Bios – Robert Charles Wilson

bios_smallNu vreau sa va plicitisesc cu cate carti a scris si cate premii a luat Wilson, toate astea le gasiti fara mari eforturi pe Wikipedia.  Vreau sa va povestesc despre “Bios”, o cartulie subtirica (~200pg) cu coperta ciudata, scrisa de acest autor inaintea noului mileniu.

Ca ai convine sau nu, toate cartile lui Wilson vor fi comparate cu “Spin” (Turbion). Nu ma refer atat la ideile ce tin de SF, cat la calitatile literare ale scriiturii. Si asta deoarece lumile lui Wilson nu sint construite pe milioanele de lasere, nave spatiale, robotei sau rase extraterestre cu personalitatea vacilor de musuroi, nu. Lumea  lui se sprijina pe oameni, oameni cu ambitii mari si marunte, prosti si destepti, cu sefi, cu slujbe, oameni supusi greselii, si mai ales oameni VII.

Asa este este si cazul lui “Bios”. Setting-ul este relativ simplu: umanitatea a ajuns la stele insa costurile zborurilor sint exorbitante. In ciuda costurilor uriase, o planeta relativ apropiata, plina de viata este in atentia exploratorilor iar cateva baze sint stabilite la suprafata, plus inca una pe orbita lui Isis. Dar costurile financiare palesc in comparatie cu riscurile biologice la care sint expusi exploratorii, caci tot ce inseamna viata pe Isis, de la bacterii la animale de talie mare, lupta impotriva oamenilor.

Este momentul sa intre in scena Zoe Fisher, special nascuta (de fapt clonata, “construita”, rezultat al ingineriei genetice) pentru a explora planeta salbatica. In ciuda multiplelor imbunatatiri biologice si scuturi anti-toxine, sufletul si mintea ei, a oamenilor in general,  vor ramane aceleasi, vom fi manati de aceleasi motivatii, vom face aceleasi rationamente, vom avea acelasi emotii…

“Bios” ar fi putut fi cea mai tare carte dedicata esecului rasei umane. Caci asta este tema majora a volumului de fata: ambitii mari care distrug vietile oamenilor marunti, oameni marunti care saboteaza planuri marete. Si asta nu se intampla premeditat, ci datorita faptului ca fiecare in felul nostru avem propria agenda, propriile planuri, vise si dorinte, care de cele mai multe ori nu merg in aceeasi directie cu “planul general” pentru “binele mai mare”.Nu “vedem” mai departe, nu vrem sau nu ne intereseaza sa “vedem”. Sau instinctiv simtim ca “binele general” este doar un pretext, o deghizare a scopurilor mai marilor momentului.

In “Bios” esecul apare peste tot si la toate nivele: tehnologic, biologic, personal, managerial, colectiv… Si nu vorbim de “nu merge, mai incearca”, caci Isis este un asasin nemilos, care nu permite nici un compromis.  Pina si un prim pseudo-contact cu o rasa non-terestra sfarseste prin catalogarea carnii de om ca delicatesa de top in meniul bastinasilor.

Dar, din pacate, “Bios” nu este cea mai tare carte despre esec, si asta, culmea, datorita “obiceiurilor umane” in ale SF-ului care musai trebuie, macar la sfarsit, sa o dea in “sense of wonder”. Nu stiu daca a fost ideea lui Wilson, sau daca vreun maruntel de la marketing a pus in aplicare “agenda” TOR intr-un mod defectuos, insa acea parte putea lipsi, caci nu face decat sa dilueze forta volumului. Sau e vorba de un “mesaj ascuns”?!

Ar mai fi de adaugat performanta incredibila a autorului, care, doar din informatii si imagini indirecte reuseste ca creioneze o societate umana viitoare foarte solida si perfect credibila fara a plasa actiunea romanului macar un minut in afara “zonei fierbinti” numita Isis. Si reuseste acest lucru prin varietatea, istoria si profunzimea personalitatilor multidimensionale care formeaza grupul pionierilor planetari.

Parerea mea, ca de obicei, extrem de subiectiva.

8 Comments

  1. In ciuda finalului, suna foarte bine. Am s-o citesc in mod sigur.

  2. cert e ca din ce in ce mai multi scriitori incearca sa-şi finalizeze scriitura cat mai neconventional posibil pentru a nu se construi un curent pina la urma…

    si, intradevar se poate dovedi frustrant pentru cititor, mai ales daca citesti o “caramida” de carte, insa
    la 200 de pagini se poate trece cu vederea 🙂

  3. Cu finalul poate fi chestie de gusturi, insa cartea merita citita fara dar si poate.
    Tot volumul de fata este, sa zicem neconventional pentru un roman SF, mai putin finalul. Parca cineva s-a speriat de atatea chestii mai putin obisnuite si a vrut neaparat sa-i mai indulceasca ciudatenia deprimanta cu un petec “clasic”, adica finalul ala care mie imi pare scos din palarie.
    Wilson ia obositele clisee SF (oare in cate carti si filme invadatorii Pamantului mor rapusi de gripe, germeni si microbi?!), le intoarce la 180 de grade, si apoi ne arata cum ar fi pe bune daca chiar s-ar intampla. Efectul secundar posibil ar fi ca de acum inainte multe din SF-urile alea cu multe nave, lupte marete, aventuri intergalactice sa para niste baliverne…

  4. Eu vreau Wilson cit mai mult tradus in romaneste.Nu stiu de ce editurile nu cumpara drepturile de autor de la un autor cu care ar sparge piata,sunt sigur ca vinzarile ar fi record pentru cartile lui Wilson .

  5. Salutare.

    Vreasu si io aceasta carte. Tragusa, netradusa (de preferat) si chiar in limba lui Voltaire (daca altfel nu-i).
    Nicule, apucate draga de engleza. Niciodata nu e prea tarziu.

  6. Salutare.

    Vreau si io aceasta carte. Tradusa, netradusa (de preferat) si chiar in limba lui Voltaire (daca altfel nu-i).
    Nicule, apucate draga de engleza. Niciodata nu e prea tarziu.

  7. Vezi, pentru ca scriam pe intuneric si am pus degetele pe langa, asa cum se observa in prima postare :-))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu