat că subiectul cărţii e apariţia cuvintelor, toate întrebările de mai sus mi s-au ivit spontan în minte, tropăind după răspunsuri.
- am citit primele pagini şi am observat că eroul, inventator al limbajului, era telepat şi din cauza asta oamenii credeau că le vorbesc zeii. or nu ştiu eu cum a fost atunci dar nu cred că telepatia a fost implicată.
- ca urmare, am făcut bot şi am zis că io nu mă mai joc, că sigur în realitate nu a fost aşa (dar cum o fi fost oare, că mor să ştiu?)
- m-am apucat să citesc altceva.
Evident că autorul nu are nicio vină aici, că el nu mi-a promis nici marea, nici sarea, mie mi s-a năzărit. Şi până la urmă, e o operă fantastică, nu un roman istoric sau o lucrare ştiinţifică, deci zău că nu ştiu ce oi fi vrând şi eu, până la urmă.
Problema este exclusiv la mine, aşa că aştept liniştită să îmi treacă hachiţele astea şi să citesc şi eu cartea.
E clar că nu-s cu toată ţigla pe casă!