Valeu, iar moare Sefeul!

Atentie! Articol de recesiune, lung si fara poze.

Ideea acestui articol mi-a incoltit in cap dupa ce am citit maretul articol din New Scientist, articol in care autorul se intreaba  daca genul science fiction este pe moarte. Nu stiu de unde le tot vin ideile acestea unora. Da, nu este o chestie originala, nu este nici macar noua. Este o intrebare veche de aproape 50 de ani, care tot apare in perioadele cand economia merge prost.

In primul rand ipoteza lor de lucru este eronata. Se vehiculeaza idea ca SF-ul s-ar lua la intrecere cu stiinta, si ca, na!, stiinta a progresat asa de mult incat SF-ul este cam obsolete. Asta in priviinta lumilor sau viitorului imaginat. Cat despre SF ca literatura sau parte a literaturii, se pare ca este doar “semi-respectable”. Dar totusi sint si parti din SF in general, care par autorilor destul de selecte, si ne sint date ca exemple “Star Wars” si “Matrix”. Din pacate cam asta este la ce se gandesc cei ne-avizati cand aud de SF, Sci-Fi sau cum vreti sa-i spuneti, inclusiv cei de la New Scientist. Chestia e ca scriu despre o chestie despre care nu prea au habar…

Inca de la inceputul anilor ’60 a aparut ideea SF-ului muribund, pe fondul unei relative acalmii economice, perioada in care un mare numar de reviste de gen au disparut iar ritmul aparitiilor editoriale a scazut simtitor. Multi din autorii momentului s-au resimtit, inclusiv Robert Silverberg care a perceput fenomenul cam asa: ” un fel de mare imperiu prabusit, care a colapsat intr-o ciudata decadere provinciala”. Cred ca este elocvent faptul ca in 1961, premiul Hugo pentru cel mai bun fanzin a fost castigat de un simpozion cu titlul “Cine a omorat SF-ul?” A murit SF-ul atunci? Pai nu prea, chiar din contra. Poate selectia s-a inasprit, dar lucrarile bune au trecut, autorii talentati nu au disparut. Philip K. Dick, Poul Anderson sau Cordwainer Smith, pentru a da cateva exemple, au avut contributii importante in acea perioada. Tot atunci exponentii noului val isi faceau debutul: Roger Zelazny, Ursula K. LeGuin sau Kate Wilhelm pentru a numi cativa.

Toata treaba s-a repetat spre sfarsitul anilor ’70, o gramada de articole simandicoase sau savante explicau de ce totul s-a sfarsit pentru SF. Unii s-au panicat, gandindu-se sa treaca la mainstream. Si, iarasi, lucrari importante au aparut in acea perioada “sterila”, nume mari precum James Tiptree, Jr., Frederik Pohl, Gene Wolfe sau John Varley au avut ceva de spus. In 1991 s-a intamplat inca odata, si inca odata in 2001 (desi valurile au fost mai mici), si pe pare ca se intampla si acum. Poate se va repeta in 2021, si tot asa… Fara doar si poate, perioadele respective au avut si “victime”, asa cum probabil o sa fie si acum. Nu vreau sa dau nume, insa unii autori probabil sa o sa fie nevoiti sa-si ia si alt job pe linga scris, debuturile vor fi mai putine, publicul o sa vada ca unele premii nu sint acordate cum erau odata, etc. Cu toate acestea, cartile bune vor fi tot bune, scriitorii talentati vor scrie in continuare, si SF-ul cel muribund va fi resuscitat si de aceasta data.

Revenind la New Scientist, desi titlul pare incisiv, articolul in sine e doar barbologie, fara focus, fara directie. Mai nasol e ca si cei sase crai ai SF-ului nord american raspund cam anemic, fara convingere, poate in afara de Gibson care are totusi ceva de spus. Restul sint doar raspunsuri politicoase care nu spun nimic. Iar Margaret Atwood o face de-a dreptul lata. In acceptiunea respectivei doamne, cei care citesc SF sint doar niste adolescenti intarziati care viseaza planete cu sau fara dragoni pe ele, nave spatiale, savanti nebuni, chestii cu ochii rosii si asa mai departe. Brrrr!

Pina si recent intervievatul Alistair Rennie incurca oarecum borcanele in raspunsul  la intrebarea “vei scrie povestiri de factura science fiction?”. Oarecum incurcat, el refuza sa aiba “mai mult de cateva elemente de spatiu cosmic si stiinta” in povestirile sale, povestiri ce vor “tinde mai mult spre metafizica decat fizica”. Pai SF-ul nu se rezuma la spatiul cosmic sau fizica domnu’ Rennie. Nici macar elementele de fundal nu se rezuma la atat, chiar si un singur roman, avand mult mai multe “ingrediente” in formarea lumilor, ca sa nu mai vorbesc de partea literara.

Evident, nu iese fum fara foc. Iar focul care din cand in cand “parleste” genul, se numeste ultra-comercialism. Si din pacate, nu este vina numai lui Sci-Fi Channel, sau diverselor francize declarat comerciale gen “Star Wars”, “Star Trek” sau alte chestiuni derivate din BD (vezi invazia de filme subtirele care fac exces de efecte speciale). Este si vina unor “agenti dubli”. Poate nu stiati, dar noua serie Dune este “scrisa” la reportofon, iar schitele lui nea Frank exista doar in strategia de marketing a fiului. Orson Scott Card vrea neaparat sa aflam ce a mancat Ender la cina si cate basini a tras dupa. Sintem sufocati de mega-serii, a caror singura ratiune este sa ne determine sa scoatem banii din buzunar. Volumele incep sa se contrazica intre ele, dar nu-i bai, fanii cumpara hipnotizati. Alti autorii au devenit experti in promovare si sint implicati in tot felul de activitati pretins academice, in fond mondene, iar “operele” sint scrise in avion sau in timp ce asteapta urmatorul avion (ganditi-va ce se spune despre diverse chestii “fabricate pe vapor”). Si trebuie sa scrie mult, caci asa e modelul – anul si romanul, macar unul, dar atunci sa fie de minim 700-800 de pagini. Nu care cumva sa scrie vecinul mai mult! Poate ar fi interesant sa vedeti pe cine considera cei de la New Scientist tinere sperante ale genului. Eu am fost impresionat, dar nu in sensul bun.

Sa zicem si de premii. Se pare ca nivelul nominalizarilor a scazut an de an, precum si nivelul premiantilor. Si nu e un fenomen izolat, ci este general, foarte vizibil la premiile populare precum Nebula sau Hugo. In ultima vreme imaginea SFWA s-a deteriorat considerabil, chestie remarcata inclusiv de membrii respectivei organizatii, perceputa ca un fel de “Caritas” de marketing. Nu vreau sa mai spun nimic de Hugo si Harry Potter. Populismul de doi lei a avut multe de spus – sa fie tendinta generala descrisa in cartea lui Tevis !? Noroc cu cavalerul alb, “Pulitzerosul” Chabon, sosit la momentul oportun sa salveze imaginea terfelita a respectivelor distinctii. Da, politica este o curva in orice domeniu si la orice nivel.

Acum sa vorbim si despre situatia actuala “de la Romania”. In 2007 si 2008 au aparut cateva volume romanesti, unele noi, altele cu povestiri adunate pe parcursul mai multor ani. A fost si carti bune, si carti contestate, sau carti de care nu a auzit sau nu le-a citit aproape nimeni. Asta e.

Anul trecut a fost un an ciudat. In ciuda unei senzatii generale de relansare a SF-ului, aparitiile editoriale au fost foarte putine si intr-un ritm foarte stangaci. Anul acesta in schimb, avem o adevarata inundatie in comparatie cu 2007.

Nemira a adus autori noi precum Sawyer, McDevitt, Vinge, Wilson, Shepard, Simmons, Reynolds – concentrandu-se in special pe volume premiate sau foarte cunoscute, fara sa riste experimente radicale. In acelasi timp au fost continuate antologiile lui Dozois cu inca trei volume (de fapt jumatati de volume, cam scumpisoare). Mihai Dan Pavelescu este un tip mai tacut si cam secretos de felul lui, care nu s-a lansat in declararii de intentii sau promisiuni facute public, asadar e cam greu sa-i poti reprosa ceva, cand de fapt nu a promis nimic. Totusi, intre randuri si poate specula asupra “Revelation Space”-ul lui Reynolds, continuarea Ilionului si “Hyperion Cantos” daca renunta “aia” (sau expira), “Heechee Saga” lui Pohl (cate volume?), eventual un nou Wilson dupa reactiile si recenziile favorabile. Eu sint curios ce solutie se va adopta pentru antologiile lui Dozois, incercarea de a relua tot din urma nefiind fezabila. Si sa nu uit de seria lui Martin! Ar mai fi de adaugat ca s-a inaugurat in acest an blogul editurii, cam saracut in stiri fierbinti, insa o punte de legatura cu cititorii. Moare SF-ul la Nemira? Nu, chiar deloc (desi a murit odata), o duce chiar foarte bine, MDP il “creste” foarte frumos.

Millennium Press, stie toata lumea, este o editura mica, omul-orchestra fiind Horia Nicola Ursu. HNU este cazul tipic de editor care publica ce-i place, daca poate. Insa nu se fereste nici de chestiile comerciale daca sansele de reusita financiara sint ridicate. Insa nu va lasati inselati, nu cartile comerciale sint cele apropiate de sufletul respectivului editor. Anul acesta MP a avut cateva reusite notabile: New Weird si Viteza Intunericului. Nu stiu daca Cyberpunk sa-l trec la reusite sau la rateuri – la reusite pentru ca a aparut, rateuri pentru ca tirajul initial a fost relativ ridicol de mic iar promisul tiraj de masa se lasa inca asteptat… O alta chestiune notabila este debutul lui Scalzi in Ro, cu agreabila sa serie “Old Man’s War”. In rest cateva amanari repetate la “Jihadul…”, la “Predator”, precum si la “Antologia Millennium” (astea le bifam la promisiuni zgomotoase dar neonorate). Moare SF-ul la MP? Nu, chiar deloc, pentru ca lui Horia ai place.

Michael Haulica se ocupa de Revista Nautilus –  format electronic. Normal ar fi trebuit sa spun de ea cand am vorbit de Nemira, insa m-am gandit sa o leg mai mult de numele lui “guru’, care se pare ca trudeste si la Millennium, alaturi de Ona Franz si boss-ul HNU. Dupa debarcarea subita de pe “baporul” numit Tritonic (din motive nu foarte clare sau “de sanatate”) a avut mai mult o activitate de free-lancer, semnand diverse articole pentru Observatorul Cultural sau Ziarul Financiar, in acelasi timp pastorind revista Nautilus, obiectivul final fiind culegerea unor texte meritorii pentru un eventual almanah/antologie sau cum s-o fi numind. Imi e greu sa cred ca selectia a mers prea bine, cu mici exceptii textele fiind, fara sa exagerez, penale sau extrem de banale. In a doua jumatate a anului s-a implicat in activitatile MP, avand o contributie majora la aparitia in conditii redactionale ireprosabile a antologiei “New Weird”. Dar avem si cateva bilute negre, e drept, mai vechi. Una ar fi debandada in care s-a aflat defuncta colectie fiction.ro. prin 2007. Stim ca s-a publicat dupa cum au venit contractele sau traducerile, insa e clar ca nu a fost buna aceasta abordare. Ma rog, poate au fost presiuni si de alta natura… Ultima gaselnita a Maicului este amestecarea genurilor de fictiune. Poate a fost o idee buna ca domnul Gaiman sa apara in LIT, nu stiu. Insa Richard Calder?! Si cu coperta aia?! A fost clar o prostie, cel putin in opinia mea. Si se pare ca respectivul domn persista cu aceasta idee, care la baza nu este rea, insa aplicata aiurea poate avea consecinte nedorite. Daca si Calder ar fi fost cunoscut publicului roman in aceeasi masura in care era cunoscut Gaiman, era ok, asa insa probabil ca o sa avem un cititori de mainstream pacaliti si frustrati, precum si potentiali amatori de SF care or sa treaca pe linga raftul respectiv, fara sa acorde prea multa atentie volumului de fata. Omoara Michael Haulica SF-ul? Eu as zice ca nu, chiar daca “l-a ametit” un pic, din prea multa dragoste.

Cu ocazia asta am facut trecerea la Tritonic, editura despre care s-ar putea scrie un roman fara prea mari eforturi, si ar putea fi un roman horror, sau un SF apocaliptic/distopic, poate chiar un roman de comedie… Caci nu-i asa, viata acestei edituri este mai spectaculoasa decat multe carti, chiar mai spectaculoasa decat “Blestemul Manuscrisului”, in cazul acesta putind aplica dictonul usor modificat “Viata bate cartea!”. Fara doar si poate personajul principal este domnul Bogdan Hrib, un veritabil afacerist “da Bucale”, convertit la director de editura. Ca orice afacerist din specia sus amintita, domnul Hrib cauta profitul (cel mare si facut rapid) instinctiv, fara sa se incurce cu planuri, strategii, termen lung, dezvoltare etc. (chestii din carti, pentru fraieri), fiind dispus, se pare, sa sacrifice in proces inclusiv obiectul de activitate al “afacerii”, adica cartile. O da! Se vede si se simte de la mare distanta! Cu un portofoliu de titluri si autori lasat mostenire de Haulica dezertorul, domnul Hrib crede ca nu are nevoie de un coordonator petru colectia redenumita cu multa imaginatie SFFH (sau pentru vreo alta colectie), ca lucrurile merg de la sine, iar daca nu merg, asta e, trebuie sa asteptati, ca doar titlurile sint blocate pentru Romania (Hihihi! Ciuda, ciuda!). Adevaratii oameni problema sint insa cei care cumpara de pe Amazon sau alte surse (“preferatii” de ex.). Dar nu-i bai, ca nu-s asa multi.

Cartile, hmmm, sint marfuri in cazul acesta. Unele sint grabite pe piata, altele, mai ales cele din serii, sint amanate intentionat. In pare rau ca suna asa urat, dar calitatea redactarii cartilor este direct proportionala cu calitatea redactorilor si traducatorilor implicati, calitate care este, la fel, direct proportionala cu “numerarul” in cauza, precum si cu atractivitatea locului de munca, masurata un altceva decat bani. Dar domnul afacerist se pare ca este un fan al “reducerii costurilor”, dincolo de limita in care cartile s-ar bucura de o minima calificare a oamenilor ce trebuie sa le “produca”. Ba mai mult, uneori reducerea costurilor imbraca forme dezgustatoare…Multe demisii au fost urmate de scandaluri mai mult sau mai putin “palmate”. Ultimul a fost cu aceasta persoana, cam de aceeasi factura, care, intr-un  post dorit voalat/aluziv, a mai dezvaluit ceva din ce este dincolo de gardul vopsit. Asa ca dragii mei, daca asteptati ceva volume din serii, asteptare placuta; daca asteptati o varianta decenta a “Spatiului Singularitatii”, la fel; daca credeti ca volumul 2 din Imperiul Malazan sau Gentle o sa fie traduse/redactate mai bine, luati-va gandul.

Intotdeauna am fost uimit de structura personalului angajat la Tritonic: trei redactori – trei oameni la PR. Bre, ce trust hotarat, se ia in serios cu relatiile cu publicul. Au si blog! Ba chiar au publicat si o carte numita “Unora le place PR-ul”. In aceste conditii ai zice ca cititorii sint niste rasfatati. Dar, hei, aici vorbim de Tritonic, adica chestia aia unde toate sint exact pe dos. Si lor nu le place PR-ul. Este posibil ca blogul editurii sa fie unul din cele mai pline de gafe din blogurile ce reprezinta o persoana juridica, “evar” (nici site-ul nu duce lipsa de “dude”, dar nu-i bai, nu le pasa). Posturi ridicole, mult copy/paste, gafe, gafe, gafe… “Inhabitanti”, “Harissoni”, dume grele ce si-au facut loc de pe blog direct pe copertile cartilor. Eh, si ce daca?! Si ar mai fi de povestit despre cenzura asupra comentariilor, practicata sub forma “aprobarilor” sau stergerii. Pina la un punct pare in regula, dar nu pot sa inteleg de ce unele comentarii care includ cuvinte precum: invitatie, parastas, editura, sint lasate “sa treaca” pentru ca apoi tot colectivul, in frunte boss-ul sa se isterizeze in grup si sa treaca la desfiintarea faptasului! Adica, in PLM, aveti instrumentul numit “aprobare”, what’s the god damn point in doing this ?! Chiar aveti nevoie de circ la intervale fixe? Aveti nevoie de un debuseu pentru spiritul “da Bucale”? Alfel raspunsurile sint in doi peri, la misto sau deloc…

Ca tot veni vorba de dume. Se pare ca domnul Hrib se gaseste acum intr-o faza “trilaroasa”, (cica ar fi avut si una “SeFoasa” cu ceva vreme in urma), adica o faza in care domnul respectiv crede ca profitul mult dorit se poate face numai si numai cu thriller-e (sau cu tenta de thriller in unele cazuri “irecuperabile”). So, tot ce misca in imparatia sa editoriala trebuie sa se supuna acestui trend, pina si titlurile volumelor care nu prea au treaba cu respectivul gen au suferit un proces de “manelizare”. Astfel, “Counting Heads” a devenit …”Vanatoarea de Capete” iar prima jumatate a “Judas Unchained” a devenit “Steaua Pandorei Vol.3” in virtutea succesului volumului anterior(care au fost doua!).

Dar au fost si lucruri bune: Morgan, Harrison, Bujold (dupa atata vreme!), Zelazny, Marusek… (de Michael pornite).

Moare SF-ul  la Tritonic? Hmm, desi i se da in mod constant “la gioale”, nu moare din atat. Sic!

Oooh, ce mult am scris, nu stiam de ce ma dor destele…

Va urma.

Later edit: Datorez scuze pentru o argumentatie incompleta. Undeva in cadrul acestui post am aspus “alitatea redactarii cartilor este direct proportionala cu calitatea redactorilor si traducatorilor implicati”. Ei bine, calitatea muncii nu depinde numai de calitatea oamenilor. Nici cel mai grozav editor sau traducator nu poate resista unor conditii de munca vitrege, nemotivante. Sa fii mai mereu intr-o stare de sictir, sila, stress puternic, ajunge sa se vada in munca si rezultatele tale, mai ales atunci cand, satul de toate rahaturile, incepe “sa ti se rupa” de jobul respectiv. I’ve been there, felt that. Asadar, cei in cauza, va rog sa acceptati scuzele mele.

PS. Link la “dezbaterea” purtata pe blogul lui Horia.

20 Comments

  1. Foarte interesant.
    D-na Atwood scrie SF. Si se face ca nu stie. Oryx si Crake, pe care l-am fericit un premiul celei mai bune traduceri in domeniul Romanului SF este o proba indubitabila a valorii acestei scriitoare. Intrebarea care se pune, referindu-ma strict la acest roman, este daca ea chiar nu stie ca scrie SF, sau se face ca nu stie. Pai in ce ramura a literaturii sa incadrezi un roman post-apocaliptic? In realism? Cred, mai degraba, ca starneste scandal doar pentru a se distra. Iar oryx si crake n-a fost primul ei roman SF. Povestirile cameristei este un alt exemplu, chiar premiat: (“The Handmaid’s Tale” – winner of the 1987 Arthur C. Clarke Award). Asta o fi premiu mainstream, ca doar Clarke scriitor de mainstream a fost.
    Si ca sa revin la inceputul articolului – nu stiu de moare sau nu SF-ul, sper sa nu, da’ perioada mai greain ultima suta de ani decat asta n-a intalnit. Vezi tirajul din ce in ce mai subtire ale revistelor de gen din SUA, sau premiile acordate unor neaveniti.
    Revenind la oile noastre, tebuie sa spun ca multimea titlurilor aparute in 2008 nu salveaza calitatea. Autori de care am auzit o multime de lucruri bune, inainte de a pune mana pe cartile lor care m-au dezumflat – Vernor Vinge, Robert Sawyer, Mcdevitt sunt niste exemple, de la Nemira, antologia New Weird – care mie personal nu mi-a spus mare lucru – la MP, batjocora de la Tritonic, pentru ca altfel nu pot sa-i spun, carti aruncate pe piata indiferent cum, conditiile de lucru cu angajatii – plata lor (sau neplata) care au ca rezultat redactarea in bataie de joc a aparitiilor si indiferenta fata de acest “amanunt”, calitatea mediocra a noilor publicati, drept dovada avand faptul ca texte republicate ale unor autori ca Ungureanu, Truta, Teodorescu sa acapareze zona de calitate a noilor aparitii. Multi m-ar putea acuza de partizanant – va garantez ca nu este asa, incercati sa cititi in comparatie autorii noi. Sau poate varsta ma impiedica sa vad valoarea, cu toate ca la literatura, Cervantes, Defoe, sau Wells n-au varsta. De fapt in arta, cine poate compara Nasterea unei natiuni a lui Griffith si Nu exista tara pentru batrani de fratii Coen, ca sa ma intelegeti. Ma intreb unde dispare povestea. S-au facut incercari de a scrie altfel – Joyce, Grillet, Sarraute, sau mai stiu eu…. Ce a ramas din ele?
    Deci, ma rog lui Dumnezeu sa vad aparand un ROMANCIER roman, cineva care sa scrie o poveste care sa intruneasca acceptul tuturor. Si sa terminam odata cu situarea acestui gen in randul celor marginale, pentru copii si adolescenti. Inclusiv mareata Uniune a scriitorilor o situeaza tot acolo. Avem de luptat cu mentalitatile. Si poate vom dovedi ca SF-ul este un organism viu, care poate avea momente de recul datorat slabirii in fata factorilor patogeni, dar care se vindeca si devine mai puternic.

  2. Oficial, d-na Atwood nu scrie SF pentru ca altfel n-ar mai avea acces la niste premii si subventii guvernamentale pentru literatura, care nu se dau si pentru SF. Si politic este destul de bine pozitionata ca nimeni sa nu o poata contrazice public.
    Neoficial, nu are nici o problema cu faptul ca scrie SF si ca se cunoaste cu si chiar este prietena cu niste scriitori de SF, dar nu o s-o vedeti niciodata la vreo conventie de gen, pentru ca trebuie sa-si mentina credibilitatea pe piata de mainstream.
    Trecind insa de toata aceasta politica invirtita, aici nu sint multi care sa se supere pe ea totusi. Lumea o respecta, se bucura ca mai scrie si cite un roman de care noi stim ca este SF, si mai stim ca ar trebui sa fie si bun, dar in presa nu se foloseste eticheta si se merge inainte fara multe valuri.
    Pe de alta parte este si o politica editoriala acum ca sa se plaseze anumiti autori de SF ori F si in rindurile mainstreamistilor. Deocamdata vorbim de Robert J. Sawyer, Robert Charles Wilson, Guy Gavriel Kay si William Gibson, ale caror carti nu mai poarta eticheta SF ori F, si se pot gasi atit in rafturile de SF&F, cit si in rafturile aranjate alfabetic ale autorilor de mainstream.

  3. mai-mai, da’ ce suparatzi sintem! te-ai trezit cu fatza la cearsaf?
    precizari privind MP, in rest no comment, sa comenteze implicatzii:
    – antologia MILLENNIUM e pe masa de lucru, iese inaintea datei programate (cf. catalogului, antologia e programata pentru ianuarie);
    – pentru DUNE: JIHADUL BUTLERIAN, sintem dependenti de primirea traducerii de la sotii Ghidoveanu. Inca mai sper sa o vad tiparita inainte de 31 decembrie.
    – pe PREDATOR l-am aminat, fiindca au intervenit alte titluri mai “stringente”: ABATIA, de pilda.
    Si, ca o incheiere: la noi sefeul nu moare fiindca nu se publica. Noi publicam literatura. Daca e SF sau nu, e treaba cititorului sa o catalogheze. Noi ne facem datoria si o publicam 🙂

  4. Le roi est mort! Vive le roi!

  5. altfel zis, roiu’ a mierlit-o! 🙂

  6. @HNU – Eh, nu sint suparat, suparat am fost mai demult. Acum m-am resemnat si nu ma mai consum, imi vad de ale mele.
    Ei, cu antologia aia, eu imi aduc aminte ca a fost promisa pentru targ. Si Marian Coman tot asa isi aduce aminte pe blogul personal. Nu stiu daca a fost o promisiune oficiala sau nu, nu mai stiu, insa cert este ca vorba a ajuns la public.
    Si nu caut explicatii, justificari sau comentarii – nici nu mi-a trecut prin cap asa ceva. Este doar un articol. Dar sint curios ce a scos Vandermeer din franciza aia…
    Vad ca teoria promovata de Maicu, cu marele cazan literar unic are deja fani. Ok, atunci ai putem spune literatura “semi-respectabila” 🙂 .
    Adevarul ca si pe mine ma scoate din pepeni terminologia asta cu SF, Sci-Fi sau Fantasy. Prefer Fictiune Fantastica sau Fictiune de Anticipatie.

  7. Felicitari Aspoiu.Un articol cu vana.Asta m-a atras la inceput pe blogul asta.

  8. @aspoiu: a fost o intentie. buna, la fel ca toate alealalte. daca totul mergea bine, la Gaudeamus am fi avut 8 titluri noi. am avut patru, ceea ce e satisfacator 🙂

  9. Pentru ca tot suntem pe tematica noastra sf&f,reiterez pe aceasta cale ideea care am spus-o pe Nautilus la articolul lui Horia “Vin vremuri interesante” ca noi pasionatii de sf&f sa facem un club pe net{cei care sunt meseriasi cu pc-eurile se vor gindi ei la o solutie} iar Balin Feri a venit cu o idee foarte tare prin care sa ne stringem in jurul unei edituri.Editura o avem=Millennium Press,un editor carismatic care ne va sprijini si chiar pe insusi Guru.
    Il rog pe aceasta cale pe Aspoiu si Kyodnb sa ne ajute
    si ca pina pe 30 ianuarie sa intre pe site sau macar sa dea un semn de viata toti pasionatii si cititorii de SF&F.
    Motivul este de-a sti unii de altii,schimburi de idei si eventual ajutor unul din partea celuilalt pentru gasirea unei carti sau reviste.
    Invit pe cei doritori sa afle mai multe sa intre pe site-ul Nautilus.

  10. @voicu – Hai sa nu ne grabim si sa vorbim in numele altora. Sa vedem reactiile lui Horia si ale lui Michael. Cred ca ar fi mai interesati de un club de lectura, decat de Sci-Fi sau SF&F, avand in vedere ultimele comentarii si tendinte afisate. 😀

  11. nu-i vorba de o anume tendinta mai noua. millennium press a avut mereu politica asta, de-a publica fara eticheta. dar asta nu inseamna ca desconsideram fandomul. pur si simplu e o idee (poate fixa) de-a subsemnatului: editorii editeaza, cititorii cumpara si citesc.
    nu m-as implica intr-o miscare de reunire a fandomului fiindca am facut greseala de-a ma implica in fandom o data si nu sint deloc fericit de felul in care actiunile mele au fost primite. mi-a ajuns, altfel spus. las pe altii.

  12. Pingback: Două, de pe bloage « Însemnări din colţu’ hărţii

  13. De regulă cănd apare o idee iniţial are o forma brută, în timp se mai cizelează. Aşa şi propunerea mea de a ne organiza în jurul unei edituri. Mă bucură faptul că există o editură care să se implice în povestea asta, cred însă ca ar fi necesar şi un site care să se ocupe strict numai de sf. Mă gândesc la ceva de genul cluburilor neogenului, unde se pot înscrie toţi pasionaţii de ştiinţifico-fantastic şi fantezy, un spaţiu în care se pot purta discuţii pe diverse subiecte, unde membrii îşi pot face recomandări de lectură, pot dezbate idei şi după bunul obicei românesc se pot certa din când în când la cuţite. Odată cu înscrierea fiecare ar furniza şi câte o adresa de e-mail unde poate fi contactat, tot acolo ar putea afla noutăţiile din domeniul sf, ar putea exista un spaţiu dedicat editurilor care publică sf şi orice altceva vor considera eventualii moderatori-administratori că ar fi necesar.
    De ce spun asta… adică să-mi prezint motivaţia. 🙂
    Citesc sf de vreo 18-19 ani. Cărţile prefer să le cumpăr şi nu să le împrumut de la prieteni sau biblioteci. Aşa că mi-am facut o bibliotecă destul de cuprinzătoare. ( chiar şi 3 colecţii complete apărute în Ungaria). Însă am pierdut ceva … am aflat extraordinar de târziu că o anume editură Pygmalion, din Ploieşti, îşi propuse să publice o sumedenie de cărţi care mă interesau. Am aflat atunci când , după 2-3 ani că editura încetase să mai publice cărţi în colecţia Cyborg. Descoperisem o singură carte ( Nevil Shute-Ultimul Ţărm) prăfuită într-un Anticariat. De atunci mă străduiesc să adun întreaga colecţie şi am ajuns să cumpăr cărţile la un preţ de 4-5 ori mai mare decât ar fi costat în librărie. Mă gândesc că nu sunt singurul , asta pentru că nu toate librăriile au contracte cu toate editurile. Dacă ar fi existat pe vremea respectivă un site pe care să se publice toate noutăţile în domeniu cred că ar fi avut doar de căştigat atât editura cât şi cititorii.
    Cred că un site se poate face, cred şi că nici o editură nu ar refuza ca pe ultima pagină a publicaţiilor din domeniul sf-f. să informeze cititorii despre existenţa adresei web. (În timp ar putea produce chiar şi bani din publicarea unor materiale publicitare însă şi pâna atunci ar fi un spaţiu ideal de sondare a interesului cititorilor faţă de anumite cărţi sau curente)
    … no că m-am lungit cât o zi de vară.

  14. Feri, baci, intra si pa blogu’ meu da regatean. II ceva de-i zice Cultural SF…. poate te informeaza despre noutati.

  15. Domnule Bujold, ziceţi-mi ceva mai nou… :))
    Blogul dumneavoastra îl vizitez cu regularitate de o bună bucată de vreme, dacă nu am lăsat nici un comentariu a fost din cauză că … e greu de spus ceva acolo unde informaţiile sunt complete şi părerile expuse reflectă în totalitate propriile păreri.Totuşi ar mai fi ceva de spus: FELICITĂRI !
    Nu-mi luaţi în nume de rău rugămintea, dar spuneţi-mi, vă rog, simplu Feri. Pâna acum singura persoana de pe net care adăugase numelui meu acel “baci” ardelenesc a fost un domn care ţinuse însă şi să menţioneze originile mele ca fiind undeva în subterana patriei…deşi nu găsesc nici o asemanare între mine şi morlocii wellsieni. ( ştiu că în cazul dumneavostră adresarea de baci nu ascunde nici o tentă răutăcioasă) .
    Îmi permit şi să vă adresez o întrebare, fiind bine documentat şi cu ştirile mereu la zi poate îmi puteţi furniza şi mie un răspuns (sper şi să mă bucure): va publica cineva în româneşte în prezentul apropiat City a lui Clifford D. Simak?
    Sau: urmeaza titluri 🙂
    Marion Zimmer Bradley: Darkover Landfall ( şi restul seriei)
    Gianluigi Zuddas: Balthis l’avventuriera
    Frederik Pohl: Beyond the Blue Event Horizon
    Greg Bear: Blood Music
    Ursula K. Le Guin: The Lathe of Heaven
    Mordecai Roshwand: Level 7

  16. Sa ma bag si eu in seama:
    Frederik Pohl: Beyond the Blue Event Horizon – teoretic Nemira va publica toata serie Heechee
    Greg Bear: Blood Music – povestirea castigatoare a fost tradusa in almanahul Anticipatia ’93 sau ’94 ca nu mai stiu; romanul este doar dezvoltarea respectivei.

  17. Salut, Feri.

    Nu pot afirma nimic in plus fata de ceea ce a spus Aspoiu. Pohl este in planurile editurii Nemira.In rest nu stiu.

    Scuze, baci era pentru ca esti din Ardeal, nici o intentie jignitoare. Glumeam, of course.

    Multumim pentru aprecieri, suntem 2 cei care slujim blogu’ ala. Si rugam, comentati fratilor, sa vedem si noi c-avem trafic, macar injurati-ne. :-))

  18. Felicitari le-ai scris cum nu se poate mai bine(punand in fata adevarul ,impreuna cu toate prostiile lui).Iar in legatura cu Tritonic … fui ce bine… (eu care ma gandeam ca fac carti de calitate) .. nici nu am sa cumpar vreuna.
    Ai stiu sa lauzi ceea ce trebuie (editurile adevarate care nu fac treaba de mantuiala)
    Sti sa faci reclama ! :)))

  19. Mordecai Roshwald /Level seven=Ultimatum-Ultimele zile ale unui razboi atomic-Editura Politica-1980

  20. [ bun articol! (: ]

    [ City al lui Simack – buna propunere! ]

    [ pentru prima oara vad John Varley intr-o discutie in romana. ]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu