De Partea Intunecata a Soarelui Lung – Gene Wolfe

wolfe

Venerabilul Maestru

Wow!

Editura Alexandria s-a inhamat la o treaba destul de grea, dar care insa poate fi sursa unor frumoase satisfactii, atat financiare, dar mai ales, sa zicem de palmares. Si la baza acestor satisfactii este Gene Wolfe. Este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti autori nord-americani, un polivalent desavarsit, care trece din SF in Fantasy, apoi in Horror si retur, un adevarat maestru al romanului, dar al si prozei scurte. Atat criticii, cat si colegii scriitori nu se sfiesc sa-l numeasca “cel mai bun scriitor American in viata”, si asta indifferent de genul literar. Poate ati fi uimiti sa aflati ca printre “fanii” lui Wolfe se numara si Swanwick, si Gaiman. Sau poate nu. Inutil sa va mai spun ca a castigat tot ce se putea castiga in materie de premii, plus zeci si zeci de nominalizari.

Putina istorie

Cea mai cunoscuta lucrare a sa este seria “The Book of the New Sun” (4 Vol.) 1980-1983, cu actiunea plasata intr-un viitor foarte indepartat, in care soarele moare incet din cauze ne-naturale, iar pamantul (Urth) se raceste. Desi nu este o urmare directa, “The Book of the Long Sun” (4 Vol.)1993-1996, are legatura cu prima serie, legatura ce devine evidenta in “The Book of the Short Sun” (3 Vol.)1999-2001. Ati ametit? Stati ca mai este! “New Sun” are si un fel de roman concluzie numit “The Urth of the New Sun” 1987, volum deloc de neglijat.  Deci, un ciclu care se intinde pe numai putin de 12 volume!

Timeline-ul merge cam asa: Secventa Long Sun – candva in trecut (care de fapt este, cum am spus, un viitor foarte indepartat), o nava multi-generatie imensa, paraseste Pamantul (Urth), pornind intr-o calatorie de secole spre un alt sistem solar, probabil cu scopul colonizarii. Dupa cateva generatii insa, oamenii au uitat atat scopurile initiale, precum si ce este lumea  lor (Whorl); Secventa Short Sun – nava a ajuns la destinatie iar oamenii exploreaza/colonizeaza doua planete, Blue si Green, fortati  de zei sa paraseasca Whorl; unele personaje principale viziteaza, prin mijloace tehnologice “magice”, “Red Sun Whorl”, care nu este altceva decat Pamintul din Secventa New Sun.

wolfelsLumea Soarelui Lung

Toata actiunea se petrece in nava cilindrica gigantica numita Whorl (World), inspirata din proiectul Cilindrilor O’Neill, axa ei fiind ocupata de sursa de lumina si caldura, Soarele Lung, evident artificial. Din punct de vedere cronologic, nu este foarte clar cand anume dupa lansare se petrece actiunea, insa este clar ca momentul cand nava a parasit sistemul nostru solar este acum istorie antica si in mare parte uitata. Tehnologia si ingineria navei sint stiinte demult pierdute, multe din lucruri nu mai functioneaza, iar cele care functioneaza, o fac prin magie sau datorita zeilor. Iar acesti zei locuiesc in “Mainframe” si vorbesc “inhabitantilor” prin display-uri uriase, numite Ferestre Sacre. Populatia este pestrita si amestecata: turme de capre si cyborgi care uita, roboti defecti cu constiinta de sine si preoti fara biserica, animale manipulate genetic care pot vorbi, mafioti, hoti, telepati, soldati construiti, fermieri, targoveti si prostituate.

Stilul Partii Intunecate

Volumul de fata nu este deloc  o lectura usoara, mai ales prima jumatate in care Wolfe construieste incet dar temeinic lumea sa. Descrierile abunda, stilul inclina foarte puternic spre liric. Desi poate parea plictisitoare, aceasta parte are locul si scopul ei bine determinat in economia cartii, sustinand foarte puternic dezvoltarea intrigii. Cateodata pare ca Wolfe exagereaza (la un moment dat enumera pe o pagina intreaga tot ce poate fi gasit in piata din Viron), insa doar pare. Nu va asteptati la lucruri explicite, autorul va indeamna sa descoperiti singuri piesele potrivite in puzzle-ul sau imens. Dar ce satisfactie atunci cand le “potriviti” la locul lor! Acest stil este foarte apreciat de unii, urat de altii (putini). Wolfe este un maestru al constructiei si al subtilitatii, un vrajitor al vorbelor, un incitator la lectura atenta.

Personajul  principal

Acest prim volum este de fapt povestea evolutiei interioare a lui Patera Silk, augur pe timpul zilei (un fel de popa pe romaneste), haiduc pe timp de noapte. Pe fondul flexibilitatii morale, gaseste interpretari neasteptate preceptelor religiei slujite, mergand pe drumul pavat cu indoieli al dictonului “Scopul scuza mijloacele”. E drept, scopul e trasat de un zeu, “The Outsider” (sint curios ce traducere s-a gasit pentru numele asta), cel ce priveste lumea-nava din exterior. Trairile interioare, ezitarile, indoielile, teama, exaltarea sint redate foarte plastic si in detaliu, dar treptat si logic, Silk devenint in ciuda particularitatilor ciudate ale acestui viitor foarte indepartat, un personaj solid, viu si iubit.

La final

Exista si un aspect negativ, dar care este mai mult legat de posibilitatile si politica editurilor noastre.  Ei bine, primul volum se termina in coada de peste, de fapt nu se termina. Este doar preambulul, prezentarea Whorl-ului, iar actiunea, atat cat e, serveste la constructia personajelor, precum si a mentalitatii respectivului moment. Asadar, Alexandria ar trebui sa bage carbuni cu restul volumelor.

O alta optiune ciudata este inceperea publicarii acestui ciclu foarte intins cu “mijlocul”. Cred ca logic era sa se inceapa cu ce a inceput si Wolfe, mai ales ca New Sun este cea mai cunoscuta si apreciata secventa, numai buna pentru introducere pe piata romaneasca, cam virgina la categoria Wolfe.

Despre traducere nu pot sa-mi dau cu parerea. Coperta arata bine, si un punct in plus pentru alegerea formatului hardcover.

Legat strict de Cartea Soarelui Lung, merita si timpul, si banii. Tot ce imi doresc e sa vad toata seria tradusa si publicata integral, macar in cincinalu’ viitor.

Parerea mea.

28 Comments

  1. Ma intereseaza seria, dar ca sa inteleg, vor fi publicate in ordinea in care ar trebui citite?

  2. Frustrantă carte. Până pe la jumătate te întrebi ce dracu cauţi tu acolo şi când în sfârşit începe să îţi placă s-a terminat!
    A fost prima carte de Wolfe pe care am citit-o şi dacă nu aş fi aşa o încăpăţânată ar fi fost poate şi ultima. Din fericire am perseverat şi aşa am dat peste Books Of The New Sun care au fost o încântare. Bafta mea fiind că le-am găsit împreună, adunate în două volume, aşa că le-am citit cap-coadă. Presupun că şi Long Sun se dezvoltă interesant pe parcurs.

  3. banuiesc ca se aseamana mult cu stilul lui Harrison…am asa o premonitie 🙂

    oricum din ce ai descris mai sus, si cunoscandu-mi gusturile, nu pot spune ca sunt unul dintre fanii cei mai infocati, insa trebuie sa ma aplec in fata genialitatii recunoscute si a renumelui marelui scriitor…

    iar in ceea ce priveste si traducerea continuarilor…cine stie ce surprize ne rezerva viitorul… in bine sau rau desigur…

    si nu pot sa nu constat ca ne-au cam invadat inhabitantii…

  4. Nuuuuuuuuuu. NU seamănă DELOC cu Harrison! Nici ca stil de scriitură, nici la lumi imaginare create! Deşi sunt mişto amândoi.

  5. @Kyo – Bueeiii! Nu vezi ca am pus ghilimele!?

    @Richie – Nu stiu daca asta e ordinea in care ar trebui citite, dar e ordinea cronologica a actiunii. Poate asta e logica din spatele deciziei editurii. Seria New Sun poate fi citita separat, la fel Long Sun, insa Short Sun este urmarea directa a celei din urma, cu o gramada de referinte si personaje comune, si din cauza asta ideal ar fi sa fie citita dupa Long Sun.

  6. @dreamingjewel, ma refeream la incarcatura frazei ( nu neaparat la peisaje comune sau idei), stimulat mai ales de afirmatia lui aspoiu ca stilul tinde foarte mult spre liric…
    la fel si in Viriconium, te misti cam greu printre cuvinte insa povestea si peisaju te prinde ca un magnet, cel putin la mine a mers…poate e o comparatie gresita…dadeam si eu cu parerea 🙂

  7. Din fericire editura Alexandria va publica volumul 2 din serie ” Lacul Soarelui Lung” pina pe 15 decembrie,mosul vine cu surprize si cadouri placute,iar traducerea ii apartine domnitei Antuza Genescu[foarte buna].
    Cit despre carte nu pot spune decit ca este extraordinara,are un ce care daca te prinde te inghite sense of wonder-ul domnului Secu.

  8. @voicunike: Pe blogul celor de la Nemira ai spus ca l-ai intalnit pe domnul Mihai Dan Pavelescu si ca vom avea parte in 2009 de mari surprize. Poti detalia? Nu tine doar pentru tine:)

  9. @md Voicu l-a intalnit pe MDP. Atat. Inrest, la Gaudeamus, probabil, l-a intalnit multa lume pe MDP. Si da, probabil, vor fi multe surprize. Poate si pentru MDP. Nu tine in nici un fel de Voicu.

  10. sa ma scuze voicu dar poate lucrurile care s-au discutat erau doar pentru urechile celor prezenti, si se vor surprize pentru cei pasionati… 😉

    asa ca sper ca nu se va supara daca i-am inlaturat un pic postul 😉

  11. Ce a scris Voicu era destul de generic si deja stiut, divulgat mai mult sau mai putin oficial chiar de catre nemiroizi.
    Sincer, eu nu am vazut surprize 😀 .

  12. lasa voicul sa se exprime liber!

  13. @Bujold: No offence, nu te-am intrebat pe tine. Daca voicunike a aflat surprizele si ele pot fi divulgate bine. Daca nu se poate tot bine.
    @kyodnb: Parca aici nu se stergeau comentarii :(.

  14. da..nu am procedat chiar corect insa daca se vroiau impartasite noutatile le aflam de pe blogul de la Nemira…asa ca..eu zic sa ne bucuram de ce a iesit la momentul de fata pe piata si sa reusim sa citim tot, si apoi sa ne mai gindim si la aparitiile promise…

    promisiuni ce se pot indeplini sau nu…mai devreme sau mai tarziu…

  15. Doh, macar daca era ceva nou… 😀

    Datoram scuze, in primul rand lui Voicunike, dar si celorlalti cititori pentru ca ne-am grabit un pic, ne-am pripit si am comis-o.

    In alta ordine de idei, cred ca Voicu stie “regulile jocului” in ce priveste informatiile neoficiale, iar MDP este probabil cel mai experimentat editor de SF, care a trecut si prin bune, si prin rele, asa incat nu cred ca “a scapat” informatii sensibile. In definitiv, toti cei implicati in aceast discutie sint majori si vaccinati, si nu au nevoie de dadaca.
    So, pentru lamurirea misterului, mai jos aveti comentariul lui Voicunike, dar informatiile le puteti gasi si pe blogul Nemira, este drept, mai imprastiate:
    “@md-Vom avea parte de multe carti dar si de autori foarte buni, Wilson, Vinge, Card, Dick, etc. plus continuarile la toate seriile incepute.”
    Deci nimic nou. Titluri – NU, date de aparitie – NU, surprize – NU, se stiau – o DA! Va asigur ca asta e tot ce a spus Voicu.

    Legat de stergerea comentariile, nu se va mai intampla. Insa vor fi cenzurate cele cu limbaj injurios. Daca e sa ne impartim pumni virtuali, macar sa o facem elegant.

  16. hai sa va zic si ce stiu eu despre nemira, si nu de la mdp… in materie de card, e vorba de noul “ender in exile”, la care lucreaza roxi b.

  17. Pina nu se concretizeaza proiectele,e prematur sa divulgi anumite lucruri.

  18. “ender in exile” => Oare cum sa fac un emoticon cu “visez cu ochii deschisi”? 😀

  19. Depinde de gusturi acum. “Pe afara” nu s-a bucurat de review-ri prea bune. Probabil ca la anul o sa avem “Ender Returns from Exile” sau ceva de genul asta. Nu vreau sa fiu rautacios, dar nah, nu sint un fan al seriilor prea lungi, cu iz de telenovela. Plus ca denota lipsa de imaginatie sau caderea in super-comercial. Ca sa nu mai zic ca incep sa se contrazica… Sorry.
    Dar cum orice editura e la baza o afacere, de ce nu, mai ales ca se vand bine si la noi. Asa o sa faca bani sa aduca si alti autori 😉

  20. Domnule HNU, nu credeti ca este o dovada de politete fata de ceilalti editori sa nu divulgati informatii din interior in afara de editura la care activati? Eu asa as zice. In plus, unele edituri au clauze de confidentialitate in contractele cu traducatorii si asemenea gesturi s-ar putea sa nu fie in avantajul nimanui. Nu tot ce se afla se spune. In plus, informatia oferita aici este eronata.

  21. @vlad: sorry! a fost o deductie logica. stiam ca roxi e ocupata pentru nemira (m-a refuzat cu o traducere) si stiam ca tocmai s-a achizitionat “ender in exile” si-am pus lucrurile cap la cap. asadar, indiscretia e integral a mea.

  22. Legat de volumul 2 al seriei “Soarelui Lung”, acesta se afla in pregatire la editura Alexandria.
    Merita sa intrati pe pagina pentru ca prezentarea cartii este foarte frumos realizata.

    http://www.edituraalexandria.ro/ea/index.php?option=com_content&task=view&id=19&Itemid=4

  23. Tot legat de aceasta carte. Am observat la primul volum (si se vede din prezentare ca si la al doilea e la fel) ca literele ‘s’ si ‘t’ cand sunt una langa alta sunt legate intre ele in parte de sus. Stie cineva de ce?

    P.S. Nu am citit inca primul volum.

  24. Multumim md.
    Yep, acel mic artificiu flash este delicios. Iar cartea arata foarte bine. Daca Alexandria merge pe aceasta directie, isi poate asigura nisa colectionarilor. Si zau ca Wolfe merita colectionat.
    Doar un pic de sporire a vitezei mi-as dori… 😀

  25. Inca este o editura care creste vazind cu ochii,surprizele vor fi la anul ,iar viteza este in limita ‘legala’.

  26. @Vlad – “A War of Gifts” ?!

  27. Pingback: Cronici SF de primavara 2.0 « return to the com(m)unity

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu