Viteza Intunericului – Elizabeth Moon

Primul lucru ce-ti sare in ochi la biografia sciitoarei este ca in 1968 s-a inscris in Corpul de Marina al Statelor Unite avansand pina la gradul de Prim Locotenent, de scriitura apucandu-se relativ tarziu, undeva in jurul varstei de 30 de ani. Dupa cum era si normal multe din temele abordate contin elemente de science-fiction militar, de biologie, politica dar chiar si de relatii interumane ce sunt disecate amanuntit. “Speed of the Dark“, roman ce a castigat Premiul Nebula in 2004, se incadreaza cam la ultima categorie, cea a detalierii atente a interrelatiilor dintre un programator autist si restul persoanelor, normale sau de asemenea cu vreo deficienta ca si acesta. Se pare ca sursa de inspiratie a constituit-o chiar propriul baiat, Michael, diagnosticat la randul lui cu autism.

Scrierea aduce foarte mult cu un roman de socializare, de expunere a problemele cu care se confrunta o persoana cu anumite dizabilitati dar si o satira la adresa prejudecatilor ce imbraca in mod curent modul de gindire al oamenilor nascuti fara probleme evidente. Este o carte lipsita de o actiune frenetica, ritmul este usurel si linistit, urmarindu-se si evidentiindu-se toate aspectele si trairile interioare ale personajului principal in timpul interactiunii cu elementele inconjuratoare, atat fiinte umane cat si elemente neinsufletite. De bun augur mi s-a parut alegerea scriitoarei de a mai schimba din cand in cind perpectivele de redare a intamplarilor, contribuind la alungarea monotoniei si dispersarea starilor de plictiseala in cazul in care aveam oferit un singur punct de vedere asupra situatiei relatate. Actiunea se desfasoara intr-un viitor mai mult sau mai apropiat, in care autistii pot fi detectati cu usurinta inca de cand sunt mici si li se pot corecta anumite deficiente, frapand credibilitatea si realitatea cu care sunt prezentate si analizate cu minutiozitate dizabilitatile si tiparul reactiilor autistilor.

Avem in fata o povestire dominata mai mult decat orice, de tipare de la inceput pina la sfarsit, acestea constituindu-se in ratiunea si modul de al fi al actorului principal, rutina in care-si gaseste comfortul stand la loc de cinste in programul zilnic, orice abatere de la acest sablon fiind urmata de o eventuala indispozitie sau atac de panica. Meritul textului este ca insufla cu succes indoiala in sufletul cititorului confruntat cu realitatea in care autistul lipsit de anumite elemente ce ar usura capacitatea de comunicare si de intelegere, are dezvoltat un cu totul alt set de aptitudini, posedand un alt punct de vedere asupra relatiilor interumane. Punct de vedere ce este cu totul special, cu atat cu cat el este dublat de o acuitate vizuala, auditiva si rationala iesita din comun.

Nu mi s-a parut un roman conventional pentru ca de fapt nici nu este unul, fiind genul de carte pe care o iubesti sau o urasti dupa primele pagini, analiza amanuntita a propriilor trairi si stilul de jurnal in care este notat orice detaliu, de la fiecare aroma si miros ce impanzeste mediul pina la proprietatile mai mult sau mai putin speciale ale elementelor din jur. Exista unele replici de-a dreptul savuroase ce mai indulcesc din aspectul partial dramatic al povestirii. Titlul cartii vorbeste pe de o parte de obsesia si fascinatia dezvoltata de personajul principal pentru acest subiect iar pe de alta parte ar putea constitui o variabila ce aduce-n discutie ignoranta multor oameni confruntati cu subiecte delicate, neavand prezenta de spirit de a reactiona cum se cuvine. In fapt este un roman al descoperiri de sine, al tariei de caracter si al insistentei, vazute ca principale coordinate de aplicat atunci cind ne dorim sa atingem un anumit tel.

Nu pot spune ca a fost o lectura pe gustul meu, insa in mod clar nu este nici o carte de ratat pentru cei care se asteapta la ceva mai mult de o distractie intr-o lectura, avand nevoie de un subiect de gandire si meditatie si de ce nu, doresc sa afle raspunsul la intrebarea ce bantuie textul de-a lungul si de-a latul sau, “Care este viteza intunericului?”.

Cartea poate fi comandata de pe site-ul editurii Millennium Press, de aici.

22 Comments

  1. mie mi-a placut super mult. poate si din cauza ca am mai citit despre autism din cand in cand si am mai ‘invatat’ cate ceva nou din carte. a fost foarte interesant sa citesc despre cum gandeste un autist, mai ales ca stiam ca nu scrie doar din auzite. probabil in aproape 20 de ani traiti cu un autist iti dai seama de destul de multe lucruri.

    mi-a fost putin frica de sfarsit, presimteam un happily-ever-after cu mesaj moralizator despre cum trebuie sa te accepti asa cum esti bla bla, bine ca n-am avut dreptate.

    e interesant cum definim normalitatea si ne asteptam ca toata lumea sa fie de acord cu noi. chiar si la scara mai mica…

  2. eu ma asteptam sa fie mult mai tragica 🙂 asa ca a avut un ending destul de echilibrat…

    a lasat unele lucruri mai de suflet un pic in aer, insa, tinand cont de efectele resimtite, cred ca asa a fost mai plauzibila situatia.

  3. pai tocmai d-aia e misto, ca nu e tragica. ideea e ca autistii sunt diferiti si asta nu inseamna automat ca o duc mai rau decat noi, ca sufera constant din cauza asta. si baza cartii e practic cat de mult conteaza ce e normal pentru majoritate.

  4. ma bucur ca doi dintre oamenii la a caror opinie tin cel mai mult au apreciat corect cartea. inseamna ca n-am publicat-o degeaba. 🙂

  5. n-ati zis nimic de traducere, nici unul dintre voi. asta-i de bine, presupun 🙂

  6. pai ce sa mai zic? stii cum sunt eu cu cartile in romana, mi-am luat atatea tepe incat nu mai citesc decat atunci cand stiu ca traducatorul e bun.

    dar mi-am calcat cuvantul si m-am apucat de alta carte tradusa… 10 pagini si deja imi vine sa pun pixu’ si sa corectez.

  7. @jen: te referi cumva la un lun dun?

  8. Eu am citit cartea asta in original si nu ma pot pronunta asupra traducerii. Cartea mi-a placut foarte mult — nu stiu ce simte un autist in sinea lui, insa scriitura aleasa de Elisabeth Moon chiar a reusit sa ma introduca intr-o lume “altfel”, intr-o lume in care simturile, trairile sunt diferite decit cele pe care le are un “normal”. Din punctul asta de vedere Moon reuseste foarte multe.

    Mergind dincolo de stil, mie mi-a placut foarte mult si felul in care s-a desfasurat drama personajului; sfirsitul a fost pe masura in opinia mea. Hmmm… cred c-am sa pun din nou mina pe carte si poate c-am sa pun propriul meu comentariu pe blogul meu… 🙂

  9. Dom’le jos palaria cu traducerea si redactarea!pot spune ca este foarte buna!am recomandat-o tuturor prietenilor mei.

  10. cata, daca vrei, in pachetul aspoiului iti pun un exemplar in romaneste. nu de alta, dar traducerea onei chiar merita!

  11. btw, lista aia nu mai e de actualitate, trebuie sa o refac 😀

  12. @horia: multumesc, insa ma tem ca trebuie sa spun nu; am deja volumul in engleza…

  13. I am disapointed.Ona a facut o treaba de meserias sadea!nici faptul ca ai volumul in engleza nu te absolva ca l-ai citit in engleza si nu in romaneste.

  14. Nea Voicule, acu’ ca zici ca esti dezamagit, in sfarsit, parca ma simt si eu mai normal.

  15. Acum o citesc.
    Incetisor ca sa dureze cit mai mult… 🙂
    Incep sa ma intreb cite imagini, sunete, mirosuri imi “scapa” in fiecare zi. Cite probleme nu le rezolv, sau o fac superficial pentru ca mi-e lene sa gindesc…Cite lucruri las in urma pentru ca pur si simplu nu-mi pasa…
    La inceput m-a facut sa ma gindesc la “Flori pentru Algernon” al lui Daniel Keyes, dar e altceva…

  16. da…sunt accentuate multe trairi si “contacte” cu lumea dimprejur si te cam pun pe ginduri intradevar…

  17. Frumoasa carte, da’ e sub “Flori pentru Algernon”. Cu putin, ce-i drept 😛

    Traducerea a fost ok, cu mici scapari, gen “i-am dat la doctorita”, in loc de “i-am dat doctoritei”.

  18. Pingback: Viteza intunericului « Blog de carti

  19. @Assassin: Imi pare rau ca trebuie sa te contrazic, ce ai mentionat dumneata nu reprezinta greseli de traducere. In cel mai rau caz ar putea fi greseli de limba romana, dar te asigur ca nu e cazul aici. E doar oralitate – doar in vorbirea directa a unor personaje. 🙂

  20. Pentru ca am vazut ca s-a intrebat de traducere. Cred ca dupa ce am luat cartea in mana, inainte sa spun ca e faina cartea, am zis ca e excelenta traducerea. O grija pentru cuvintele alese, care au facut din citirea ei o incantare. Nu stiu cat de acurata e traducerea, dar e frumoasa si bine scrisa. Jos palaria.

  21. @pinguilde: multumim! e una dintre traducerile de virf ale ultimilor ani si sint mindru ca am avut privilegiul de a o publica.

  22. @Bear – Ona Frantz este meseriasa!The best ever!
    @Pinguilde- Bunul Horia de la MP ne-a fericit cu o carte impresionanta si de o frumusete sfisietoare! Cine nu o citeste rateaza una din cartile mari!
    Super recomandata!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu