The year`s best science fiction vol.1

Antologia de faţă, deşi este primul număr al colecţiei după cum scrie şi pe copertă, reprezintă de fapt traducerea numarului 23 din colecţia originală, apărut în 2006, deci cât de cât recent, sub coordonarea lui Gardner Dozois fost editor intre 1984 si 2004 la revista Asimovs Science Fiction. Deşi este destul de voluminoasă, ca şi în cazul altor antologii marea majoritate a povestirilor se pot citi uşor şi rapid, depinzând şi de ritmul de lectură preferat al fiecăruia. Coperta este destul de reuşită, iar ilustratia este realizata de Stèphane Martinière. Scriitorii prezenţi, in numar de 15, cu mici excepţii, fac parte dintre marii consacraţi ai genului, adevăraţii lupi de mare ai întregului fenomen science-fiction. Am mai citit recenzii ale acestui prim volum şi într–o mare masură toate erau de acord asupra unui lucru, că se pot identifica suficiente puncte slabe şi “mâini moarte” în antologie, însă din punctul meu de vedere exista si adevaratele povestiri menite prin întregul lor să–ţi stimuleze imaginaţia cu adevărat ( am zis întreg pentru ca am mai întâlnit şi mâzgalituri ,cu idei şi inceputuri bune, ce parca se se pierd pe parcurs ) ce–şi domină copios suratele mai nereuşite.

Deşi începutul antologiei, prin povestirea “Mica Zeiţă” a lui Ian McDonald, nu este destul de promiţător, rezistând cu greu tentaţiei de a trece la povestirea urmatoare, dupa ce primele 10 pagini ce–ţi lasă impresia unei povestiri destul de anoste, mai apoi, elemente de hi-tech devin din ce în ce mai prezente şi complexe, ideile sunt mai bine încadrate în text, şi în ciuda unui sfârşit semiprevizibil de la un anumit moment dat, se mai şterge din gustul amar iniţial.

Alastair Reynolds şi Michael Swanwick nu excelează nici ei prea mult, povestirile nefiind grozave, însă suficient de bune cât să nu se şteargă prea repede din memorie. Robert Reed, în schimb, a fost o surpriză semiplăcută construind o povestire în care un fost membru al unui echipaj de pe o navă de dimensiuni uriaşe, populată cu rase extraterestre din cele mai diverse, este chemat să rezolve necunoscutele unei crime, însă, de pe la jumatatea povestii parcă se cam rupe filmul. Nu mai avem aceeaşi coerenţă literară iniţială, persistând impresia că dialogurile şi descrierile sunt prost construite, fiind posibil ca autorul să se fi plictisit ori să–şi fi pierdut inspiraţia, şi, în ciuda unei idei de final gândite, rămâi cam nesatisfăcut.

Dacă Ken MacLeod m–a lasat rece, Bruce Sterling în “Planul lui Blemmye” situată spaţial în universul atât de bătătorit, în ultimul timp, al cruciadelor, imbină într–un mod fericit şi pe alocuri violent, elementele de fantasy ideologic cu necunoscutul, simţul datoriei faţa de binefăcător cu cel al dreptăţii, şi, deşi finalul pare forţat ne pregăteşte pentru a intra cu mintea deja încălzită şi stimulată În zona de seism a necunoscului, în cazul meu, David Gerrold. Acesta abordează o idee nu neaparat originală sau nemaiîntâlnită, aceea a calatorilor în timp trimişi pentru a rezolva diverse cazuri, mai mult sau mai puţin importante, însă, spaţiul este folosit cu inteligenţă si exploatat la maximum pentru a se obţine un cadru captivant, alert, cu personaje credibile şi bine conturate, în care abunda descrierile detaliate minuţios finisate. Stephen Baxter, deşi am impresia că are un fetiş cu tema timpului în scrierile sale (vezi şi traducerile de la Nemira), de această dată se achită destul de bine de îndatoririle sale de scrib în “Copiii Timpul” (exact ce vă spuneam mai sus) pentru ca Vonda McIntyre să pună cireaşa de pe tortul acestei antologii cu povestirea “Companionii“, o frescă pătrunzătoare a unei lumi în care spaţiul nu mai prezintă secrete, lume dominată de femei pilot legate psihic de propriile nave cu alte reguli, obiceiuri şi aspiraţii, decât cele din ziua de astăzi.

Răbufniri notabile de orgoliu mai au şi Gene Wolfe în “Valul”, Neal Asher în “Blând grăia măcăreţul” si Joe Haldeman cu “Înger de lumină“, ce construiesc cu migală lumi şi evenimente fantastice, cu bun gust, contribuind la întărirea sentimentului ca avem în faţă o antologie destul de reuşită, fara a pica în patima detalierii prea amanunţite si lăbărţării unor texte goale pe multe pagini, ce evident agasează cititorul, aşa cum incheie parţial nefericit antologia, James Patrick Kelly cu povestirea “Foc“. Aceasta este şi cea mai întinsă din antologie, începând cum nu se poate mai bine, însă, cum fericirea nu durează prea mult, nevoia de pagini îl impinge pe scriitor la sacrificarea unei idei, ce altfel s–ar fi putut încadra cu mai mult succes în jumate din paginile folosite.

După cum era de aşteptat nu toate povestirile pot fi pe placul cititorului, şi, în funcţie de gusturi fiecare işi stabileşte propriul set de valori după care poate aprecia sau critica scrierile antologiei de faţă, dar şi în general, după finalizarea lecturii pot spune ca am rămas cu certitudinea că volumul de faţă, în ciuda micilor nepotriviri cu gusturile mele, poate aduce cu succes în atenţia publicului român dornic de cunoaştere, autori de sci–fi tineri sau deja consacraţi .

9 Comments

  1. M-am mirat sincer ca avem aceleasi pareri fata de majoritatea povestilor din antologia asta si am fost per total impresionat de postul/recenzia ta (cum vrei sa-i zici). Felicitari in privinta asta.

    Dar ma asteptam sa ai o parere mai ferma despre intreaga antologie, care sa reiasa mai bine din text, deoarece concluzia ta este mult prea diplomata:

    “în ciuda micilor nepotriviri cu gusturile mele, poate aduce cu succes în atenţia publicului român dornic de cunoaştere, autori de sci–fi tineri sau deja consacraţi .”

    Normal ca ideea antologiei este sa aduca in fata cititorilor romani niste scriitori straini consacrati (si sa faca bani pt editura, desigur). Dar, daca mai mult de jumatate din povestiri (hai chiar 75%) sunt mediocre, cititorul roman care vrea sa se initieze in asa ceva poate sa-si bage picioarele in el de SF. In cel mai bun caz descopera unul sau doi scriitori pe care-i citeste mai departe.

    Asa ca, dupa criteriul asta, antologia ar da gres in proportie de 75%, nu?

    In fine, nu vreau sa redeschid problema asta, pentru ca e veche de un an (ai ajuns cam tarziu la petrecere).

    Am vrut doar sa-ti spun ca mi-a placut ce ai scris si ca am fost putin dezamagit ca nu ai avut curaj sa tragi o concluzie adevarata. Si sa te felicit pentru tot blogul si pentru munca pe care o depui. Daca-mi lasi o adresa de mail, mai vorbim.

  2. multumesc pt aprecieri… si tu faci o treaba foarte buna 😉
    ideea e ca daca nu mi-a placut mie, sau ma rog, noua, nu pot sa indemn lumea sa nu o cumpere :), poate unii au alte pareri si gusturi, mi s-a intamplat sa constat asta chiar aici, pe blog, si prefer sa nu fiu prea ferm in concluziile mele…incerc sa scot in evidenta ce mi-a placut si ce nu, si motivele…cat imi iese, acum nu stiu…

    nu as pune ca sunt mediocre, neaparat, insa se vede la unele, ca dintr-un anumit punct lucrurile nu mai sunt ca la inceput…

    da, stiu ca e cam tarziu, iti citisem la momentul respectiv recenzia( acum chiar nu mi-am mai aruncat ochii pe ea) dar totusi am cumparat-o, stii cum e, pina nu incerci pe pielea ta:)…nu poti comenta…

    si adresa de mail ar fi bug_bogdan@yahoo.com 🙂

  3. “My junk, your treasure.”

    Scrii recenzii nu vinzi carti asa ca fii cat de ferm vrei in concluziile tale, nu conteaza daca se contreaza sau nu cu ale noastre. Doar nu o sa adoptam neconditionat convingerile tale, o sa ne oprim din cumparat si o sa bagam editurile in faliment.

    Iti citesc recenziile cu placere (o bila alba pentru faptul ca nu se transforma in rezumate) dar cele negative nu m-au determinat sa nu mai cumpar carti pe care intentionam sa le cumpar iar cele pozitive nu m-au determinat sa cumpar carti pe care nu le-as fi cumparat. O zic fara rautate, nu ma mai iau nici dupa recomandarile unor scriitori celebri si ale caror carti imi plac, am facut-o de cateva ori si m-am ars aproape de fiecare data (daca a ajuns King sa recomande Ruinele, maculatura lui Scott Smith …).

  4. @ygg: ihaaaa, ruinele… cartea ca si cartea, da’ sa vezi filmu’! si cind ma gindesc ca-mi parea rau ca a cumparat rao drepturile, ca le voiam si io initial, pe baza sinopsului dat de agentie! noroc ca se luasera! 🙂
    @kyo: uite, imi permit sa nu fiu de-acord cu tine, mie mi-au placut kelly si ian mcdonald. da’ cum zicea yggul mai sus (de fapt, fix invers), my treasure, your junk 🙂

  5. Am cumparat “Ruinele” din cauza copertii, deci optiunea este in totalitate personala. Vazand insa comentariile de aici ma intreb daca am facut o greseala (nu am citit-o inca). Voi vedea dupa aceea 😉
    Despre recomandarile lui Stephen King trebuie sa spun ca nu ma ghideaza. Am citit si rele si bune, ca exemple: “Umbra Vantului” de Carlos Ruiz Zafon – absolut excelenta, cea mai buna carte pe care am citit-o in ani si “Meat” de Joseph D’Lacey – nu se ridica la inaltimea recomandarii, nu mi-a placut de loc.
    Cat despre recenzii nu ma supar daca sunt ferm negative. La o adica, vorba lui Ygg, nu vindem cartile, deci autorul recenziei poate distruge cartea in recenzia sa atat timp cat isi sustine constructiv parerile. Eu personal citesc recenziile pentru a ma ghida asupra idei cartii, daca ea se inscrie in ceea ce mi-ar placea si interesa. Toate recenziile negative nu m-ar opri sa o cumpar si sa o citesc totusi.
    Kyo, foarte bune si interesante recenzii. Keep up the good work 🙂

  6. pai, pai… cind a fost cazul am zis ce nu mi-a placut…
    si pina la urma este de asteptat ca o antologie sa aiba texte mai slabe si mai bune…eu cumpar cartea pt cele care s-ar putea sa-mi placa…daca-mi plac 2,3 din 10 asta este…voua poate va plac 4,5 in afara de cele 2 ale mele…depinde… vezi exemplu Horia 🙂

    am vazut si Ruinele…nu merita banii, in cazuri de astea gindesc ca e pacat de muncau nor oameni…de obicei, cartile sunt mai bune ca filmele, insa se poate si invers ,desi in cazul asta, e posibil ambele sa fie slabe :)…

    si eu sunt pe ideea ca dintr-o recenzie ar trebui sa inteleg daca mi-ar place subiectul respectiv ori ba, si nu daca e buna sau nu…asta o pot decide si singur…
    si mai terminati cu laudele ca ridicati prea sus standardu` :)…si voi sunteti la fel de buni ca mine, si avem si dovezi, doar ca eu momentan am mai mult timp de “compus” 😀

  7. Baby Kyo esti tare bre! nu mai fi modest si daca tot ai timp de compus eu iti propun sa ne uimesti in continuare.Astept cu nerabdare urmatoarele recenzii.

  8. Am citit si eu acum recenzia ta. Chiar daca am avut gusturi putin diferite, ne-am impacat la ultima povestire, Foc, unde vad ca ai avut aceleasi “trairi”! 🙂

  9. Da, diferente sunt, dar intr-un procentaj foarte mic as spune eu:D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu