Odd Thomas – Dean Koontz

“Odd Thomas” de Dean Koontz este prima carte din seria Odd Thomas, fiind preconizat a apărea şase romane, publicată în 2003 la ei şi octombrie 2007 în România, in varianta hardcover la editura Rao, în traducerea lui Liviu Radu. Coperta nu este extraordinară şi nici nu am găsit nicăieri de unde este luată sau cine a desenat-o, mai ales ca din ce am văzut, cea originală nu seamănă deloc cu varianta românească.Ţin să precizez, încă de la început că scriitorul este unul dintre preferaţii mei, în special şi datorită publicării cărţilor sale în numar mare, la mai multe edituri, începand cu Nemira, continuând cu Lider, şi nu în ultimul rand, cea mai consecventă, Rao, dar şi modului în care îmbină cu succes necunoscutul şi nevoia cititorilor de a se confrunta cu lucruri paranormale şi personaje conturate cât mai aproape de realitate, ce s-ar putea identifica cu oricare dintre noi.Din punctul meu de vedere cartea nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, până la pagina doua sute şi un pic, nu m-am confruntat cu prea multe evenimente neobişnuite şi nici intriga nu se ridică la nivelul celorlalte cărti ale lui Koontz. Acesta reuşea în câteva pagini să treacă personajele de la o stare de spirit la alta, de la teama la speranşa că vor reuşi să supravieşuiască, să depăşească obstacolele indiferent de cât de imposibile ar fi părut, ne uimea cu situţiile şi actorii creionaţi uneori depăşind limitele înţelegerii şi imaginaţiei, pe scurt un izvor bogat de întâmplări şi situaţii cu totul ieşite din comun.

Cartea începe cu un mic interludiu, în care eroul nostru reuşeste să rezolve un caz de crimă, punându-ne în tema cu puterile pe care le posedă şi caracterul justiţiar puternic de care este stăpânit. Astfel prin capacitatea de a vedea fantomele (ce, se pare că este doar una din abilităţile sale), fără a putea însă comunica cu ele, simte ca este de datoria lui să intervină ori de câte ori crede că ar fi nevoie de ajutorul lui. Cum ziceam şi mai sus, mai mult de jumatate de carte urmăreşte momente din viata actorului principal, Odd Thomas, şi interacţiunea acestuia cu persoanele din jurul său. Pe măsură ce înaintăm în povestire întâlnim în text presărate detalii despre viaţa în oraselul deşertic Pico Mundo, despre obiceiurile locuitorilor săi şi istoria locurilor şi clădirilor din împrejurimi, şirul ideilor şi acţiunii fiind deseori întrerupt şi condimentat cu asemenea informaţii. Dacă stau bine şi mă gândesc este prima oara când la o carte de Koontz am impresia că s-a întins mai mult decât este cazul, reuşind cu greu să-mi înabuş nerăbdarea, convingerea că până la urma se va întampla ceva cu adevărat notabil fiind cea care m-a împins să merg mai departe. Până la urmă cartea este salvată de sfârşitul lucrat, inspirat totuşi din evenimentele ultimilor ani, fara prea multe implicaţii paranormale sau explicaţii complicate. De asemenea, pe parcursul cărţii personajul se întâlneşte cu o serie de elemente asupra cărora se lasă cortina, fară a mai fi aduse în discuţie în continuare, până la sfârşit. Aş mai remarca prezenţa bodachi-lor, fiinţe imateriale, de o formă întunecată nedefinită ce adulmecă cu nesaţ eventualele crime sau evenimente violente tragice, strângându-se numeric proporţional cu gravitatea şi numarul de victime implicate în incidentele mortale. Acestea mi-au adus în minte duhul hămesit, cam de aceeşi formă, ce se hrănea cu alte spirite, înghiţind totul în calea lui, din filmul anime premiat cu Ursul de aur în 2002, Spirited Away.

În ciuda faptului, după cum am precizat şi mai sus că sfârşitul salvează în mare parte cartea, fiind bine construit, totuşi surprizele prezente în ultimele pagini ale cărţii nu prea mi-au fost pe plac, finalul nefiind unul conventional şi probabil mulţi vor strîmba din nas, eu sigur am făcut-o. Oricum, dacă mergem pe principiul originalităţii probabil poate fi considerat un capăt de drum reuşit şi un nou punct de start în aventurile viitoare ale lui Odd Thomas. Mi-au placut notele de subsol răspândite de-a lungul întregii cărţi, explicând anumiţi termeni sau denumiri, fără a se traduce mottamo orice denumire.Un pic deranjantă a fost împărţirea cărţii, în nu mai puţin de şaizeci şi şase de capitole, câteva dintre ele mult prea scurte. De pe net cartea poate fi comandată de aici.

24 Comments

  1. Ei, stai să vezi că Odd II este şi mai dezamăgitoare, pentru că personajul negativ este practic nearticulat şi incoerent. Or Koonz era capabil, cândva, să creeze personaje negative de care să îţi pară rău, pentru că erau în egală măsură victime (gemenii din “Şoapte”, Alfie din “Mr Murder”) sau măcar personaje negative care aveau o logică în a face ceea ce făceau. Pe mine cel puţin seria Odd m-a pierdut de cititor.
    Mie mi se pare că Dean Koonz a început să bată apa în piuă cam de pe la Fear Nothing şi Seize the Night – deşi una peste alta alea mi-au plăcut – şi de la “Nimic nu e întâmplător” care mi s-a părut excesiv de lungă pentru cât avea de povestit.

  2. @dreamingjewel…da sa stii ca ai dreptate..din ce a mai publicat recent Rao, de la Koontz, doar Invazia mi s-a parut mai atragatoare, oricum si aia destul de sub linie…

    cele din seria In puterea noptii,nu extraordinare dar mai sus ca Odd..asta e….aaa.. si mai era si Chipul mai recenta, nu am cumparat-o ca mi s-a parut prea scumpa 😀

  3. Da, Chipul era cam scumpă şi nu genială ca intrigă sau ca fiori de groază, numai că e acolo un personaj simpatic, un puşti, care te face să te mai iei cu gândul. Ei, ce să faci, când scrii atâtea cărţi tre să fie şi unele mai proaste… oricum începuse să de cam repete de mai mult timp (personaje născute din incesturi complicate, un soi de bulimie a unor personaje ca mod de a îşi recupera resursele de energie, în fine).

  4. I used to read a lot of Dean Koontz, but i’ve never read the Odd Thomas books.
    Dark Rivers is my favourite.

  5. Mai imbatrineste omu’,se mai ramoleste!E greu de tinut stacheta acolo sus tot timpu’!

  6. i loved and enjoyed a lot, The Bad Seed from 1990, published in Romania by Nemira under the name of Betia Singelui,something like the Need for Blood…

  7. Dark Rivers – this is how i’ve started to read Koonz. It kept me awake and reading till 4 a.m…. Gods! the atmosphere of that book!
    And then I slept a few hours and I woke up to go to work! Ha! Completely dizzy and only with one thing in mind: to go home and finish it! And find more Koonz!

  8. Pingback: Revista bloguriler, 13-19 octombrie | bookblog.ro

  9. Odd Thomas am citit-o in original si a fost dezamagitoare. Plus ca domnul R[ay] a cam inceput sa faca tot felul de “proiecte” axate pe serii, seriute si seriale.

    Totusi cele mai bune creatii ale sale (din cele publicate in Romania) raman Midnight (Miezul Noptii) si The Bad Place (Salasul raului) ambele publicate la Nemira. Cele doua nu pot egala insa (dupa parerea mea umila) “The Mask” – Masca, publicata la editura Olimp, prin epoca romantica a “editurilor”.

    O alta creatie superba a sa ramane Phantoms, citita pe nerasuflate; plus “clasicele” Watchers si Lighting. Daca Rao (care se pare ca are drepturile de publicare in limba romana a operelor sale) ar “traduce” si aceasta triada magica, cred ca Dean ar creste din nou in ochii cititorului roman.

    Pentru mine oricum ramane unul dintre cei mai buni autori de horror/fantasy/thriller.

  10. Prin afara, pe bloguri, am gasit ca este considerat un pic cam repetitiv in ideile sale, si daca analizezi mai multe carti sa stii ca tot pe la concluzia asta ajungi…

    Oricum si mie mi-au placut mult multe ca am tot citit, cea de la Olimp o am dar cred ca am promis ca o s=o donez 😀

    Au mai aparut doua carti de ale lui la editura Lider, dupa 2004, cam asa cred, si cele doua mi-au placut…

  11. Da. Este vorba de From the corner of his eyes (tradus drept Nimic nu e intamplator) si One Door away from Heaven (La un pas de paradis).

    Daca o ai pe cea de la Olimp (de fapt sunt doua, cealalta se numeste Casa tunetului) inainte sa o donezi citeste-o. Mie mi-a placut foarte mult.

    La faza cu “repetativul” iti dau dreptate. Toate romanele se termina cu happy-end, poate doar “Raurile intunecate ale inimii” face exceptie. Personajele principale mustesc de bunatate etc. De asemenea animalele de companie apar in aproape toate romanele, Koontz fiind el insusi un iubitor de animale; avea un labrador, Trixie parca.

  12. Da, cele doua.O sa incerc si Masca.Stiu ca are un caiine si e plin de animalute prin scrierile lui, uitasem sa zic si de asta 🙂 Nu e neaparat un lucru rau insa.

  13. Nu e deloc un lucru rau; numai ca POATE, moartea lui Trixie i-a afectat calitatea scrierilor, desi de atunci au trecut vreo 3 ani (parca).

    Oricum, un lucru e cert: Koontz de acum difera de Koontz de-mai-demult. Si nu intr-un sens bun.

  14. O cunostinta mi-a recomandat Odd Thomas si mi-a imprumutat cartea dupa ce in prealabil imi mai daduse o carte de Koontz. Pe prima am reusit sa o termin, era mai subtire :P, dar la asta n-am rezistat nici 100 de pagini. Nu mi-a placut sentimentul apasator care predomina in ambele. Ma bucur ca nu am dat banii pe ele. 😛

  15. Esti un norocos 😀 cele din seria cu “In puterea noptii” mi s-au parut mai bunicele, si “Invazia” la fel, cat de cat citibila 🙂

  16. Haha pai cred ca prima carte se chema Invazia. Nu stiu, nu spun ca nu scrie bine, doar ca nu scrie pe gustul meu. *shrug*

  17. Prima carte se numeste Demon Seed si a fost publicata in 1973.
    Invazia a fost scrisa in 2004. Este printre ultimele aparitii in limba romana (2006, la Rao).

  18. Nu cred ca observasem dialogul de mai sus. Mii de scuze!

  19. Stai linistit ca nu “sarim” la “gat” 😀 Orice detaliu in plus e binevenit 😉

  20. Mie cel mai mult mi-a plăcut SĂLAŞUL RĂULUI.
    Apoi Ucigaşi în numele domnului, Casa tunetului, care a fost prima carte a lui D.K. cumpărată. Cu excepţia a 2 titluri am tot ce a apărut în româneşte. Am chiar şi în 2 exemplare cele 2 volume din seria NOAPTEA( IN PUTEREA NOPTII şi TRĂIEŞTE NOAPTEA).

  21. Mmm, acum citiva ani da si la mine erau in top alaturi de Betia singelui dar am mai citit si cele aparute la Lider, Nimic nu e intamplator si La un pas de pardis care mi-au placut. Ucigasii am citit-o de la biblioteca, dar nu am luat-o cind am gasit-o la un anticariat acum ceva ani si imi pare rau.

    Din trilogia Noaptea (orig.Moonlight Bay) vad ca inca nu a aparut si 3-iul la RAO ( care apropo are site-ul in constructie de vreo 2 luni!!!) si desi usurele, parca sunt un pic mai sus decat seria Odd, cel putin comparativ cu primul volum care l-am citit eu.

  22. @kyodnb
    Al treilea volum nu a aparut nici la americani si se pare ca e in “development hell”:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Moonlight_Bay_Trilogy

    Primele doua mi-au placut, dar tot King ramane preferatul meu.

  23. Corect, i-am sifonat degeaba pe saracii editori, vad ca tot o scrie din 2003. Ce-i drept e prins si in alte proiecte. Koontz nu mai e ce a fost mai la inceputurile sale si cred ca alaturi de el si King “sufera” un pic. Desi unii m-ar putea contrazice 😀

  24. Cel mai rau imi pare de faptul ca un scriitor “horror” la fel de cunoscut “afara” precum cei doi K (e vorba de Graham Masterton) nu este promovat in Romania. Cred ca romanele sale s-ar vinde extraordinar de bine… In Franta, Grecia, si mai ales Polonia, omul e un fenomen!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu