Trailere si alte stiri cu rezonanta cinematografica

Recent de pe Scifi.com am putut afla ca renumitul serial “Battlestar Galactica” va fi completat cu o continuare ce va fi intitulata, Caprica.

Evenimentele for fi plasate cu 50 de ani inainte de cele din “Battlestar Galactica“, Caprica urmarind destinul a celor două familii rivale, Graystone si Adama, pe masura ce se dezvolta, cresc, concureaza si prospera in lumea electrizanta a celor 12 Colonii, o societate mult asemanatoare cu cea a noastra.

Avem parte si de imersiuni in tehnologia inteligentei artificiale si roboticii ce au condos intr-un final la obtinerea Cyclonilor, cele doua case concurand umar la umar intr-o serie ce va combina conspiratiile de la nivel corporaţional si, cum altfel, politica şi sexul.

Productia serie se preconizeaza ca va incepe in vara lui 2009 in Vancouver, Canada, urmand ca premiera sa aiba loc in 2010.

***

Dupa 39 de ani de la incheierea seriei originale Star Trek ( Septembrie 1969 ) cu William Shatner, ni se pregateste o noua continuare. Este vorba de cel de-al 11-lea film din univers dupa Star Trek: Nemesis in 2002.

Star Trek Zero este regizat de J.J. Abrams (“Lost”, Mission: Impossible III) si scris de Alex Kurtzman si Roberto Orci (The Island, Mission: Impossible III, Transformers, si Transformers: Revenge of the Fallen) si se preconizeaza ca va iesi in cinematografe pe 8 MAI, vara viitoare..

Dintre actori : Simon Pegg ( unul dintre preferatii mei la momentul de fata) in rolul lui Scotty, Eric Bana, Winona Ryder, invitat special Leonard Nimoy ca batranul Spock.

***

Tot recent a fost lansat la apa si cel de-al doilea trailer al multasteptatului Watchmen. Watchmen este regizat de Zack Snyder (Dawn of the Dead si 300) si este scris de David Hayter (The Scorpion King, X-Men, X-Men 2) si Alex Tse. Filmul este o adaptare a vestitei benzi desenate creatia lui Alan Moore. Lansarea oficiala va fi pe 6 martie 2009.

***

The Spirit, ce urma sa fie lansat in Ianuarie 2009 a fost mutat de cei de la Lionsgate ceva mai recent pe 25 Decembrie de Craciun, fiind scris si regizat de legenda vie a benzilor desenate Frank Miller, ce a mai lucrat si la filmul Sin City produs dupa o o serie de benzi de ale sale.

De aceasta data filmul are la baza o banda desenata a lui Will Eisner, o alta legenda a comic-ului book-ului american, aparut prima oara ca serie la ziar in 1940, pentru ca recent sa aiba parte de o reeditare in haine noi. Dintre actori îi putem aminti pe Scarlett Johansson, Samuel L. Jackson, Eva Mendes, etc. Dupa ce am vazut trailer-ul 3 recunosc ca m-am dezumflat putin, insa ramane de vazut daca filmul nu se va ridica la inaltimea asteptarilor.

6 Comments

  1. Ce sa zic, ingnoranta este o adevarata mana cereasca pentru Marvel, si in general pentru toate filmele inspirate din BD. Bleah.

  2. nu se intelege nimic din comentariul tau. Ce treaba are Marvel cu articolul asta si cu ingnoranta?

  3. Pai legatura este “benzi desenate”. Ignoranta? Adica filmele inspirate din BD sint niste rahaturi colorate, care se bazeaza numai pe “eye candy”. Elimina efectele speciale si vezi daca mai ramane ceva din respectivele opere.

  4. Marvel n-are nici o legatura cu filmele pomenite in articol, alea sunt proprietati DC Comics si inca proprietatzi legendare (Watchmen are si premiu Hugo). Si chiar si asa, nu inteleg ce anume “ignora” Marvel si in ce fel ignorantza asta e mana cereasca?

    Din filmele BD ramane destul dupa ce scoti eye candy, pentru cine are ochi sa vada. Acuma depinde de la film la film, in orice caz o afirmatie ca “filmele inspirate din BD sint niste rahaturi colorate” e cam in aceeasi categorie cu “nu citesc SF ca nu ma intereseaza viatza in cosmos” sau “toate femeile sunt curve”

  5. Eu inca nu am citit Watchmen, probabil o voi face dupa film, nu stiu, sa vad…Sin City si 300 au ridicat destul de sus ştacheta, cel putin din punctul meu de vedere, comparativ cu un Daredevil sau Elektra, si vom vedea daca si urmatoarele vor fi pe acolo…

    La Spirit, m-am “dezumflat” pentru ca in trailer-ul nou se ofera si ceva mai multe secvente, si ce pot sa zic, multe arme si Samuel L. Jackson…si ma gindeam cu ocazia asta ca poate Sin City mi-a placut ca film prin multitudinea de povesti abordate si faptul ca nu se reduce la un singur subiect, ce intins pe 90 de minute ar putea deveni mai mult decat plictisitor…

  6. No acuma sa ma scuzi ca “Ironman” sau “Transformers” mi s-au parut niste idiotenii. Da’ asta e.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu